Scandal pe Planul de restructurare al CEO

Eugen Măruţă (gds.ro)

Deputatul de Gorj, Mihai Weber, cere ca șefii Complexului Energetic Oltenia să facă publice demersurile făcute pentru elaborarea noului Plan de restructurare al CEO sau care este situația prezentă a acestuia. Weber a mai spus că e nevoie ca autoritățile locale și județene, precum și opinia publică să știe din timp ce se va întâmpla cu societatea, dat fiind faptul că foarte multe primării și firme depind de activitatea Complexului Energetic Oltenia.

Planul de restructurare prevede în prima variantă închiderea etapizată a cinci grupuri energetice și externalizarea Sucursalei Craiova II cu cele două grupuri aferente. Închiderea etapizată va avea loc în paralel cu investițiile în grupurile pe gaze naturale și vor fi construite parcuri fotovoltaice. Planul de restructurare și decarbonare prevede investiții în unități noi de producție cu o capacitate instalată cumulată de până la 2.000 MW.

Astfel, se are în vedere: construcția a 8 parcuri fotovoltaice la Turceni, Rovinari și Ișalnița cu o capacitate instalată totală de cca 700 MW; reabilitarea/retehnologizarea și modernizarea microhidrocentralei de la Turceni cu o capacitate instalată de 10 MW; dezvoltarea de capacități noi pe gaze naturale cu o capacitate instalată totală de până la 1.300 MW, la Turceni și Ișalnița. Potrivit lui Ion Rușeț, consilier în cadrul Complexului Energetic Oltenia, vor mai rămâne numai trei grupuri pe cărbune.

Este vorba de două la Termocentrala Rovinari și unul la Termocentrala Turceni. Ion Rușeț a spus că specialiștii companiei au răspuns tuturor obiecțiilor ridicate de către Comisia Europeană și se așteaptă aprobarea documentului.

Vrea investiții în refacerea zonelor afectate de minerit

Și actualul președinte al Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, este nemulțumit de modul în care componenta de mediu este reflectată în planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia. În județul Gorj, mineritul a afectat zeci de mii de hectare de teren și foarte greu au fost redate în circuitul economic. În momentul de față peste 16.000 de hectare de teren sunt afectate de exploatările minere.

Aici au fost fronturi de lucru, iar acum totul este în delăsare. Compania energetică este obligată să redea agriculturii terenurile de pe care nu se mai exploatează lignit. Potrivit lui Cosmin Popescu, Consiliul Județean Gorj nu va acorda niciun fel de autorizație indiferent de activitate, dacă terenurile afectate de minerit nu vor fi puse la punct: fie că vor trebui să fie amenajate pentru agricultură sau împădurite.

Șeful Consiliului Județean susține că nu vrea ca toate carierele miniere să fie pline de lacuri, în urma excavațiilor miniere.

Continuă protestele pe tema CEO în Piața Prefecturii

În același timp continuă protestele minerilor și energeticienilor în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. De aproape o jumătate de an, zeci de angajați din Complexul Energetic Oltenia vin, în timpul săptămânii, să protesteze în centrul orașului Târgu Jiu, în apropiere de sediul Direcției Miniere.

Protestul a avut ca obiectiv promovarea legii care acordă condiții speciale de muncă angajaților din Complexul Energetic Oltena. Actul normativ a fost aprobat, însă nu a intrat încă în vigoare. A fost trimis spre promulgare președintelui României. Protestele vor continua până când legea va fi publicată în Monitorul Oficial. Atunci, sindicaliștii vor avea certitudinea că mii de salariați ai companiei vor putea să iasă la pensie mai devreme cu 3 ani de zile, respectiv la 52 de ani, condiția minimă de vechime fiind de 25 de ani.

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW