TURISM COVASNA SA este singura societate balneară din Romania cu 3 mofete UNICE situate direct pe sursă de CO2 care oferă atât servicii de tratament balnear cât şi servicii de Wellness&SPA, asigurând astfel relaxarea dar şi rolul terapeutic prin încărcare deplină cu energie, răsfăţ şi cure cu factori sanogeni pentru corp şi suflet. În cadrul complexului hotelier se regăsesc HOTELUL CĂPRIOARA****, HOTELUL COVASNA*** & HOTELUL CERBUL*** şi CAMPING VALEA ZÂNELOR*.
PREVENŢIE & RECUPERARE MEDICALĂ pentru tratarea afecţiunilor cardiovasculare, reumatismale, neurologice, digestive, hepatobiliare, renale, respiratorii, metabolice, endocrinologice, ginecologice şi dermatologice.
TERAPIE CU MOFETE ŞI APE MINERALE – adevărate minuni ale naturii, cu beneficii deosebite asupra organismului, precum: detoxifierea organismului, îmbunătăţirea circulaţiei periferice, a activităţii cerebrale, sportive, sexuale, a randamentului profesional. Dintre componentele mofetei, deşi efectul curativ este atribuit dioxidului de carbon evidenţiem şi efectele pozitive ale radonului asupra sănătăţii cu impact benefic asupra sistemului imunitar, care utilizat la un nivel scăzut de radiaţii poate induce şi activa funcţiile de reparare a ADN-ului şi creştere a imunităţii. Pe lângă apele minerale şi gazul mofetic care sunt cele mai apreciate, aparatura de ultimă generaţie şi profesionalismul personalului calificat asigură realizarea unei game variate de tratamente şi proceduri de recuperare care contribuie la obţinerea unor rezultate profilactice şi terapeutice deosebite.
CEA MAI MARE ȘI MAI COMPLEXĂ BAZĂ DE TRATAMENT DIN COVASNA oferă:
MOFETE ȘI BĂI CU APĂ MINERALĂ CARBOGAZOASĂ: Mecanismul de acţiune constă în primul rând în vasodilataţia periferică, prin acţiunea directă a bioxidului de carbon asupra vaselor mici din tegument (capilare, arteriole), ceea ce duce la încălzirea tegumentului, dar şi vasodilataţia sistemică (musculară, cerebrală). Prin aceste efecte vasodilatatorii scade tensiunea arterială, se îmbunătăţeşte activitatea inimii, creşte circulaţia periferică şi sistemică, se îmbunătăţeşte capacitatea la efort şi calitatea vieţii, creşte capacitatea de concentrare.
TERAPIA TECAR / TERAPIE CU RADIOFRECVENŢĂ, TERAPIA CU UNDE DE ŞOC, DRENAJUL LIMFATIC,
ÎMPACHETĂRI CALDE, MASOTERAPIA, LASERTERAPIA, ELECTROTERAPIE, AEROSOLOTERAPIE
WELLNESS & HEALTH & SPA HOTEL CAPRIOARA**** – reîncărcarea organismului prin proceduri oferite care au ca obiectiv relaxarea şi îmbunătăţirea stării generale de sănătate, combaterea sedentarismului, stimularea practicării sportului, echilibrarea sistemului nervos, eliminarea disconfortului fizic şi psihic generat de factorii zilnici de stres, refacerea bioritmurilor veghe-somn şi repaus-efort, antrenarea funcţiilor de reglare pentru combaterea stresului.
CENTRUL WELLNESS & SPA AL HOTELULUI CĂPRIOARA**** îmbină elementele curative ale zonei cu dotările – aparatură de ultimă generaţie şi cu utilizarea unor produse cu tradiţie anti-ageing, oferind un complex de încărcare deplină cu energie pentru corp şi suflet.

BEAUTY CENTER CĂPRIOARA BY GEROVITAL EQUILIBRIUM – servicii de întreţinere, remodelare corporală şi facială cu produse marca Gerovital Equilibrium by Ana Aslan, piscină interioară cu cascade şi turbojet, jacuzzi interior şi două jacuzzi exterioare, hammam, saune uscate, mini-saună cu infraroşii, sală de fitness & sală de forţă, tenis de masă, remodelare corporală cu aparate de Radiofrecvenţă, Shockwave, cavitaţie, vaccum, tratamente faciale pentru diverse afecţiuni ale fiecărui tip de ten cu produse din gama Gerovital Equilibrium, terapii complexe cu hidroterapie, băi de relaxare şi aromaterapie, masaje de relaxare, terapeutice, anticelulitice, cu pietre vulcanice, detoxifiante şi de remodelare, exfolieri şi împachetări corporale cu produse din gama Gerovital Equilibrium, tratamente de detoxifiere: ritual cu cătină, aronia şi miere, presoterapie (drenaj limfatic), termoterapie, magnetoterapie, spaţii de relaxare şi odihnă activă.
Fie că este vorba de un sejur de relaxare, prevenţie şi recuperare, sejur romantic, o vacanţă cu familia sau călătorie de afaceri în cadrul HOTELULUI CAPRIOARA****, HOTELULUI COVASNA & HOTELULUI CERBUL*** se ofera un confort perfect atât prin tipul de cameră potrivit necesităţilor fiecăruia cât şi prin preparatele diversificate îmbinând atât bucătăria clasică cu cea regională şi internaţională conferind eleganţă şi rafinament fiecărei mese servite în cadrul restaurantelor, barurilor şi teraselor.
Atât logistica, cât şi personalul calificat pun la dispoziţie cele 3 centre de conferinţă (Sala de conferinţă Alegria – 120 locuri, Sala de conferinţă Andante – 150 locuri aferente HOTELULUI CĂPRIOARA**** şi Sala de conferinţă Cerbul aferentă HOTELULUI COVASNA***& CERBUL***) pentru o desfăşurare perfectă a oricărui tip de eveniment.
Pentru o experienţă completă, Camping Valea Zânelor, situat într-o zonă pitorească de o frumuseţe aparte oferă oaspeţilor seri distractive cu foc de tabără, muzică live, activităţi outdoor, pentru team building, având inclusiv servicii de cazare (motel şi căsuţe), restaurant şi locuri de campare.

Covasna – o staţiune pentru inima dumneavostră !