Există o vorbă românească veche: să ai o măsură în toate. Deci, când iei măsura unei sancțiuni, nu o escalada dincolo de relația forțelor implicate. Aceasta deoarece escaladată fără temei pedeapsa poate provoca reacții negative în lanț, inoportune.
De exemplu, conflictul declanșat de invadarea statului ucrainean a necesitat un răspuns adecvat, inclusiv din partea comunității internaționale, în punerea la punct a agresorului. Dar transferul sancțiunii de la nivelul stat-stat la cel al cetățeanului nu mi se pare legitim deoarece atinge inclusiv persoane particulare care pot să nu fie implicate direct.
Așa s-a procedat cu eliminarea sportivilor ruși din competiții internaționale, interzicerea unor orchestre și interpreți de valoare doar pentru că s-au născut la Moscova ori Sankt Petersburg.
De exemplu, Campionatele Mondiale de patinaj artistic au crescut progresiv în performanțe datorită concurenței autentice dintre sportivi ruși, japonezi, americani ori de alte naționalități. Iar eliminarea rușilor pe motiv etnic a declanșat un hiatus.
Implicit, pe podium au acces terți, poate uneori sub valoarea performerilor anteriori, ceea ce a afectat nivelul întrecerii per ansamblu.
La fel și în atletism, în hochei pe gheață sau alte discipline.
Cum confruntarea armată dintre cele două state trenează, anomalia pare să se fi încetățenit până la a deveni măsură normală.
Au trecut trei ani de la declanșarea conflictului și, privind în jur, pare că lumea s-a oprit în loc.
Este momentul să ne întrebăm, cu maximă luciditate: pe cine afectează, cu adevărat, aceste acțiuni de boicot? Pe cei care au declanșat și care întrețin aceste conflicte militare atroce și, în felul lor, anacronice sau oamenii obișnuiți, de la sportivi și studenți la creatori sau consumatori de artă?
Mi se pare total ilogic să sancționezi un sportiv, interzicându-i mai mult sau mai puțin direct accesul la diferite competiții pe criteriu etnic, de exemplu pentru că este rus. Ceea ce contestă opinia publică internațională este poziția lui Vladimir Putin, or, ce legătură are sportivul rus cu politica de stat din Rusia? Doar pentru că s-a născut acolo?
De asemenea, s-au vehiculat tot mai des acțiuni de boicot împotriva Israelului (pe platforme de streaming destinate vizionării de filme, la Eurovision etc.) din cauza conflictului din Gaza.
La fel, cu ce este vinovat, de exemplu, ascultătorul de muzică sau cinefilul din Israel de situația din Gaza, chiar dacă aceasta a fost calificată de unii drept genocid?
Foto: Freepik
Situația planetară, în special în domeniul conflictelor armate, dar incluzând și crizele economice și energetice cu care din păcate ne confruntăm, este alarmantă. Omenirea, probabil, nu va pieri, dar în momentul de față ne oferă o perspectivă destul de sumbră.
Însă, dincolo de faptul că ar trebui neapărat ca aceste conflicte armate să fie soluționate pe calea dialogului, a tratativelor și să se ajungă la o pace durabilă (ceea ce, din păcate, nu se întâmplă), cele mai bune sancțiuni sunt acelea care i-ar putea periclita chiar pe vinovați, nu pe cei care sunt ”vinovați” că s-au născut într-o țară sau alta. Dacă cineva are o problemă cu oligarhii ruși, aflați că probabil acestora nici măcar nu le pasă că n-au mai intrat niște fonduri din sport, în schimb unui sportiv poți să-i distrugi cariera.
Dacă sancțiunile economice pot avea un sens (deși la fel de bine pot fi un pretext pentru un veritabil război economic), cele culturale și sportive par deplasate.
Și încă ceva: firește, nu putem încuraja nici războiul, nici genocidul, nici atrocitatea. Ca atare, propaganda fiecărui stat înfierează cum poate mai bine (deși nu e sigur că întotdeauna obiectiv) tarele unei națiuni beligerante.
Însă să elimini pe cineva de la masă în baza, practic, a naționalității sale nu este altceva decât discriminare în cel mai pur sens al cuvântului.
Or, tocmai discriminarea și xenofobia par a fi inamicii publici nr. 1 în prezent.
Pentru a încheia, deși este drept că România comunistă nu s-a aflat în război cu nimeni, pe undeva ce se întâmplă în prezent echivalează cu a fi fost interzis accesul sau promovarea unui sportiv sau a unui artist român, pe timpuri, pentru că… România era condusă de dictatorul Ceaușescu!!
Atunci, momentul Nadiei la Montréal n-ar fi existat, iar Lucian Blaga sau Marin Preda n-ar mai fi fost traduși în străinătate…
Nu vi se pare că frizează absurdul?
Repet: credem că este necesară o pondere în toate. Trebuie cântărit cu sufletul, fiindcă toți avem un suflet, iar celor cărora nu-l au oricum nu le pasă.
