Un film inspirat de evenimente reale, în care lupta pentru supraviețuire capătă accente dramatice, iar în condiții extreme, firea și caracterul le sunt greu puse la încercare celor rămași în viață
La sociedad de la nieve este o operă cinematografică regizată de Juan Antonio Bayona, inspirată de lucrarea de non-ficțiune omonimă a jurnalistului și scenaristului uruguayan Pablo Vierci. Filmul și cartea tratează lupta pentru supraviețuire a unora dintre pasagerii Uruguayan Air Force Flight 571, o cursă aeriană cu destinația Santiago, Chile, pornită din Montevideo, Uruguay. Între pasageri se aflau și 19 membri ai clubului de rugby Old Christians.
Accidentul a avut loc în octombrie 1972, când avionul uruguayan având la bord 40 de pasageri și cinci membri ai echipajului s-a prăbușit în Munții Anzi.
Mergând un pic înapoi pe firul evenimentelor, filmul arată cum membrii echipei de rugby se îmbarcă într-un avion cu destinația Chile.
Toți erau tineri, entuziaști, simțeau că au viitorul în față. Totul era luminos ca și peisajul de vis al Anzilor.
Numai că uneori destinul are alte planuri.
(De notat că, înainte să plece, unul dintre membrii echipei sportive, aflat la o slujbă în biserică, primește un bilet în care era invitat să se îmbarce pentru călătoria în Chile exact când predica ajunsese la momentul ispitirii în deșert a lui Iisus de către Satana. Păstrând proporțiile, se va dovedi un element crucial mai târziu).
Rămași izolați în zăpezile Anzilor, unde temperaturile scădeau noaptea și cu 30 de grade, cei rămași în viață trebuiau să lupte din toate puterile pentru supraviețuire.
Peisajele andine superbe contrastează permanent cu experiența înfiorătoare pe care erau obligați să o parcurgă supraviețuitorii. Poate e un alt fel de a spune că soarta îți ia cu o mână, în timp ce cu alta îți dă.
E o luptă permanentă a omului cu natura – la fel cum a fost prezentată și în filmul din 2010 127 de ore: dură, sălbatică, crudă. Doar cei mai tari înving.
În condiții extreme, firea și caracterul le sunt greu puse la încercare.
Totul este împins la limită: de la rostirea rugăciunii ”Tatăl Nostru” până la acte de canibalism pentru a supraviețui nu e decât un pas…
…Care va fi făcut de unii dintre ei, în condițiile în care cei din avionul care îi survolase la un moment dat nu îi văzuseră, iar de la accidentul aviatic trecea tot mai mult timp.
(Fiindcă am vorbit de similitudinea cu ”127 de ore”, film inspirat tot de un caz real, asemănarea este cu atât mai mare cu cât eroul acelui film, un alpinist, rămăsese prizonier tot în munți, și tot lipsit de hrană și de apă, dar din cauza căderii unui bolovan care îi prinsese brațul între acesta și stânca pe care se cățăra. Ambele filme sunt impresionante, dar La sociedad de la nieve este realizată artistic la un nivel net superior).
”Cu cât te zbați mai mult să scapi, cu atât ești pedepsit mai aspru” – sună una dintre replicile fataliste ale acestui film cutremurător.
Scena cu supraviețuitorii rămași fotografiindu-se în zăpadă lângă epava avionului, având întipărită pe chipuri un soi de sete insațiabilă de viață, deși știau că, cel mai probabil, vor muri în curând, este antologică. Un scenariu în sine, rezumat în câteva cadre.
În cele din urmă, doi dintre cei rămași pornesc să escaladeze muntele, căutând ajutor, și îl vor găsi în cele din urmă, iar cei 14 rămași lângă rămășițele avionului vor fi salvați și ei. În total, deci, au existat 16 supraviețuitori, la 22 decembrie, la mai bine de două luni de la accident.
Faptul că au existat supraviețuitori, că a mai fost loc și pentru altceva decât moarte și durere transmite un mesaj sublim: viața poate învinge, chiar și în cele mai dramatice condiții.
Pelicula este superb filmată și realizată și se constituie într-o vizionare obligatorie raportat la realizările cinematografice ale ultimilor ani.
Am însă o observație (cu riscul de a fi dezaprobat de unii) cu privire la repetarea obsesivă pe parcursul filmului a ideii că cei rămași în viață trebuie să consume carnea din trupurile celor morți pentru a supraviețui, ba chiar la un moment dat se fac și ”negocieri” în acest sens.
Unu, că deși a făcut parte din realitate, punerea accentului pe acest aspect denaturează mesajul filmului, fiind o acțiune complet barbară și non-etică, chiar dacă în condițiile date s-a putut dovedi necesară pentru supraviețuire.
Doi, fiindcă se fac și referiri la Biblie, aș propune tot un citat biblic, care a fost însă omis: ”Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața, de dragul Meu, o va găsi” (Matei 16:24-26).
Este un film șocant, care lasă o puternică impresie privitorului, bazat în principal pe contrastul între imaginile superbe ale muntelui și ”a doua față a monedei”, chinurile crâncene prin care treceau cei care se luptau pentru supraviețuire, fiind totodată și o privire aruncată asupra comportamentului uman în situații-limită. Cu puțin efort, ”societatea zăpezii” ar putea fi chiar societatea în care trăim, în ansamblu.
Filmul a fost distins cu mai multe Premii Goya și a fost nominalizat la Oscar și Globul de Aur pentru cel mai bun film străin.
Juan Antonio Bayona a mai regizat, între altele, filmele El Orfanato și The Impossible și serialul de groază Penny Dreadful.
