Un scurtmetraj original, care începe ca o mică mostră de cine-vérité și sfârșește prin a prezenta o experiență inițiatică într-un decor suprarealist
O tânără cu o privire rătăcită, fixă, într-o bucătărie luminată în roșu.
Aceeași tânără, părând blazată, dezabuzată, într-un dormitor nepretențios, luminat slab de afară.
Pe urmă, pornind într-un soi de voiaj ”eu împotriva lumii”, undeva în nordul Mexicului, cu elanul și energia specifice vârstei. Mai întâi dansând frenetic pe ritmuri rock, apoi privind de pe un pod trenul rulând pe calea ferată și imitând scene western, Esther, eroina scurtmetrajului regizat de Matthew Porterfield și Nicolasa Ruis (Extinction of Species, O: Extinction de la Especie), pare în egală măsură în căutarea propriei identități (aflată la o vârstă ”periculoasă”, 18 ani), cât și pornind spre descifrarea raportului cu lumea și a înțelegerii lucrurilor, pozitive sau negative, pe care aceasta le ascunde.
Apoi Esther citește, într-un pub, aflată într-o stare de semi-interes față de ce o înconjoară, câteva fraze dintr-o carte, referitoare la literatură și artă, în general, subsumate apartenenței la principiul feminității.
După care, trecând printr-o călătorie cu metroul, se plimbă în împrejurimi pentru a observa tineri de vârsta ei exersându-și aptitudinile fizice.
Spre final, ascultă confesiunile unei femei misterioase care își rememora impresii și dialoguri prilejuite de vizionarea, într-un trecut îndepărtat, a trecerii cometei Halley. Aceasta se temea de o extincție a speciilor care ar fi putut avea loc, dar și de viața veșnică, pe care o vedea mai degrabă ca pe o povară decât ca pe o binecuvântare. ”Nu pot decât să mă aștept la un mare final”, rostește femeia, mai degrabă nehotărâtă, enigmatică, decât reușind să tragă o concluzie fermă.
Întâlnirea dintre Esther și necunoscută devine astfel centrul de interes al întregului scurtmetraj, care părea inițial a polariza atenția doar spre impactul fetei cu lumea și reacțiile sale emoționale. Adevărata profunzime este atinsă abia la final.
Scurtmetrajul încearcă o sumară incursiune de tip cine-vérité în viața de zi cu zi a unei adolescente, prezentându-ne, mai mult sau mai puțin direct, stările prin care trece în urma evenimentelor cu care se confruntă. Fără pretenții ultra-sofisticate, pelicula mexicană are părți reușite (ex. cadrele de debut, filmate în locuință, scena din pub în care citește, scenele de final), dar și unele mai puțin inspirate (câteva cadre lungite puțin mai mult decât era necesar sau scene relativ insipide), însă per ansamblu este o reușită pentru ceea ce-și propune: relatarea cinematografică a unei aventuri care începe banal și se termină total neobișnuit, cu două femei a căror întâlnire pare una inițiatică, într-un decor suprarealist, vorbind despre îngeri, diavol și Apocalipsă, eliberându-se de povara mistică printr-un dans care ar fi putut fi unul ritualic, dar în realitate este unul al descătușării.
