Succese ale științei românești în secolul XXI

Deși în plină criză pandemică, știința românească este în plin progres, înregistrând succes după succes în domeniul inovației și al inventicii.

România are ghinionul ca în aceste condiții de criză, Salonul Invențiilor de la Geneva să nu fie deschis căci, dacă ar fi fost, obținea multe medalii de aur.

Este remarcabil faptul că invențiile românești contribuie la rezolvarea unor probleme vitale ale omenirii în domenii cum ar fi cel energetic, al protecției mediului sau cel al apărării naționale.

În domeniul energetic și al introducerii surselor nepoluante de energie s-a inventat televizorul care nu mai funcționează cu energie electrică, ci doar cu indicații și recomandări ale Ministerului Educației și Cercetării. Brevetul a fost prezentat public de către doamna ministru, care a explicat că, în zonele în care elevii nu beneficiază de racordare la rețeaua de electricitate, aceștia pot folosi televizorul pentru învățământul online. În lipsa electricității, televizoarele vor funcționa cu indicațiile primite de la inspectoratele școlare din zonă.

În planul economiei globale, această invenție are efect distrugător pentru firmele producătoare de televizoare care nu vor mai putea ține piept concurenței televizoarelor românești fără curent electric. Va fi un adevărat tsunami pentru Sony, Samsung, Philips și alte importante branduri care, probabil, ori vor cumpăra licența de fabricație de la Ministerul Educației și Cercetării, ori vor dispărea.

Același minister a mai brevetat un produs extrem de important pentru sănătatea tinerilor, mari consumatori de băuturi carbogazoase ale căror efecte dăunătoare asupra sănătății sunt bine cunoscute.

Produsul se numește ”pepsiglass”și acționează asupra comportamentului tinerilor în direcția reducerii apetitului lor pentru astfel de băuturi. Acțiunea este simplă, dar eficientă. Astfel: elevului i se spune că în clasă va fi înconjurat din toate părțile cu sticle de pepsi (pepsiglass). Elevul crede că școala îl servește cu pepsi fără nicio restricție, dar, surpriză, întrând în clasă vede că nu este vorba de pepsiglass, ci de plexiglass. Efectul deprimant al cuștii de plexiglas și al torturii purtării măștii ore întregi îi taie elevului orice chef de pepsi. De abia așteaptă să ajungă acasă și să scape de pepsiglass-urile ministerului.

Un rol important în obținerea progreselor științifice românești îl are și Primăria Capitalei în colaborare cu Primăriile de sector. La nivelul centrelor de cercetare științifică ale acestor instituții s-a elaborat un produs de înaltă clasă care îmbină studii din domeniul stadiului 4 al revoluției industriale cu studii revoluționare din domeniul hipnozei și al manipulării psihologice (un tip de influență socială care urmărește schimbarea percepției sau comportamentului celorlalți cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive).

Produsul se poate numi ”apă rece cu aspect și preț de apă caldă”. El constă în livrarea la majoritatea locuitorilor Capitalei, pe o perioadă nederminată, a apei reci la costuri de apă caldă. Se mizează pe faptul că la nivelul consumatorului, utilizând manipularea psihologică și chiar hipnoza, se va crea percepția conform căreia apa rece este apă caldă. Tactica este amăgitoare, promițând din zi în zi că ”se va rezolva”, este ascunsă deoarece nu se prezintă cauzele reale, ci doar argumente politicianiste și electorale, este abuzivă deoarece se taxează incorect consumatorul.

Desigur, produsul ”apă rece cu aspect și preț de apă caldă” este un succes al științei românești deoarece reduce consumul de combustibil pentru încălzirea apei și, evident, gradul de poluare al mediului înconjurător. Avantaje sunt și la nivelul consumatorului deoarece este bine cunoscut faptul că apa rece înviorează și călește organismul, spre deosebire de apa caldă care poate avea efect de moleșire și chiar lenevie. Desigur, un român înviorat și călit este sănătos tun și poate mai bine lupta cu coronavirusul. Este obiectivul generos, profund uman și chiar patriotic al celor care au conceput apa rece cu aspect și preț de apă caldă. Se cade să apreciem acest lucru și să le fim recunoscători.

Din păcate, acest produs nu se poate exporta. Este eminamente destinat pieței interne deoarece în alte țări consumatorii nu au capacitatea noastră de a înțelege cum se poate asimila apa rece apei calde. Probabil că ar ieși în stradă și le-ar face un duș rece primarilor de acolo.

România a obținut succese importante și în domeniul apărării naționale. În condițiile în care trăim într-o zonă geopolitică periculoasă cu războaie și incidente militare aproape de granițele noastre, pregătirea materială și morală a țării pentru apărarea suveranității și integrității teritoriale devine esențială. Este de apreciat faptul că plătim 2% din PIB pentru a cumpăra rachete Patriot și avioane F-16, chiar la mâna a doua, dar studiile de strategie militară a primăriilor din București au ajuns la concluzia că nu este de ajuns. Au concluzionat că apărarea Capitalei în cazul unei invazii rusești sau a altor dușmani ai țării are nevoie de o armă imbatabilă, aptă de a opri orice ofensivă cu tancuri și blindate. Astfel a fost creată, utilizând experiența franceză, o ”mini Linie Maginot”, concepută prin anii 1925-1930 de către ministrul francez Andre Maginot.

Mini Linia Maginot a Bucureștiului constă în plantarea pe trotuare a mii de stâlpi de beton care ar trebui să oprească ofensiva blindatelor. Utilizând tehnici specifice contraspionajului, primăriile au pus în circulație informații care să înșele eventualii invadatori. Au declarat că plantarea stâlpilor ar stopa parcarea pe trotuar a mașinilor, dar cu regret trebuie să spunem că explicația nu este credibilă, ceea ce poate crea pericolul ca spionajul invadatorilor să descopere obiectivul real al plantării de stâlpi. Dacă s-ar fi vrut doar stoparea parcării, atunci stâlpii ar fi putut fi plantați la o distanțare între ei de 3 metri, nu la un mtreu cum este în realitate. 3 metri ar fi fost perfect necesari pentru a face imposibilă parcarea. Plantarea din metru în metru nu se explică decât prin dorința de a folosi mult mai mulți stâlpi decât necesar, probabil pentru a oferi un contract mai generos producătorului de stâlpi. Cu toată admirația pentru grija primăriilor pentru apărarea Capitalei, mai trebuie să spunem că această mini Linie Maginot are nevoie de unele perfecționări. Trebuie ca stâlpii să fie mult mai înalți, de cel puțin 4-5 metri, deoarece noile tancuri rusești (T-14) nu mai pot fi oprite de stâlpi înalți doar de 50 cm. Nu ar fi o problemă. Producătorii de stâlpi ar fi bucuroși să vândă oricât de mulți și de înalți stâlpi, evident în interesul țării și pe banii cetățenilor care au datoria să participe la efortul pe care primăriile îl fac pentru apărarea Capitalei.”A la guerre comme à la guerre”, cum ar zice francezul Maginot.

Spațiul limitat al acestui text nu permite enumerarea tuturor succeselor înregistrate de către știința românească, dar măcar două merită să fie citate.

Primul constă în elaborarea pentru prima dată în lume a unei metode de asigurare deplină a dreptului cetățeanului de a i se garanta secretul votului. Metoda constă în oprirea funcționării camerelor video în secțiile de votare. S-a experimentat la Sectorul 1 din București cu rezultate atât de încurajatoare încât se pune întrebarea: dacă se închid camerele video mai este nevoie să se și voteze, căci rezultatul este oricum garantat? Vă dați seama ce s-ar simplifica procesul electoral și ce economii s-ar face?

Al doilea constă în brevetarea metodei de vindecare a bolnavilor de cancer, diabet, glandă tiroidă și alte afecțiuni cronice fără tratament și fără medicamente. Metoda a fost descoperită de un grup de manageri de spitale sub conducerea dlui Raed Arafat. Ea constă în vindecare prin disperare și autosugestie. Astfel, bolnavii de aceste boli, care nu au șansa să aibă și coronavirus, sunt lăsați să aștepte în fața spitalelor ore întregi sau chiar zile pentru a avea acces la tratament. După o astfel de așteptare, descoperitorii acestei metode au constatat că oboseala, deprimarea, suferința și disperarea ajung atât de mari încât bolnavii nici nu mai știu cum îi cheamă și nici nu-și mai amintesc de ce au venit și de ce boli suferă. Ajung la autosugestie, considerând că suferința bolilor lor nici nu mai contează față de suferința așteptării fără nicio speranță la porțile spitalelor.

P.S. Desigur, stimați cititori, acest text a fost un pamflet. Am făcut haz de necaz.

Dacă ar fi fost un text ”serios”, ar fi trebuit să completez titlul cu un ”In”, pus în fața ”succeselor”.