Sphera Franchise Group anunță decizia de a renunța la paiele din plastic, în toate restaurantele KFC, Pizza Hut și Taco Bell din România, începând cu 1 aprilie 2019. Procesul va începe în unităţile KFC, iar până la finalul anului 2019, toate paiele din plastic din restaurantele deținute de Sphera vor fi înlocuite.
Plasticul de unică folosință reprezintă una dintre cauzele majore care generează deșeuri în oceane, iar paiele din plastic ocupă un loc fruntaș în această categorie. Datele publice ne spun că, în fiecare minut, o tonă de articole din plastic de unică folosință ajunge în oceane. În acest context, Sphera a realizat și adoptat, intern, planul pentru eliminarea paielor din plastic din toate restaurantele pe care le operează în România, începând cu aprilie 2019.
De asemenea, Sphera urmărește înlocuirea paielor din plastic și în Moldova, în vara anului 2019, urmând să demareze proiectul împreună cu Yum! Brands Inc. și în Italia, o piață cu francizori multipli, astfel încât să ajungă la uniformizare.
Această schimbare presupune o investiție semnificativă prin care se asigură faptul că viitoarele paie din hârtie sunt produse din păduri administrate în mod sustenabil. Compania își propune să acționeze ca un cetățean responsabil și să vină în sprijinul societății pentru adresarea problemelor de mediu, în general, iar în acest caz, specific, să contribuie la limitarea impactului pe care îl are plasticul de unică folosință în contamintarea oceanelor.
Sphera colaborează cu producători și furnizori care au fost aleși în baza deținerii unor certificări emise de Programme for Endorsement of Forest Certification (PEFC) și Forest Stewardship Council (FSC). PEFC este principala organizație de certificare forestieră din lume, responsabilă de garantarea trasabilității și originii durabile a materiei prime forestiere utilizate în procesul de fabricare. Toate aceste produse sunt marcate cu simbolul PEFC, iar consumatorii pot identifica, astfel, cu ușurință, faptul că sunt realizate în mod sustenabil. FSC este o organizație independentă, non-profit și non-guvernamentală care promovează utilizarea lemnului provenit din păduri durabile, din rațiuni sociale, economice și ecologice.
În acest demers, Sphera a colaborat cu ‘Clear Public Space’ şi Asociația ‘Un Viitor fără Gunoi’, organizații orientate spre proiecte sociale care vizează schimbarea comportamentului în vederea reciclării și a colectării selective a deșeurilor.
„Este un privilegiu să lucrăm cu branduri atât de mari precum KFC, Pizza Hut și Taco Bell, și, totodată, o mare responsabilitate. Sphera are peste 4.000 de angajați și serveşte, peste 50 de milioane de clienți anual, majoritatea tineri. De aceea, este de datoria noastră să contribuim la astfel de schimbări. Un domeniu specific, adresat la nivel regional, prin deciziile recente comunicate de UE, se referă la materialele din plastic, în general, și, în special, la paie. Sphera și-a luat angajamentul să reducă cantitatea de materiale din plastic de unică folosință, iar înlocuirea, în curând, a paielor din plastic cu cele de hârtie, este un pas efectiv în acest sens. Suntem recunoscători pentru sprijinul pe care l-am avut din partea furnizorilor și partenerilor noștri care ne-au ajutat să facem acest pas. Vom continua demersul sustenabil şi în anii următori.
De asemenea, suntem în poziția fericită de a putea să comunicăm, în fiecare zi, cu un număr mare de oameni care ne vizitează în restaurante, o responsabilitate pe care o tratăm cu maximum de seriozitate. Prin urmare, vedem în acest lucru și oportunitatea să facem tot mai cunoscută această problemă critică de mediu și sperăm ca și alte branduri și parteneri să se alăture inițiativei de eliminare a plasticului de unică folosință din industria noastră”, a declarat Mark Hilton, CEO Sphera Franchise Group.
„Faptul că o companie atât de mare precum Sphera, face un pas important în limitarea impactului de mediu, atât de repede, este un semn că lucrurile evoluează în direcția potrivită”, a declarat Luke Douglas-Home, General Manager, Clear Public Space.
Trecerea de la paiele din plastic la cele din hârtie este cea mai recentă măsură pe care Sphera Franchise Group o adaugă la proiectele deja existente, prin care urmărește să diminueze amprenta ecologică a companiei, incluse și în Raportul Anual, din anul 2017. Printre acestea:
- Eliminarea, în 2016, a uleiului de palmier din toate produsele, pentru a reduce impactul asupra mediului și folosirea exclusivă a uleiului de floarea soarelui și de rapiță.
- Folosirea unor tehnologii de ultimă generație la construirea restaurantelor, pentru un impact minim asupra mediului.
- Reciclarea unor cantități tot mai mari de plastic și carton din restaurante, și direcționarea lor către terțe firme specializate în colectare și reciclare. Anual, sunt reciclate peste 23 de tone din unitățile Pizza Hut și peste 250 de tone din unitățile KFC.
- În unitățile Pizza Hut și Pizza Hut Delivery, cartonul de la cutiile de pizza provine din păduri gestionate în mod responsabil și/sau din surse reciclate.