Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Taxa de solidaritate. PSD introduce în parlament modificări la lege
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Energie

Taxa de solidaritate. PSD introduce în parlament modificări la lege

Contributor
Autor
Contributor
Publicat 22 martie 2023
Distribuie
Foto: e-nergia.ro

Mihai Nicuț (e-nergia.ro)

Mecanismul de aplicare a taxei de solidaritate, legiferat de Guvern prin OUG, ar putea fi modificat de Camera Deputaților de o manieră în care Petrom, principala companie vizată dar care a anunțat că nu se califică, ar putea plăti totuși taxa aferentă profitului anului trecut. Grupul parlamentar PSD a venit cu amendamentele pe care le puteți citi în acest text.

Ordonanța de urgență adoptată la finalul anului trecut, referitoare la introducerea taxei de solidaritate pentru companiile din sectorul de petrol și gaze, taxă pe care Petrom a anunțat că nu o va plăti pentru că nu se califică, a trecut de Senat și va intra în dezbaterea deputaților.

Pe drum spre deputați însă, s-au introdus câteva amendamente, de către grupul parlamentar PSD care, dacă în final vor fi adoptate, ar putea crea cadrul legal prin care Petrom, companie care a avut anul trecut cel mai mare profit din istoria sa și a României, de 10,6 miliarde de lei, să fie totuși obligată să plătească taxa.

Concret, legiuitorul ar dori să intervină în modul de calcul al cifrei de afaceri, știut fiind că Petrom a motivat că nu plătește taxa pentru că ponderea business-urilor taxabile, respectiv extracția petrolului și gazelor și rafinarea, este sub pragul de 75% din cifra sa de afaceri din 2022.

Dacă amendamentele introduse de PSD vor fi votate se vor întâmpla două lucruri. În primul rând, scade baza de la care se aplică procentul, pentru că din calculul cifrei de afaceri se scot unele venituri, noi am identificat achizițiile de carburanți făcute pentru a alimenta propriile stații de distribuție. În al doilea rând, în cei 75% vor intra și veniturile obținute din vânzarea energiei elecrice produse din gazul extras de companie, care nu erau trecute în OUG.

- Publicitate -

Iată amendamentele, așa cum au fost ele introduse:

“După alineatul (5) al articolului 1, se introduce un nou alineat, alineatul (5.1), cu următorul cuprins:

(5.1) Pentru contribuabilii care desfășoară activitățile prevăzute la alin. (1), dar care pe perioada de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență au o cifră de afaceri care cuprinde și venituri din tranzacționarea de produse similare sau din energia electrică produsă și vândută folosind materia primă proprie, ponderea de 75% în cifra de afaceri prevăzută la alin.(1) se calculează după cum urmează:

a) la calculul cifrei de afaceri, nu se are în vedere componenta cifrei de afaceri aferente produselor achiziționate și revândute fără a fi rafinate și/sau fabricate de către contribuabilul plătitor al taxei.

b) la stabilirea procentului de 75% din cifra de afaceri aferentă activităților prevăzute la alin.(1) se iau în calcul și veniturile obținute din vânzarea energiei electrice produsă de contribuabil prin utilizarea gazelor naturale și/sau huilei obținute din producția proprie.

Autor: Grupul Parlamentar al PSD”.

- Publicitate -

Calculele sunt dificil de făcut, dar, dacă OUG-ul va fi în final modificat așa și, foarte important, dacă nu se ridică probleme de retroatctivitate a legii, este posibil ca Petrom să fie obligată să plătească taxa, care s-ar ridica la peste un miliard de euro.

Rafinăria de la Brazi are o capacitate de 4,5 milioane de tone pe an, și a fost folosită la 95% din capacitate anul trecut. Compania nu spune în raportul cu rezultatele financiare exact câți carburanți a produs la Brazi, dar spune câți a vîndut: 5,5 milioane de tone, deci veniturile din vânzarea a cel puțin un milion de tone de carburanți se scot din baza de calcul pentru calculul taxei. Care devine așadar mai mică în raport cu activitățile taxabile.

Pe de altă parte, centrala electrică de la Brazi, care în teorie folosește gaze extrase din România – nu știm dacă este și import, a produs 5 TWh de energie electrică, o cantitate record. Nu știm exact veniturile, pentru că Petrom a plătit și taxe de 100% peste prețul de 450 de lei/MWh pentru unele cantități.

Întrebarea de 100 de puncte este dacă, după aceste modificări și dacă ele vor fi adoptate de Parlament, se va ajunge la concluzia că Petrom trebuie să plăetască taxa, se va plăti și pentru 2022 sau doar pentru 2023.

Petrom a raportat pentru 2022 un profit net de 10,3 miliarde de lei pentru anul 2022, de trei ori și jumătate mai mare decât cel din 2021, pe fondul prețurilor mari la petrol și gaze, dar și că plătește taxe directe de patru ori mai mari.

“Veniturile OMV Petrom sunt o bază solidă pentru contribuția la economia României și la sectorul energetic românesc. Profitul net a fost de 10 miliarde de lei, în timp ce contribuția la bugetul de stat, prin taxe și dividende, a atins un nivel record de 20 miliarde de lei. Creșterea taxelor a fost determinată, în principal, de impozitele si contribuțiile specifice industriei, totalizând peste 7 miliarde de lei”, a declarat Christina Verchere, CEO al Petrom, în comunicatul de presă cu rezultatele.

- Publicitate -

La finalul anului trecut Guvernul României a legiferat o taxă de solidaritate pentru companiile energetice, care, potrivit legii care a adaptat un regulament european, se pune pe diferența dintre profitul anului 2022 și ce depășește cu 20% media profiturilor din perioada 2017-2021, în cuantum de 60%.

OMV Petrom a anunțat că această taxă nu i se aplică, din moment ce, potrivit regulamentului european, mai puțin de 75% din cifra sa de afaceri din 2022 a fost obșinută din domeniile supuse taxării, respectiv extracția de țiței și gaze și rafinarea.

Ulterior, compania a anunțat că nu a provizionat nicio sumă în contul acestei taxe.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Ajutor de stat de 449 de milioane de lei pentru CEO
Articolul următor ”Numărul unu” – o poziție care onorează, obligă, dar produce și confuzie
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Iar o luăm de la capăt cu reformarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului?
Opinii Turism
Statistica oficială confirmă declinul demografic: Până în anul 2080, populația rezidentă a României se va reduce la 15,6 milioane de persoane
Actualitate Featured
 Managerii au devenit mai optimiști
Economie

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • București, Budapesta sau Varșovia. Unde este mai rentabil să îți cumperi o locuință
  • Global Vision cumpără două clădiri de birouri din București, fost sediu Alpha Bank
  • Sistemul IZI de returnare cu sacul colectează 1 milion de ambalaje SGR lunar
  • IKEA deschide al șaselea studio de planificare și comandă din România la Iași
Energie

Comisie pentru înființarea firmei care va construi cel mai mare grup pe gaze naturale de la CEO

3 minute
Energie

Va mai putea cineva să plătească facturile în România? Energia electrică cu vânzare la termen, nu spot, a ajuns la prețul de 4.000 lei/MWh

4 minute
Energie

România și Polonia, singurele ţări din UE care au reușit să își umple depozitele de gaze

2 minute
Energie

FPPG salută votul din Parlamentul UE pentru noua taxonomie destinată investițiilor durabile

4 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?