Unul dintre filmele cu impact ale anului, câştigând şi numeroase premii, deşi relativ mai puţin cunoscute, şi atrăgând în săli spectatori dornici de ”ceva diferit” (chiar regizorul Chang-dong Lee afirma că ”a vrut să meargă împotriva fluxului de filme din aceste zile”), ”Burning” îi oferă spectatorului o experienţă cinematografică pe care n-o va uita prea uşor.
O întâmplare aparent banală, întâlnirea dintre un curier şi o animatoare pentru tombolă, dă naştere unei serii de alte întâmplări, mult mai complicate. Pe parcursul unei conversaţii pe jumătate serioase, pe jumătate flirt, tânărul Jongsu (Jong-soo) află că interlocutoarea sa era preocupată de sensul vieţii (numit în film ”Marea foamete”) şi este rugat de aceasta să aibă grijă de pisica ei cât timp este plecată într-o călătorie. Fata susţine că se mai întâlniseră şi că el îi spusese că este urâtă, iar între timp îşi făcuse operaţie estetică.
Rămas singur în încăpere, Jongsu experimentează un soi de joc al solitudinii, gândindu-se totuşi la Haemi, apoi, odată cu întoarcerea acesteia, simte şi împunsăturile geloziei, fiindcă fata vine însoţită de un alt bărbat.
Filmul este mai degrabă psihologic, insistând pe interiorul personajelor şi pe modul în care acestea se adaptează (sau nu) mediului şi societăţii în ansamblu.
Eternul feminin+marijuana+unirea cu cosmosul ar putea părea o alăturare fără sens, dar în ”Burning” capătă înţeles, e o scenă memorabilă, unică prin senzaţiile pe care le transmite (o scenă ce se sfârşeşte tot în tristeţe, fiindcă încă nu avem acces la celest) şi foarte bine filmată, atunci când se află toţi trei la casa lui Jongsu.
Excentricităţile lui Ben şi înclinaţiile de piroman sunt mai curând un semn al diferenţelor sociale, el se vrea un aristocrat cufundat în spleen şi stimulente artificiale, în timp ce Jongsu, deşi cu origini simple, ascunde în el complexitatea scriitorului. Spun ”ascunde” fiindcă se dovedeşte a fi un introvertit.
Pe măsură ce filmul înaintează spre final devine un adevărat thriller, tensiunea creşte proporţional cu numărul întrebărilor care îl asaltează pe spectator: ”Ce s-a întâmplat cu Haemi?”, ”Este Ben cu adevărat nebun?”, ”Cum se va termina totul?”.
O poveste aparent simplă alunecă în tragedie, dar, deşi pelicula (ecranizare după nuvela ”Arderea hambarelor” de Haruki Murakami) poate fi luată şi ca atare, tind să cred că are mai multe sensuri ascunse.
(De exemplu: acolo unde se întâlnesc clase sociale diferite ia naştere o poveste fără cale de întoarcere, gelozia şi perversitatea apar ca ispită a forţelor întunericului acolo unde iniţial exista doar inocenţa, iar chiar goliciunea lui Jongsu de la sfârşit ar putea simboliza, prin contrast, păcatul edenic, izgonirea din Rai).
Un film memorabil, nu foarte uşor de văzut, dar foarte bine realizat şi interpretat, şi care, pe lângă impactul emoţional, îi va ridica celui care îl vizionează o mulţime de întrebări.
O dovadă în plus că cinematografia asiatică este de calitate şi încă mai poate surprinde.
