Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Steaua – CS Dinamo 0-0. Steliștii au dominat derby-ul din Ghencea, dar au ratat din toate pozițiile
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Sport

Steaua – CS Dinamo 0-0. Steliștii au dominat derby-ul din Ghencea, dar au ratat din toate pozițiile

Meciul a fost urmărit de peste 3.100 de spectatori, cea mai mare asistență consemnată până acum în actuala ediție a Ligii 2

Cristian Stefan
Autor Cristian Stefan
Publicat 31 octombrie 2026
Distribuie
Steaua Dinamo
sursă foto: Facebook Steaua București

Steaua și CS Dinamo au terminat la egalitate, scor 0-0, partida care a deschis etapa a 12-a a Ligii 2. Echipa pregătită de Daniel Oprița a controlat jocul, a avut 66% posesie și a expediat 27 de șuturi spre poarta adversă, însă nu a reușit să spargă lacătul formației antrenate de Ionuț Chirilă, care venise în Ghencea cu un bagaj de 32 de goluri primite în primele 11 etape.

Derby-ul a fost urmărit de 3.076 de spectatori, cea mai mare asistență consemnată până acum în actuala ediție a Ligii 2, iar fluierul final al arbitrului Andrei Florin Vremăroiu a fost întâmpinat cu huiduieli din tribune la adresa prestației roș-albaștrilor.

Steaua ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere, dar acumulează numai 11 puncte după 12 etape, în timp ce CS Dinamo obține primul său rezultat fără gol primit din acest sezon și rămâne pe locul 19, cu opt puncte.

Steaua a început în atac, dar Carvalho și Dani Garcia nu au prins cadrul porții

Daniel Oprița a păstrat formula cu cinci jucători în linia defensivă, alcătuită din Florin Răsdan, Mihai Adăscăliței, Alexandru Albu, Carlos Dorado și Adrian Ilie, în timp ce Bruno Carvalho, Ayoub Abou și Ștefan Rotaru au evoluat la mijloc, iar cuplul ofensiv a fost format din spaniolii Carlos Gonzalez și Dani Garcia.

Dinamo a început într-un sistem 4-2-3-1, cu Andrei Oncescu în poartă, Andrei Rus, Robert Cernamoriț, Nicolae și Denis Mitran în apărare, iar Believe Peter în avanposturi, susținut de George Leață, Denis Rența și Baban.

Prima acțiune periculoasă a Stelei a venit în minutul 5, când Adrian Ilie a avansat pe partea stângă, a pătruns în careu și a centrat, iar mingea respinsă de defensiva dinamovistă a ajuns la Bruno Carvalho, rămas nemarcat la aproximativ 12 metri de poartă. Mijlocașul a șutat din prima, cu piciorul drept, dar a trimis mult peste transversală.

Un minut mai târziu, Dani Garcia a pivotat la marginea careului și a șutat cu stângul, pe jos, însă execuția sa a fost slabă, iar Oncescu a reținut fără dificultăți. Steaua a continuat să aibă posesia, dar în minutul 7 Mate Simon a prins o pasă de la Răsdan și CS Dinamo a primit o lovitură liberă indirectă din zece metri. Andrei Rus a mișcat mingea pentru George Leață, dar șutul acestuia a fost blocat de un jucător al Stelei, ieșit din zid pentru a închide unghiul de finalizare.

Roș-albaștrii au trecut din nou la timonă și în minutul 13, Dani Garcia a preluat balonul la aproximativ 17 metri de poartă și a șutat cu dreptul, mingea trecând puțin pe lângă bara din dreapta portarului dinamovist. În minutul 19, Nicolae a ratat intervenția la o pasă trimisă în fața careului, Florin Răsdan a urmărit mingea, a trecut pe lângă adversar și a ajuns la balon în interiorul careului, foarte aproape de portarul Andrei Oncescu, însă a șutat de la aproximativ șapte metri direct în pieptul acestuia, iar goalkeeperul a reușit să rețină.

Dinamo a răspuns în minutul 23, prin Denis Mitran, care a avansat pe contraatac până în apropierea colțului stâng al careului Stelei și a șutat cu dreptul, mingea trecând peste transversală, nu departe de vinclul de la prima bară. Oaspeții au continuat să se apere cu majoritatea jucătorilor în propria jumătate, iar Steaua a încercat să creeze situații de finalizare prin centrările trimise de Răsdan și Adrian Ilie.

În minutul 28, Răsdan a centrat din partea dreaptă, iar Carlos Gonzalez a reluat cu capul din aproximativ șapte metri, însă a trimis slab și mult pe lângă colțul lung. Două minute mai târziu, Adrian Ilie a trimis o centrare din flancul stâng spre centrul careului, unde Alexandru Albu, urcat din defensivă și rămas nemarcat, a plonjat și a reluat cu capul de la aproximativ 11 metri. Mingea s-a dus însă aproape de Oncescu, care a reținut în partea stângă.

- Publicitate -

În minutul 36, atacanții spanioli ai Stelei au combinat în partea dreaptă a careului dinamovist, iar mingea a fost trimisă spre zona centrală, unde Dani Garcia și Ayoub Abou se îndreptau spre finalizare. Andrei Rus a intervenit însă înaintea celor doi steliști și a îndepărtat balonul, împiedicând o reluare din apropierea porții.

Un minut mai târziu, Carlos Gonzalez a avansat pe partea dreaptă a careului și a încercat să șuteze din apropierea liniei de șase metri, dar mingea a lovit coapsa fundașului aflat în fața sa. Atacantul spaniol a încercat să finalizeze din nou, însă Oncescu a intervenit și a reținut balonul, fiind lovit involuntar de Gonzalez în continuarea fazei.

„Militarii” continuat să domine până la pauză, iar în minutul 42 Răsdan a trimis o nouă centrare din dreapta, la care Ștefan Rotaru a reluat slab cu capul, din zona centrală a careului, mingea trecând mult pe lângă poartă.

Steaua a continuat să atace și după pauză

Repriza secundă a început fără modificări în cele două formații, iar Steaua a continuat să construiască în jumătatea dinamovistă, în special prin incursiunile celor doi fundași laterali. În minutul 56, Ionuț Chirilă a efectuat prima schimbare, introducându-l pe Vlad Anghel în locul lui George Leață. Jucătorul înlocuit a avut o reacție nervoasă după ce a ajuns la banca de rezerve, ridicându-se ulterior și plecând spre vestiare.

Două minute mai târziu, Adrian Ilie a pătruns pe partea stângă până în interiorul careului și a trimis mingea spre centru, unde Carlos Gonzalez se afla la aproximativ 12 metri de poartă, dar atacantul spaniol a ratat complet lovirea balonului. În minutul 59, Ayoub Abou i-a pasat în față lui Florin Răsdan, care a avansat pe centru și a șutat, mingea fiind deviată de un fundaș înainte să ajungă în brațele lui Oncescu.

În următoarele minute, Răsdan a avut încă un șut reținut de portar, iar Gonzalez a reluat cu capul din apropierea careului mic, după o centrare din dreapta, încercând să trimită mingea cu boltă spre colțul porții. Oncescu a sărit și a reținut. În minutul 62, Daniel Oprița a efectuat prima modificare, introducându-l pe Javi Grillo în locul lui Ayoub Abou.

Grillo a ratat mingea din zece metri, Gonzalez a trimis direct în Oncescu

În minutul 64 am consemnat una dintre cele mai importante ocazii ale partidei. Ștefan Rotaru a centrat din partea dreaptă, iar Javi Grillo, intrat de numai două minute, s-a desprins spre zona centrală a careului și a ajuns în fața lui Alexandru Albu, care urmărea aceeași minge.

Grillo a încercat să finalizeze de la aproximativ zece metri, însă a ratat complet lovirea balonului, care a continuat spre partea stângă, unde Carlos Gonzalez a încercat să îl surprindă pe Oncescu printr-un lob. Portarul dinamovist ieșise în întâmpinarea atacanților, dar Gonzalez nu a reușit să ridice mingea peste acesta și a trimis direct în goalkeeper.

Faza a continuat cu o nouă execuție a lui Alexandru Albu, aflat la aproximativ zece metri central, dar fundașul Stelei a șutat pe direcția lui Oncescu, care a reținut. Dani Garcia a avut apoi o încercare din colțul stâng al careului, în minutul 66, trimițând peste transversală, iar două minute mai târziu Bruno Carvalho a primit mingea în apropierea marginii careului, ușor lateral dreapta, a pătruns până la aproximativ opt-nouă metri de poartă și a șutat cu exteriorul spre colțul lung. Mingea a trecut pe lângă bară, iar tabela a rămas neschimbată.

Presiunea roș-albaștrilor nu a adus nimic pe tabelă

CS Dinamo a mai efectuat trei modificări în această perioadă, Ștefan Dumitrache intrând în locul lui Believe Peter, în minutul 66, iar Alexandru Ciocan și Robert Lecca înlocuindu-i pe Denis Rența și George Gogescu, în minutul 72.

Steaua a continuat să trimită mingi în careul oaspeților, iar în minutul 73 a construit o nouă acțiune periculoasă, cu o execuție neobișnuită a lui Alexandru Albu. Fundașul a încercat o foarfecă din partea dreaptă a careului, trimițând mingea spre zona centrală, unde Florin Răsdan s-a desprins și a reluat cu capul, de la aproximativ șapte metri. Balonul a căpătat o traiectorie înaltă, spre zona transversalei, dar Andrei Oncescu a intervenit și a reținut.

- Publicitate -

În minutul 76, Daniel Oprița i-a înlocuit pe Bruno Carvalho și Dani Garcia cu Ștefan Pacionel și Cătălin Tolea, iar cinci minute mai târziu a făcut ultimele două schimbări, Pedro Caldeiraro și Mihai Bobaru intrând în locul lui Carlos Gonzalez și Ștefan Rotaru.

În minutul 85, o centrare lungă trimisă din partea stângă a ajuns la Carlos Dorado, care a deviat cu capul, însă balonul s-a dus mult în dreapta porții. Alexandru Albu se afla foarte aproape de colegul său și a reacționat ducându-și mâinile la cap, considerând că avea o poziție mai bună pentru finalizare.

Un minut mai târziu, Cătălin Tolea a avansat pe partea stângă și a șutat de la distanță, dar mingea a trecut mult pe lângă poartă. În minutul 89, Daniel Oprița a primit cartonașul galben pentru proteste, după o decizie a arbitrului care l-a obligat pe Adrian Ilie să părăsească suprafața de joc pentru îngrijiri medicale, deși căpitanul Stelei nu solicitase oprirea partidei pentru a primi asistență.

Steaua a cerut penalty în minutul 90+2. Grillo a ratat ultima oportunitate

În prelungiri, Steaua a avut două alte acțiuni în careul dinamovist, fără să reușească să transforme vreuna în gol. În minutul 90+2, Florin Răsdan a centrat din dreapta, mingea a ricoșat din Alexandru Albu și l-a lovit în zona cotului pe Denis Mitran, iar jucătorii gazdelor au solicitat lovitură de pedeapsă. Arbitrul Andrei Florin Vremăroiu a lăsat însă jocul să continue.

Un minut mai târziu, Adrian Ilie a trimis o nouă centrare din partea dreaptă, aproape de colțul terenului, iar fundașul Nicolae a ratat intervenția la balon. Mingea a ajuns la Javi Grillo, aflat la aproximativ șapte metri, ușor lateral dreapta, însă atacantul Stelei nu a reușit să finalizeze, iar apărarea dinamovistă a îndepărtat pericolul.

Urmăriți Curierul Național pe Google News G Adăugați Curierul Național ca sursă preferată în Google
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Caricatura zilei
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Casa Regală și mediul economic, un dialog pentru viitorul României
Economie
Operațiune internațională împotriva criminalității cibernetice. Infrastructura serviciului Virtualine, utilizată în atacuri ransomware și phishing, destructurată parțial
IT
Atac cibernetic asupra serviciilor guvernamentale din Republica Moldova. Datele personale asociate a aproximativ 750.000 de IDNP-uri, extrase neautorizat
IT

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu 62% față de 2024, la 560 milioane de lei
  • Rata de reciclare a dozelor de aluminiu a ajuns la 80,5%. Volumele comercializate au crescut cu 2%
  • Zeekr a lansat SUV-ul de lux 9X în România. 897 CP și încărcare rapidă în 9,5 minute
Sport

Ce să urmărești la Eurosport în septembrie

3 minute
Sport

Toulouse-Nice, remiză echitabilă în prima etapă a Ligue 1

4 minute
Steaua CSM Slatina
Sport

Steaua București trece de CSM Slatina și este lider în play-out

2 minute
Sport

Răzvan Arnăut, înfrângere în sferturile de finală la lupte greco-romane

1 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?