Târguiala pe începerea anului şcolar 2019-2020 cu o săptămână mai în sus ori mai în jos minimalizează o discuţie necesară privind structura procesului educaţional instituţionalizat în ansamblu. De asemenea, prin specularea contextului ca şi cum ar fi apărut un antagonism între interesul educaţiei şi interesul patronatelor din turism, ar fi de abordat raportul mai larg dintre oferta şcolii şi cerinţele economiei naţionale.
Ordinul ministrului educaţiei naţionale încălcat prin amânarea începerii şcolii de la 9 la 16 septembrie reprezintă el însuşi o încălcare a unui ordin, în sens invers. Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3220/19.02.2018 stabilise că vacanţa de varăa anului şcolar2018-2019se încheie la 15 septembrie: „Vacanţa de vară – sâmbătă, 15 iunie 2019-duminică, 15 septembrie 2019”, rezultând că anul şcolar următor începe la 16 septembrie. După un an, Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3191/20.02.2019 stabileşte că acelaşi an şcolar începe la 9 septembrie: „Semestrul I are 15 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 9 septembrie 2019-20 decembrie 2019. Cursuri – luni, 9 septembrie 2019-vineri, 20 decembrie 2019”. Asemenea oscilări cu acuzaţiile şi suspiciunile ce decurg din ele (chiar exagerate, de felul „guvernul sacrifică elevii în favoarea patronatelor din turism”) nu s-ar produce dacă anul şcolar ar avea o structură fixă. De fapt, este vorba despre o parte a anului şcolar, perioada de activitate didactică, altfel anul şcolar urmându-şi ciclul mereu acelaşi, de la 1 septembrie la 31 august. Prima zi de şcoală, cu elevii revenind în bănci, ar trebui să fie invariabil 15 septembrie, indiferent în ce zi a săptămânii ar cădea (inclusiv vineri sau în week end), pentru că este o zi festivă, de organizare etc. De a doua zi, ar fi să înceapă lecţiile care să ţină, cu vacanţele şi zilele de sărbători legale de rigoare, până la 31 mai. Exact în acea zi ar trebui să se încheie activitatea în clase, în bănci, cu manuale, computer, tablă etc. De la 1 iunie ar urma vacanţa mare, cu desfăşurarea în primele ei două săptămâni a tot ceea ce în prezent întrerupe desfăşurarea anului şcolar: programul „Şcoala altfel”, acţiuni în diverse proiecte, excursii etc. Condiţia ca timpul de lucru între 15 septembrie şi 31 august să se dovedească încăpător pentru toată materia este ca zi de zi şi oră de oră cartea să primeze, adică să dispară pretextele care acum una-două duc la suspendarea cursurilor, la învoiri, la „ne-a dat drumu’”, la „n-am făcut ultimele două ore”. Este vorba despre „Ziua porţilor deschise” şi „Ziua şcolii”, despre acţiuni de voluntariat, vaccinări, consiliu profesoral, predat manuale, încheiat medii pentru că situaţia şcolară trebuie predată din timp. Iunie ar trebui să fie şi luna examenelor naţionale: bacalaureatul şi evaluarea de la sfârşitul gimnaziului, poate într-o reorganizare care să permită desfăşurarea lor concomitentă parţial, dacă nu integral. Condiţia folosirii fără pierdere a timpului ar trebui să fie întregită de renunţarea la vacanţele care acum întrerup şcoala exact când nu trebuie: vacanţa pentru ciclul primar, la o lună şi jumătate după vacanţa de vară, când micii şcolari abia au deprins un ritm şi ceva rigori şi vacanţa intersemestrială, la vreo trei săptămâni după vacanţa de iarnă. Pentru terminarea activităţii în clasă la 31 mai pledează şi presărarea în iunie a unor sărbători care în anul şcolar 2019-2020 vor fi 1 iunie (luni, Ziua copilului), 5 iunie (vineri, Ziua învăţătorului), 8 iunie (luni, Rusaliile).
În ansamblu, anul şcolar pentru elevi ar trebui să fie împărţit în trei trimestre. Ar fi evitat astfel dezechilibrele de felul celui care se va produce în anul şcolar viitor, cu semestrul I format din 15 săptămâni şi semestrul al II-lea, format din 20 de săptămâni.
Structurarea anului şcolar în funcţie de specificităţi şi necesităţi economice este firească. Turismul ca ramură economică nu are cum să fie desprins de calendarul anului şcolar. Bazele şi contextele turistice sunt prin esenţa lor legate nonformal şi informal de educaţie. Tradiţii sociale şi disponibilităţi materiale de la noi fac din perioada verii sezonul major pentru concediile părinţilor. În aceste condiţii, apare ca normală crearea condiţiilor sub aspectul timpului pentru turism. Raporturile dintre şcoală şi economie nu sunt reductibile la cererea şi oferta de resursă calificată, ci sunt de realizat într-un sistem integrator de funcţionare.
