La admiterea în școlile profesionale, licee cu profil tehnic, facultăți, ar trebui să fie obligați – conform legii – să aibă avizul unui medic de medicina muncii. Dar nu este așa. Este suficientă o adeverinţă eliberată de medicul de familie sau medicul școlar. Ajung astfel ca, după terminarea școlarizării, să vină pentru angajare la Medicina Muncii tineri cu mari probleme de sănătate, total incompatibile cu meseria aleasă.
Să fim bine înțeleși, orice tânăr are dreptul la muncă, dar nu orice fel de muncă. El este apt numai pentru muncă în conformitate cu starea lui de sănătate.
Să dăm câteva exemple pe care le-am întâlnit frecvent în cei peste 40 de ani de practică a Medicinii Muncii la un spital județean din Ardeal:
- Epileptici, tineri cu miopie forte, surdomuți, fără o mână sau fără un picior, doreau să se angajeze ca zidari cu muncă la înălțime, la firme de construcții, fiindcă așa au fost școlarizați în liceu.
- Tineri cu schizofrenie, consum de droguri, etilism esonic, absolvenți de facultate doreau să se angajeze în învățământ (profesori, învățători) sau să fie funcționari publici.
- Tineri cu astm bronșic, cu polialergie sau cu boli dermatologice grave, au fost școlarizați în meserii de brutar, patiser.
- Tineri cu boli contagioase (hepatite virale, boli dermatologice) au fost școlarizați ca frizeri, coafori, manichiurişti, pedichiurişti.
Exemplele ar putea continua.
Cine plătește despăgubiri pentru școlarizarea inadecvată a acestor tineri? Ei au drept de muncă – conform legilor în vigoare – dar nu în meseria pentru care s-au pregătit.
Să vedem acum de ce apar asemenea situații penibile, jenante.
- Ambiția ,,prostească’’ a unor părinți care nu pot înțelege că pentru o meserie, pentru o facultate, trebuie să nu ai anumite boli.
- Legislativul (Parlamentul) care nu a legiferat obligativitatea examenului medical complex (clinic, laborator, radiologie, psihologie, ORL, oftalmologie, neuro-psihiatrie, examen de medicina muncii) pentru toți cei care se înscriu la licee tehnice, școli profesionale sau facultăți. Să se specifice, clar, cine plătește aceste examinări. Eu propun să se plătească din Fondul de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale (de la Casele de pensii județene).
- Pe de altă parte, la nivel local – școală profesională, liceu tehnic, facultate – se poate întâmpla să nu se ajungă la cifra anuală de școlarizare (pe meserii). Tinerii nu mai sunt în România, ci în Anglia, Spania, Franța, Belgia, Germania. La școlile românești, rămase fără elevi sau studenți, este mare necaz. Se pierd locuri de muncă, profesorii nu mai au catedre complete. Atunci școala ,,se roagă” de părinții care au copii cu dizabilități (handicap ) să-i înscrie la școlile lor.
Trăim în România , unde se poate orice… Conducerea școlii ,,aranjează” cu medicul școlar sau medicul de familie, să ,,ajusteze’’ diagnosticul . De exemplu: ,,epilepsie cu crize rare”, ,,schizofrenie în remisie” (cu toate că boala nu se vindecă și necesită tratament toată viața) etc. etc.
Toată lumea este fericită (părinți, profesori), tânărul termină școala și constată că a fost școlarizat în meseria sau profesia nepotrivită, degeaba. Cine răspunde? Că la români, nu răspunde nimeni.
Că doar statul dă ajutoare sociale non-stop…
