Al. Florin Țene
Universul oferit de literatură și arta contemporană de pe mapamond, ca de altfel întreaga ei evoluție în istorie, putem să o asemuim cu un peisaj natural în care fenomenele și lucrurile au înălțimi, culori, forme diferite, în așa mod încât nimic nu se confundă cu nimic. La prima analiză, mutațiile din universul artei sunt greu de explicat și ele evidențiază existența a unei autoglisări și a unei independențe marcate față de ceea ce o înconjoară, astfel încât legătura cu tot ce e în afara ei trebuie făcută cu multă atenție și precauție și fără pretenția de a putea da răspunsuri concludente.
Subliniez de la început că nu cred că “misterul” creației se află în afara luminii talentului, acest mister nu se lasă dezvăluit cu ușurință, mai mult chiar o umbră întunecoasă va persista întotdeauna în jurul oricărei opere autentice, arătând că avem de-a face cu o individualitate ireductibilă. Totalitatea condițiilor sociale rămâne într-adevăr insuficientă pentru a ne permite să înțelegem apariția unei anumite opere și farmecul estetic pe care-l exercită. Nu sunt mai norocoși cei care scormonesc să caute și să descopere misterul în structura operei, independent de ceea ce o înconjoară dar și de aceea ce cuprinde. Un schelet, oricât de semnificativ ar fi el și oricât de exactă ar fi imaginea lui, nu va înlocui niciodată organismul viu.
Revenind la situația de ansamblu al relației dintre dinamica socială în regimul democratic și evoluția artei, ni se pare că aceasta stă la baza explicației și a unor fenomene aparent mai îndepărtate cum ar fi apariția acelor manifestări estetice care pun sub semnul întrebării însuși conceptul clasic de artă. Natura societății democratice, evoluția ei își pun în mod inevitabil pecetea asupra tuturor manifestărilor artistice, evident în măsură și moduri diferite în funcție de ramură, gen, specie, și operă individuală. Dezvoltarea poeziei și a prozei sau simptomele din ultima vreme denotând și o înviorare a dramaturgiei originale, nu mi se par fără nici o legătură cu promovarea unei mari diversități de stiluri, procedee, maniere de expresie.
În analiza criticii ca și a istoriei literare sau de artă, factorul social nu poate fi deci omis pentru că el este un element determinant în care se va purta discuția. Este absolut necesară investigarea sociologică a publicului artei cu convingerea că rezultatele unei asemenea cercetări nu sunt laterale fenomenului artistic, ci îl privesc în modul cel mai direct. În fond, adevărata viață a operei începe abia atunci când ea întâlnește pe cei cărora le este destinată.
