Consiliul Tineretului din România își exprimă profunda dezamăgire cu privire la excluderea propunerii sectorului de tineret pentru Planul Național de Redresare și Reziliență „CRESC Tineret”.
Miercuri, 02.06.2021, a fost publicată forma finală, adoptată a Planului Național de Redresare și Reziliență, care cuprinde investiții și măsuri pentru redresarea socio-economică a României. Propunerea sectorului de tineret nu se regăsește însă în forma adoptată a Planului.
Considerăm că sectorul de tineret este un partener important al instituțiilor publice centrale și locale care poate propune soluții pe termen mediu și lung pentru dezvoltarea aptitudinilor și oportunității tinerilor. Credința noastră este că tinerii sunt printre cei mai importanți actori pentru dezvoltarea unilaterală a sistemelor socio-politice și a economiilor. Excluderea componentei de tineret din Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă un pas în spate în dezvoltarea mecanismelor durabile și sustenabile de reziliență ale României, prin lipsa de investiții în capacitatea tinerilor pentru o mai bună tranziție către joburi digitalizate, care pot susține economia sustenabilă a României.
Investițiile în tineri sunt, de fapt, investiții în soluții sociale și economice durabile, prin dezvoltarea de aptitudini și cunoștințe ce pot, ulterior, circula în interiorul societății. Lipsa acestor investiții conduce însă la precara dezvoltare a cunoștințelor și aptitudinilor necesare rezilienței naționale și inerent la absența transferului lor.
CRESC Tineret, propunerea sectorului de tineret pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, prevedea investiții în granturi pentru sectorul public și cel neguvernamental de/pentru tineret, programe pentru prevenirea creșterii fenomenului NEETs prin „investiții în dezvoltarea competențelor tinerilor pentru locurile de muncă verzi”, activități și întâlniri în sensul „dezvoltării aptitudinilor tinerilor și dezvoltării de mecanisme administrative și sociale pentru îmbunătățirea și descentralizarea competențelor de tineret”, „dezvoltarea infrastructurii pentru tineret, verzi și digitale”, necesară creșterii „competențelor digitale ale tinerilor, precum și a competențelor și cunoștințelor privind economia circulară” de la 5.000 euro la 2.840.915 euro.
Practic, în următorii 5 ani ar fi putut fi investiți peste 150.000.000 euro astfel încât nevoile tinerilor din România să cunoască o mai bună soluționare, fiind în același timp înțelese și prioritizate de către decidenții politici.
În continuare, facem apel către autoritățile statului român spre a reconsidera tinerii și sectorul de/pentru tineret din România în acord cu măsurile propuse de organizațiile neguvernamentale, inițiatoare ale Rezoluției Tinerilor din România, acesta fiind principalul document ce abordează social, politic și economic problemele tinerilor din România, propunând diverse soluții sistemice pentru adresarea antemenționatelor probleme specifice. Considerăm că Rezoluția Tinerilor este un document esențial în adresarea problematicilor de reziliență națională prin caracterul său descriptiv. De altfel, aceasta prevede măsuri propuse de experți în domeniile cuprinse în document.
” Tineretul – eliminat din PNRR „. Si … cari-i problema, plecati din tara ! Noi h’imputitii, cu d’alde iliescu in frunte … inca vom mai avea „victorii multe” . K ks-ar toti drasii in imputitu-i bot/iliescu … cel ce omori oameni… la greu, doar „ca sa”-i fie lui bine ; cum lepadatura’mputita care-si schimba numele/care-l definea, in … „militaru” !
Cum se vede treaba, pe hoasca’mputita/iliescu … nici Belzebut n-o vrea !