Şi cine a fost EL, Stefan? Ca să inţelegem situaţia de atunci, trebuie să amintim că sultanul Mohamed II terminase cucerirea Peninsulei Balcanice.
În 1453, el ataca Constantinopolul, îl cucerea şi îl transforma în capitala imperiului său.
În 1459 cucerea Serbia, în 1464 Bosnia, în 1467 Hertegovina şi Albania, in 1475 Crâmul, a cărui guvernare o incredinţează unui han tătăresc.
Atena a fost cucerită în 1458, Peloponezul în 1460.
Thracia, Macedonia si Bulgaria deveniseră provincii turceşti încă din secolul al XIV-lea.
Valahia ca să-şi protejeze frontierele meridionale împotriva incursiunilor musulmane, după bătălia de la Nicopol din 1397, s-a obligat să plătească turcilor un tribut anual de 5000 piaştri de argint.
Peninsula Balcanică fiind cucerită, Mahomed al II-lea trebuia să cucerească şi Moldova, în felul acesta drumul putând să i se deschidă spre Transilvania, Polonia şi Ungaria, porţile Europei deschizându-i se.
Plin de curaj şi energie el nu putea să-i ierte Moldovei, care domina gurile Dunării şi coltul nord-vestic al Mării Negre, refuzul de-i plăti tribut.
Având aceleaşi convingeri politice ca şi tatăl său, Baiazet II, fiul şi succesorul lui Mohamed II, invită în anul 1502 hoardele tătăreşti de pe Volga să se stabilească pe câmpiile Chiliei şi Cetăţii Albe.
Din nefericire pentru cauza creştinătăţii dar în special pentru cea a vlahilor şi moldo-vlahilor, principele creştin Mathia Corvinul, fără nici un motiv, porneşte în anul 1467 la război împotriva lui Ştefan, în fruntea a 40.000 de soldaţi.
El trece pasul Oituzului şi al Ghimeşului, înaintând spre Suceava, capitala Moldovei, arde Trotuşul, Bacăul, Romanul şi Neamţul oprindu-se la Baia.
Ştefan, văzând îngîmfarea şi imprudenţa adversarului, care nu luase măsurile necesare de precauţie, trimite oameni care dau foc oraşului Baia, şi la lumina flăcărilor şi a lunei, îi atacă pe unguri care îngroziţi cad sub săbiile moldovene.
Oastea marelui rege al Ungariei este învinsă iar maretul rege Mathia Corvinul, rănit de trei ori, este scos din luptă pe targă, ca să nu cadă în mâinile mânioşilor moldo-vlahi.
El scapă cu mare greutate strecurându-se prin poteci, ajungând in Transilvania, datorită „bunătăţii” unui vlah.
Ştefan aflând însă despre trădarea acestui om, îi va tăia capul.
Voievodul Transilvaniei, Ion de Darocz împreună cu cei 4000 de luptători ai săi au fost ucişi până la unul.
În anul 1468 Mathia Corvinul făcu pace cu Ştefan, dându-i castelele Ciceu şi Cetatea de Baltă din Transilvania.
De la Martini Cromer „Polonia sive de origine et rebus gestis Polonorum” Ed.Coloniae Agrippinae, 1589, p.403, aflăm despre victoria voievodului Moldovei Ştefan asupra hoardelor tătăreşti ale hanului Maniac de peste Volga.
Tătarii Zavolgeni, adică cei ce trăiau dincolo de Voga, trecură peste Boristhene (Nistru) sub comanda hanului Maniac în anul 1468, împărţindu-se în trei coloane, năvălind asupra Litvaniei, Podoliei şi Moldovei.
În partea Podoliei ce ţine de Litvania tătarii au făcut prăpăd, luând în captivitate 10.000 de oameni.
În partea Podoliei care ţinea de Polonia, tătarii nu au distrus nimic, regele Poloniei fiind înştiinţat de ducele din Tauria, Mengligere despre acest atac.
În Moldova însă, tătarii au fost învinsi de trei ori de Ştefan Vodă, care a luat prizonier chiar şi pe fiul hanului Maniac.
Hanul i-a trimis lui Ştefan …100 de soli cerându-i cu ameninţări să-l lase liber pe fiul lui.
Ştefan a dat ordin ca în faţa celor 100 de soli, fiul hanului să fie…. despicat de viu, iar apoi… i-a tras în ţeapă pe 99 din soli, lasând unul singur in viaţă, cu nasul şi urechile tăiate, să-i dea de ştire hanului Maniac despre cele petrecute acolo.
Despre acest război scrie şi cronicarul Grigore Ureche, în final Ştefan aducând mulţumire lui Dumnezeu, la 3 septembrie zidind mânăstirea Putna.
La începutul anului 1475 Mohamed II il trimite pe Suleiman-pasa din Albania, in fruntea a 120,000 de oameni, sa cucereasca Moldova.
Norocul insa nu-i surâde.
Stefan il atrage intr-o pădure de lânga râul Bârladului, din sus de Vaslui, unde-i distruge intreaga armata.
In aceasta lupta memorabila, de la locul numit Podul Inalt, au cazut patru pasi, moldovenii cucerind peste 100 de steaguri, multi captivi si o prada enorma.
Apoi voievodul dete ordin ca toti captivii turci, afara de cei mai de frunte, sa fie …… trasi in teapa. Trupurile celor ucisi in lupta de la Podul Inalt, scrie istoricul polonez Dlugoss, au fost arse, dar au ramas gramezi mari de oase, care vor atesta si in secole departate maretia acestei biruinte.
Dar problemele lui Stefan inca nu se terminară.
Pe când Stefan se afla la Vaslui lânga Bârlad, ii veni stire de la Soroca, cum ca cazacii au trecut cu hoardele lor peste Nistru si prădează tara.
Fără să piardă timpul Stefan ii loveste năpraznic, noaptea, fără veste la Grumăzesti, ii taie, spintecă si ii goneste peste apa Nistrului, mare parte din ei inecându-se in undele lui.
Se intoarce triumfator la Suceava unde Mitropolitul cu preotii il binecuvântează ca pe un impărat si biruitor de limbi păgâne.
La mai putin de un an, mai 1476, Mohamed II , aprins de ură impotriva lui Stefan care-i nimicise armata cea puternică ,de 120,000 de oameni, care-i alungase garnizoana turcească din Chilia, pleacă in persoană impotriva lui Stefan.
Trece Dunărea pe… cinci poduri cu o multime de soldati, tunuri, cămile si pătrunde in Moldova.
In acelasi timp navalesc in Moldova si tătarii din Crâm, veniti in ajutorul turcilor.
Acelasi istoric polonez Dlugoss ne spune că Voievodul Stefan nu se inspăimântă de acesti doi inamici foarte puternici care lovesc Moldova in acelasi timp.
El dadu ordin ca toate bucatele si fânetele să li se dea foc, pentru a nu ajunge in mâinile dusmanilor, apoi se aruncă asupra tătarilor, de a caror putere se temea mai mult decât de turci.
Ii loveste, ii invinge si-i goneste până la Nistru cu atâta râvnă, incât pe multi ii taie in fuga decât in bătalie.
In timpul acestei persecutii, teroarea cuprinse asa de mult pe tătari, incât ei aruncau jos armele, arcurile,tolbele cu sageti, hainele de pe ei, seile de pe cai, ca să poată fugi mai usor si apoi ca niste turbati, săreau goi in apa Nistrului, unde aproape cu totii s-au inecat.
Stefan se intoarce repede acum impotriva trupelor turcilor, imprastiate prin tara, la pradă.
Se retrage apoi in munti intr-o padure numită de turci „Marea de arbori” iar de cronicarii nostri Valea Alba.
Aici pe 26 iunie 1476 are loc memorabila bătalie de la Razboieni. Moldovenii dau foc la pădure, focul determinând la inceput pe ieniceri, ingroziti, să se trântească la pământ.
Sultanul Mohamed, observând această dezordine si lipsă de curaj, din partea celor mai distinsi ostasi ai săi, apucă un scut si se repede impotriva moldovenior.
Moldovenii sunt invinsi nu de arme ci de numarul coplesitor al turcilor.
Pierderile turcilor sunt enorme iar victoria fară rezultat.
Mohamed incearcă să cucerească cetatea Sucevei si a Hotinului, dar pierde in amândoua luptele o multime de ostasi fără a le putea cuceri.
Cu toata infrângerea suferita la Valea Alba, Stefan nu isi pierde curajul.
Tocmai când turcii voiau sa treacă Dunarea, ii loveste din senin, le lua toata prada furata din Moldova, acestea alergând disperati spre celalalt mal.
Stefan se intoarce inspre Moldova si curată tara intreaga de turci.
Regele Ungariei, invinsul lui Stefan, uitând de ce i se intâmplase si lui nu de mult, intr-o scrisoare adresata Papei Sixt IV-lea , numeste retragerea lui Mohamed din Moldova , o fugă rusinoasă”( Hurmuzaki, Documente, vol.VIII, p.23 1476).
Sultanul Baiazet II vrând să-si răzbune părintele intra cu trupele sale in Moldova in luna mai 1486. Planul sau era ca după ce va supune Moldova, să stabilească o legatură directă intre imperiul turcesc cu tatarii de la Crâm si de pe Volga, să colonizeze Basarabia cu tatari si să prefacă Moldova intr-un …pasalâc turcesc.
Trece Dunarea pe la Isaccea, ocupă Chilia si Cetatea Alba, devastează in lung si in lat Moldova, Stefan ducând doar o lupta de hărtuire, de slabire a inamicului, care s-a dovedit practică , pentru poporul nostru incă din timpuri stravechi.
Baiazet II-lea disperat ca nu il poate intâlni si invinge pe Stefan, obosit de lupta de hărtuiala dusă de trupele moldovenesti, fu silit să se intoarca peste Dunare.
Din Cronica Veneta a lui Sanuto Marino ( istoriograful republicei Venetiene-1532) aflăm că sultanul turcesc când a cucerit Cetatea Alba avea o armată de uscat de 300,000 oameni, iar fortele sale navale erau de 100 de corabii cu pânză, ca in fine pe lânga sultan se mai afla acolo si hanul tatareac cu 30,000 de oameni călari.
Despre actiunile de razboi ale lui Baiazed asupra Moldovei, mai aflam de la analistii musulmani Saed-eddin si Idris, sc. XVI-lea, informatii folosite si de Hammer in Istoria imperiului otoman.
“In ziua de 1 mai 1484, Baiazed pleacă la Adrianopol ( fosta capitală a Romaniei de la sudul Bulgariei.), de unde se pregăti să meargă asupra Moldovei. La 27 iunie armata sa trecu Dunarea pe la Isaccea, unde veni si Voievodul Valahiei cu un corp auxiliar de 20,000 de oameni. La 6 iulie Baiazet impresură cetatea Chilia si in 7 zile o cuceri. De acolo porni impotriva Cetatii Albe ( Akkermanului) unde ajunse in 9 zile. Asediul acestei a durat 16 zile, cadera acestei ne este descrisa de Andrea Cambini din Florenta, care a trait in timpul acestor evenimente. Acesta povesteste cum la inceput Baiazet a dat voie trupelor sale să cutreiere si să prade tinutul, apoi vazând că cei din cetate nu se miscă a dat ordin ca zidurile acesteia să fie bătute cu artileria din mai multe părti, dărâmând cât mai mult, si dând astfel sansa coloanelor sale să atace. Oamenii din-năuntru insă se apărau foarte bine, respingându-i cu mare impetuozitate, intrebuintând pentru apărărea lor săgeti, focuri, darde si pietre, si se purtară cu atâta inimă incât rănind si omorând un numar mare de inamici, ii goniră de mai multe ori.
După zile de atac fără succes, Baiazit trimise un sol să le spună că turcii vor sta si vor lupta zi si noapte pâna vor lua cetatea si nu vor cruta pe nimeni, indiferent de sex ori vârstă. In cazul in care se vor preda le va asigura libertatea. Auzind cei din cetate propunerile sultanului si ne văzând nici o scapare, si fincă rămăseseră foarte putini, au hotarât să primească conditiile sultanului si predară cetatea. Sultanul isi tinu promisiunea.
Dar nu numai ungurii, tătarii si turcii atacă Moldova.
In anii 1497 si 1498 regele Ion Albert al Poloniei, dornic de glorie, crezând că Moldova este slabită vine să supună această tară.
Sub pretext că doreste să meargă impotriva turcilor, că să ia din mâinile acestora Chilia si Cetatea Alba, de fapt dorind să-l pună in fruntea Moldovei pe fratel sau Sigismund.
El cheamă lângă el la acest razboi pe Alexandru-duce de Lituania, pe Tifen, magistratul cavalerilor teutoni si pe ducele Masoviei.
In fruntea a 80,000 de ostasi pătrunde in Moldova, inaintând spre Suceava.
Stefan ii blochează insă toate drumurile de aprovizionare dinspre Polonia si Rusia.
Situatia devine dificilă pentru trupele inamice datorită lipsei de apa, bucate si nutret.
Descurajarea creste, disciplina scade, asa că ridică asediul Sucevei dorind sa se intoarcă acasă.
Ei au inceput să se retragă, fară nici un fel de ordine, comitând tâlharii si jafuri asupra locuitorilor pe unde treceau.
Pe când trupele dusmane, după un drum de patru zile, sosesc in pădurea numita „Bucovina”, o multime de tărani pedestri le inconjoară din toate părtile, dau navală asupra lor, inchid drumurile de iesire cu arbori taiati, răstoarnă carele si răstoarnă asupra armatei inamice arbori pe care ii taiaseră inainte din rădăcini.
Lupta, dupa cum o descriu autorii polonezi, a fost una din cele mai inversunate si mai crâncene.
O mare parte a armatei regelui Poloniei dispare aici, o mare parte a nobilimii celei alese a Poloniei si Rusiei se stinge sau căzu in captivitate.
Dupa Cromeri „ Polonia sive de orgine et rebus gestis Polonorum- 1589, p.440 ..”
Cu aceasta ocazie Stefan se arată de o crudelitate mai mult decât barbară, anume el dete ordin să măcelarească in fata sa pe toti captivii, scapră doar cei ce cazură in mâinile turcilor si tatarilor, care fura dusi in captivitate.
Unii dintre acestea se intoarseră după câtva timp in tară, cum a fost cazul lui Ioan Tencini, Petru Prochnici……..
Acest război dete apoi nastere la pagube mari si suferinte grele pentru poloni si rusi.
Anume, Stefan, dorind că să-si răzbune injuria ce i-o facuse regele Poloniei si pentru războiul nedrept inceput de acesta, se ridica in primavara anului urmator cu trupele sale usoare de moldoveni, turci si tătari si năvăli in Polonia si in provincia Rusiei, apoi trecând pe lângă cetatea si orasul cel intarit cu ziduri al Leopolei, inaintă prădând in lung si in lat pâna la orasul Canciuga si la râul Visloc, răspândind in toată Polonia o teroare enorma, fiindca nimeni nu era pregatit, ba nici nu avea curajul ca să stea inaintea acestui inamic, ci toti cautau numai să fugă, unii ascunzându-se prin fortarete, altii prin păduri si munti nestrabatuti.
Insă moldovenii , luând urmele celor fugiti, prinseră o multime mare de oameni de ambele sexe, de toate conditiile si etătile, ii tarară in sclavia demnă de compătimit si-i imprăstiară in toate părtile, astfel că Thracia, Scythia si Asia erau pline de sclavi polonezi si rusi.
Se zice că atunci au fost luati ca robi de război si mânati inainte ca vitele peste 100,000 oameni, cu o multime nemăsurata de turme, de cirezi si tot felul de prăzi.
„Aceasta a fost urmarea faimoasei batalii din codrul Cosminului, care a adus pagube si suferinte enorme pentru Polonia si Malorusia. Gloria si numele lui Ion Stefan Voievodul Moldovei ajunse cunoscut peste tot in lume. Uzun Assan, regele Persiei, trimite ambasadori la Stefan cel Mare , rugându-l că impreună cu alti printi crestini să se ridice contra oribilei puteri a otomanilor. Papa Sixt IV-lea, in bula ce o adresează crestinilor in anul 1476, numeste pe Stefan „ adevarat atlet al credintei crestine”. Senatul venetian il felicita pe domnitorul Stefan pentru victoriile sale asupra turcilor. Cele mai sincere si frumoase elogii le aduce lui Stefan istoricul polonez Ion Dlugosz, cronicarul din Cracovia, contemporan al sau: „O bărbat minunat, care nu e cu nimic mai inferior decât ducii eroi ai vechimei si pe care noi il admiram atât de mult………………………….Dupa judecata mea, dânsul este cel mai demn, caruia să-i deie domnia si imperiul militar peste toata lumea, si lui să i se incredinteze prin sfatul, prin intelegerea si hotarârea comună a tuturor crestinilor , demnitatea de comandant suprem si duce in contra turcilor…..” ( Dlugossi, Hist. Polon, tomus II – 1712-, p.528 ).
De la medicul sau, Mathei Mauriano, la anul 1502, aflăm ca Stefan cel Mare era un om intelept, demn de multă laudă, si foarte iubit de supusii sai.
El a avut 36 de bătalii din care a pierdut doar doua!!.
El a zidit 44 de mânăstiri si biserici.
Meritele aduse de el poporului nostru, serviciile aduse de el crestinismului si civilizatiei Europei sunt de neuitat.
Oare când si istoricii „români” vor vorbi de Stefan asa cum o fac eu?!
“In ziua de 1 mai 1484, Baiazed pleacă la Adrianopol ( fosta capitală a Romaniei de la sudul Bulgariei.), de unde se pregăti să meargă asupra Moldovei.”
…. Bine ca o aflai si pe asta – continutul dintre paranteze, altfel muream prost.