„Școala altfel”, adică bine pregătită

Atribuit la originea lui unei perioade de numai cinci zile dintr-un an școlar, genericul „Școala altfel” se extinde prin forța crizei actuale, dacă nu cumva se va generaliza. Prin ordonanță de urgență „privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ” a fost legiferat ceea ce Ministerul Educației și Cercetării trasase ca mod de lucru, iar universitățile aplicaseră deja: cursuri, apoi examene online. În același timp, „școala altfel” din această perioadă ne-a găsit la fel ca altădată în condiții mai mult sau mai puțin previzibile, adică la fel de nepregătiți sau, mai bine zis, la fel de „pregătiți” în stilul „să fie acolo, să ieșim bine”.

Căutarea posibilităților de dotare a fiecărui elev cu câte un mijloc de lucru la distanță seamănă a dat din colț; la fel, învățarea cadrelor didactice să lucreze în acest fel și elevilor să ia lucrul în serios. Asta se întâmplă după ce de atâția ani ne lăudăm cu informatizarea învățământului românesc, cu „internet în școala ta”, „bani de calculator”, „e-learning”, „e-campus”, tablete pentru toți elevii, zeci de mii de profesori formați, plus o industrie IT înfloritoare. Ba, forțând o retrospectivă, sunt 50 de ani de la înființarea primelor licee de informatică de la noi (numite la acea vreme „licee pentru prelucrarea automată a datelor”), cinci dintr-odată, în cinci centre economice mari (București, Cluj, Iași, Timișoara, Brașov) și se fac 60 de ani de la primul calculator creat într-o universitate românească, la Politehnica din Timişoara. Astăzi, neajunsurile de profil (și cu sensul de a nu ajunge teritorial „până la”, și cu sensul cantitativ, și cu sensul putinței socio-economice de a deține) sunt invocate în termeni de (in)echitate, prin contrastul dintre școlile de țară cu toaletă-n curte și școlile de elită din mari orașe. Rămâne ignorat un alt contrast, acela dintre „folosirea mijloacelor moderne” și „aplicarea celor mai noi metode” în raportări de proiecte, în file de portofoliu, în puncte pentru gradații și aplicarea reală în școală. A venit vremea folosirii de-adevăratelea a ceea ce altfel era ținut numai pentru inspecții și raportări.

Criza și cerința rapidă de echipamente IT ne-au găsit nepregătiți și din punctul de vedere al necesarului. Cum să fie cunoscut la nivelul de sus, ordonator, al educației naționale inventarul dotării cu calculatoare, laboratoare etc. (că de-aia e sistem național și transcriem prin referate și pe slide-uri cuvinte de felul „big data” și „interconectare”), când noi nu cunoaștem la moment numărul de elevi și cel de studenți din țară, locul unde e înmatriculat fiecare, situația școlară?!

De asemenea, pare o pretenție insurmontabilă existența centralizată cu girul Ministerului Educației și Cercetării a unei bibliografii a resurselor materiale realizate de profesori, puse la dispoziția colegilor doritori, binevenite în situații precum cea de față. Autoritatea ministerială se rezumă la a transmite ceva de felul „vă rugăm să distribuiți toate aceste materiale către cadrele didactice din județul dumneavoastră”, sensul fiind de a le aduna de pe unde s-or găsi.

Inabilitatea, deci tot o lipsă de pregătire, în comunicare face ca o cerință normală către părinți, transmisă prin OMEC 4135/20.04.2020, „obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura accesul și participarea preșcolarului/elevului la activitățile de învățare online organizate de unitatea de învățământ”, adică obligația cunoscută de a trimite copilul la școală, adaptată acum la a-l ține la școala de acasă, formulată prost, inflamează pentru că dă de înțeles că părinții sunt obligați să-i asigure calculator copilului.

Revenirea la școala obișnuită ar fi tragic să ne găsească nepregătiți. Aranjarea locurilor în clase, dotarea cu materiale de igienă, orarul etc. se pot pregăti. Greu de pregătit va fi atitudinea. Și educarea atitudinii față de îngrijire și conviețuire am plasat-o în categoria rezolvărilor de ochii lumii, adică de ochii inspecțiilor, ai criteriilor de eligibilitate pentru vreun proiect. Va fi peste mână respectarea cerințelor excesive pentru sănătate după ce educația pentru cerințe minime s-a făcut până acum formal. Preocupată mai ales de încadrarea în corectitudinea unor sfaturi transmise prin programe dedicate în școală și făcută prin împărțirea de pliante și afișarea de statistici, educația pentru sănătate nu a contribuit la formarea unor reflexe. Recenta lege despre care se spune că introduce educația pentru sănătate e un demers timid, fiind o lege (45/2020) doar „pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului”.

În pregătirea revenirii la școala altfel decât până acum, probabil că asigurarea doamnei ministru al educației și cercetării că „vom încheia anul școlar într-un fel sau altul” nu înseamnă că-l vom termina cum-necum.