Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Targul de Carte Gaudeamus are loc intre 14 si 18 noiembrie la Romexpo
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Actualitate

Targul de Carte Gaudeamus are loc intre 14 si 18 noiembrie la Romexpo

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 10 noiembrie 2018
Distribuie

Cea de-a 25-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură, care se va desfăşura, în perioada 14 – 18 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo, are ca tema centrală ”România Centenar”. Peste 300 de expozanţi, care propun circa 900 de evenimente editoriale şi profesionale, vor participa la eveniment.

Potrivit Agerpres , la Gaudeamus vor fi prezente edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, producători şi distribuitori de jocuri educaţionale, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie.
Potrivit preşedintelui – director general al SRR, Georgică Severin, evenimentul se desfăşoară în acest an sub înaltul patronaj al Guvernului, într-un context aniversar greu de egalat: Centenarul Marii Uniri şi al Primului Război Mondial, 90 de ani de la prima transmisiune a Radio România, unul dintre cele mai vechi posturi de radio din Europa, şi 25 de ediţii ale Târgului Gaudeamus – momente care vor fi marcate printr-o serie întreagă de evenimente şi proiecte speciale.

Deschiderea oficială a ediţiei, care îl are ca preşedinte de onoare pe şeful Academiei Române, acad. Ioan – Aurel Pop, va avea loc miercuri, 14 noiembrie, de la ora 12,00.

Tema centrală a ediţiei este ”România Centenar” şi va fi ilustrată prin intermediul unui stand reprezentativ, care va găzdui o colecţie de circa 600 de volume dedicate acestui moment istoric, şi circa 50 de evenimente (lansări şi prezentări de carte, dezbateri, proiecţii de film, lecturi publice). Standul ”România Centenar”, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) şi Muzeul Municipiului Bucureşti, va oferi publicului Gaudeamus un prilej de a se întâlni şi dialoga cu câţiva dintre cei mai apreciaţi scriitori, critici literari şi istorici români ai momentului.

Directorul general al Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu, a precizat, într-o conferinţă de presă, că standul care va fi organizat la Gaudeamus este cel cu care România s-a prezentat anul acesta la târgurile internaţionale de la Leipzig şi la Frankfurt, realizate de arhitectul Attila Kim.

La rândul său, şeful SRR, Georgică Severin, a precizat că la ediţia naţională a Gaudeamus 2018 ”cultura română va fi vedetă”.

El a anunţat că aceasta este ultima ediţie a Gaudeamus care se va desfăşura în Pavilionul Central (Rotonda) de la Romexpo, din 2019 târgul urmând să se mute în cele două pavilioane mari din acest spaţiu.

Acesta a menţionat o serie de evenimente care vor avea loc la Gaudeamus: Concursul Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”; proiectul „Cărţile se întorc acasă”; invitaţi de nota 10: Olimpicii României; Carte şi multimedia; ”Bursa Educaţia”, ajunsă la ediţia 21; Salonul Naţional de Inventică; expoziţiile „Gaudeamus 25” şi „Ia românească; „Pagini din istoria radioului – Radio România 90”, „ExpoCaligrafia 2018”.

Premiile Gaudeamus 2018 vor fi decernate pe 18 noiembrie, la ora 14,00, tombola târgului, derulată într-o formulă inedită – câte o extragere la fiecare 90 de minute – pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, va avea în acest an câteva zeci de premii extrem de atractive, iar Ziarul târgului va fi realizat de către o echipă redacţională de la publicaţia Caţavencii.
Programul de vizitare a târgului este zilnic, între orele 10,00 şi 20,00.

Accesul publicului în incinta târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola Gaudeamus. Ca şi la ediţiile precedente însă, numeroase categorii de public vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial – educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior ryanair Franța: Autoritățile au confiscat un avion al companiei Ryanair cu 149 de pasageri la bord chiar înainte de decolare
Articolul următor Ministerul pentru IMM-uri: ,,România susţine eforturile Comisiei Europene în procesul de negociere pentru reformarea OMC”
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Campionatele Mondiale de ciclism pe șosea, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max începând de duminică
Sport
Siegfried Mureșan: „Sunt pregătit să formăm un guvern serios, reformator, pro-european”
Politic
Donald Tusk avertizează că Rusia ar putea intensifica atacurile cu drone și rachete asupra Ucrainei și NATO
Extern

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Paharul încălzit nu face coniacul mai fin: mâna, forma și cele două minute care schimbă degustarea
  • Spațiile de birouri din București înainte de ultimul trimestru din 2026: piața devine mai selective
  • Peste 60 de jocuri video dezvoltate în România au fost lansate în 2025
  • Peste 1.500 camere de hotel noi în București până la finalul anului 2028
Actualitate

AFTERHILLS 2019 – schimbări majore pentru iubitorii festivalului

2 minute
Actualitate

Cseke Attila: Până acum, în județul Vrancea, am creat 220 de noi locuri în creșe pentru antepreșcolari

1 minute
Actualitate

Eurohold și EIG au intentat o a doua acțiune de arbitraj împotriva statului român în valoare de 575 de milioane de euro

3 minute
Actualitate

Peste 70% dintre românii care primesc tichete de masă raportează un confort financiar și o stare mintală mai bune

6 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?