Cea de-a patra sesiune a celei de-a 14-a legislaturi a Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din China (ANRPC) și-a început lucrările, joi, la ora 9 dimineața, în Marea Sală a Poporului din Beijing. Președintele Chinei Xi Jinping și alți lideri de partid și de stat participă la ceremonia de deschidere.
Prim-ministrul Li Qiang a prezentat raportul de guvernare. Potrivit documentului, 2025 este un an extraordinar. Principalele obiective ale dezvoltării economice și sociale pe întregul an au fost realizate cu succes. Cel de-al 14-lea Plan Cincinal s-a încheiat cu rezultate. Modernizarea în stil chinezesc a înaintat cu alți pași fermi.
În ultimul an, economia chineză a dovedit o reziliență puternică, crescând în pofida presiunii.
Economia Chinei a funcționat echilibrat și a progresat constant. Produsul Intern Brut a crescut cu 5%, atingând 140,19 trilioane de yuani.
Ocuparea forței de muncă a rămas în general stabilă, cu 12,67 milioane de noi locuri de muncă create în mediul urban și o rată medie a șomajului urban de 5,2%.
Comerțul exterior a realizat o creștere relativ rapidă. Diversificarea exporturilor a dat rezultate vizibile, balanța internațională de plăți fiind în general echilibrată.
Garantarea traiului poporului a fost întărită. Veniturile locuitorilor cresc în ritm cu creșterea economiei. Rezultatele eliminării sărăciei au fost consolidate și lărgite. A fost implementată politica de stat de un an pregătitor gratuit de învățământ preșcolar, de care au beneficiat 14 milioane de copii. A fost aplicat sistemul complex de subvenții pentru creșterea copiilor care a adus beneficii unui număr de peste 30 de milioane de bebeluși și copii mici.
Producția de cereale a ajuns la 1.430 miliarde de jin (715 miliarde de kilograme).
Dezamorsarea riscurilor din domenii majore a făcut progrese pozitive, situația amplă a societății menținându-se stabilă.
În ultimul an, dezvoltarea Chinei s-a îndreptat spre noi orizonturi și calitate superioară, manifestând o mare vitalitate.
Noile forțe de producție de calitate s-au dezvoltat stabil. Inovațiile tehnico-științifice au obținut rezultate fructuoase, China numărându-se printre primele locuri din lume în cercetări și aplicații precum IA, biomedicină, roboți, tehnologii cuantice. Cercetarea independentă a cipurilor a făcut noi progrese esențiale. Sonda spațială Tianwen-2 a pornit într-o „goană după stele”. Aplicațiile sistemului Beidou au fost extinse la scară largă. A început construcția proiectului hidroenergetic în avalul fluviului Yarlung Zangbo. Portavionul Fujian, primul portavion echipat cu catapulte electromagnetice construit independent de China a intrat în serviciu. Modelele de mari dimensiune realizate în China au condus ecosistemul global open-source.

Structura industrială s-a ameliorat continuu. Valoarea adăugată a industriei manufacturiere cu tehnologii de vârf a crescut cu 9,4%, cea a industriei manufacturiere a echipamentelor, cu 9,2%. Producția roboților industriali și cea a circuitelor integrate au crescut cu 28% și respectiv 10,9%. Producția anuală a antovehiculelor bazate pe noi energii a depășit 16 milioane de bucăți, iar numărul instalațiilor de încărcare pentru autovehicule electrice a depășit 20 de milioane.
Consumul de energie pe unitate de PIB a scăzut cu 5,1%, calitatea mediului ecologic îmbunătățindu-se continuu.
În 2026, China va stabili o țintă oficială de expansiune a PIB-ului de 4,5%-5%. Raportul anticipează totodată o rată a șomajului în zonele urbane de aproximativ 5,5%, cu mai mult de 12 milioane de locuri de muncă noi în orașe, o creștere a prețurilor pentru consumatori de aproximativ 2%, o creștere a veniturilor populației sincronizată cu creșterea economică. De asemenea, estimează un echilibru de bază al balanței internaționale de plăți, o producție de cereale de aproximativ 700 milioane de tone, reducerea emisiilor de dioxid de carbon pe unitate de PIB cu aproximativ 3,8%. În plus, guvernul de la Beijing va continua să aplice o politică fiscală mai activă. În acest an, rata deficitului bugetar este estimată să fie la aproximativ 4%, deficitul fiind de 5,89 trilioane de yuani, cu 230 miliarde de yuani mai mult decât în anul precedent. Autoritățile centrale planifică să emită datorii contractate de stat pe termen lung în valoare de 1,3 trilioane de yuani.
Potrivit Raportului de activitate a guvernului Proiectul celui de-al 15-lea Plan Cincinal pentru dezvoltarea economică și socială detaliază 20 de indicatori principali. În dezvoltarea economiei sunt introduși trei indicatori care vizează creșterea, structura și eficiența. Una dintre propuneri este menținerea creșterii PIB-ului în limite rezonabile, cu ajustări anuale în funcție de situație.
În domeniul promovării inovării, sunt propuși trei indicatori legați de investiții și de eficiența acestora, inclusiv o creștere anuală medie de peste 7% a cheltuielilor totale pentru cercetare și dezvoltare.
În ceea ce privește bunăstarea cetățenilor, sunt propuse ținte pentru șapte indicatori specifici: ocuparea forței de muncă, venituri, educație, servicii medicale, sănătate, îngrijirea vârstnicilor și a copiilor mici.
În domeniul energiei verde și cu emisii reduse de carbon, sunt propuși cinci indicatori și anume: reducerea emisiilor de carbon și a poluării, precum și protecția ecosistemelor, inclusiv reducerea cumulativă cu 17% a emisiilor de dioxid de carbon per unitate de PIB și promovarea continuă a tranziției verzi și cu emisii reduse de carbon în sectoarele cheie.
În ceea ce privește asigurarea securității, sunt prevăzuți doi indicatori referitori la capacitatea de producție a alimentelor și energiei, pentru consolidarea bazelor esențiale ale securității naționale.
Autoritățile centrale vor consolida lupte împotriva monopolurilor și a concurenței neloiale pe piață, utilizând mijloace precum reglarea capacității de producție, conducerea prin standarde, supravegherea prețurilor și a calității, pentru a combate în profunzime concurența de tip „cursă de șobolani” și pentru a crea un mediu de piață favorabil.
China va intensifica dezvoltarea și consolidarea industriilor emergente și va accelera formarea industriilor viitorului. Prin implementarea unor programe de inovare industrială, întreprinderile centrale și companiile de stat vor fi încurajate să deschidă și să extindă scenarii de aplicare, pentru a transforma domenii precum circuitele integrate, industria aerospațială, biomedicina și economia de joasă altitudine în noi piloni ai economiei.
În ceea ce privește industriile viitorului, raportul prevede instituirea unui mecanism de creștere a investițiilor și de partajare a riscurilor, menit să susțină dezvoltarea unor domenii precum energia viitorului, tehnologia cuantică, inteligența întrupată, interfețele creier–computer și rețelele 6G.
Documentul mai propune consolidarea mecanismelor de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii specializate, în vederea extinderii acestora și a formării unui număr mai mare de companii unicorn. Totodată, fondul național de îndrumare pentru investiții în capital de risc va fi utilizat mai eficient pentru a dezvolta investiții de capital de risc și investiții de tip înger, sprijinind transformarea unui număr mai mare de companii nou-înființate în lideri ai tehnologiei.
În ce privește problema Taiwanului, premierul Li Qiang a declarat în prezentarea raportului de activitate al guvernului: „Trebuie să implementăm temeinic strategia generală a partidului pentru rezolvarea problemei Taiwanului în noua eră, să respectăm principiul unei singure Chine și Consensul din 1992, să reprimăm cu fermitate forțele separatiste pentru „independența Taiwanului”, să ne opunem interferențelor externe, să promovăm dezvoltarea pașnică a relațiilor dintre cele două maluri ale strâmtorii și să promovăm marea cauză a reunificării naționale”. El a mai spus că guvernul va aprofunda schimburile, cooperarea și dezvoltarea integrată dintre cele două maluri ale strâmtori, pentru a moșteni și promova împreună cultura chineză. De asemenea, va implementa politici care să asigure un tratament egal pentru compatrioții taiwanezi, va îmbunătăți bunăstarea acestora și vor crea împreună marea cauză a reîntineririi naționale.