Nicolae Titulescu a marcat diplomaţia interbelică prin strălucite iniţiative intrate şi rămase în Istorie. Biografia sa conţine o serie de repere nemijlocit legate de Oltenia: *S-a născut în urmă cu 141 de ani, la 4 martie 1882 la Craiova. *Şi-a petrecut copilăria la moşia de la Tituleşti/Olt a tatălui său, Ion Titulescu, fost prefect al Judeţului Dolj şi preşedinte al Curţii de Apel din Craiova. *A făcut şcoala primară la Pensionul “Jules Javet” din Craiova. *În perioada 1893-1900 a urmat cursurile Liceului “Carol I” din acelaşi oraş, obţinând premiul de onoare la examenul de bacalaureat, distincţie pe baza căreia a primit o bursă de studii în Capitala Franţei.
Îmi amintesc un episod notat în carnetul meu de însemnări zilnice: în vara anului 2005 un fost coleg din studenţie – căruia îi oferisem mai înainte cartea mea şi a soţiei mele despre Titulescu, “Diplomaţia cuvintelor” – a dorit “să se revanşeze”, oferindu-mi o placă de patefon, produsă de compania La Harpa din Strada Lipscani nr. 6 din Craiova, care conţinea fragmentele intitulate “Idealul creator” şi “Muncă şi impozite” dintr-un discurs parlamentar rostit în anul 1921 de Nicolae Titulescu în calitate de Ministru al Afacerilor Străine al României; în centrul plăcii se afla fotografia lui Titulescu, încadrată de tricolor.
În articolul de faţă propun cititorilor o călătorie virtuală prin lumea Balcanilor, avându-l alături de noi pe diplomatul şi oratorul Nicolae Titulescu, autor al celebrelor discursuri şi declaraţii publice prezentate în româneşte sau în limbi străine (franceză; engleză).
i) Bucureşti, 22 decembrie 1913 – Adunarea Deputaţilor: “Până la criza balcanică, rolul nostru istoric a fost să dovedim, din nou, în această parte a Europei, vitalitatea rasei; de aici înainte, rolul nostru istoric este şi trebuie să fie să-i dovedim din nou puterea ei de înălţare… În politica externă, România are de azi înainte o datorie bine definită: să lucreze fără preget ca opera Conferinţei de Pace de la Bucureşti să fie păstrată şi consolidată. Pentru aceasta, o politică de raporturi amicale cu toate statele fără deosebire şi o politică de strânsă prietenie cu statele de peste Dunăre se impune. Din acest punct de privire, un început strălucit al acestei politici îl constituie rezultatul fericit pe care l-a obţinut intervenţiunea noastră în pacea greco-turcă şi care va rămâne primul act concret prin care, în timp de pace, România şi-a exercitat influenţe în afară!”
ii) Belgrad, 17 iunie 1928 – întâlnire cu jurnaliştii sârbi: “Raporturile între Iugoslavia şi România sunt marcate de o prietenie tradiţională pe care suferinţele comune din timpul războiului cel mare le-au consacrat din nou, încă o dată. Nu este nevoie ca să le descriem. Este suficient ca să le constatăm. Cu toate frământările pe care le-au străbătut cele două naţiuni, istoria, totuşi, nu a înregistrat vreodată un conflict între Serbia şi România.”
iii) Atena, 9 februarie 1934 – semnarea Pactului Înţelegerii Balcanice: “Tratatul de la Atena este, înainte de toate, un gest poruncit de instinctul de conservare. Tratatul de la Atena este o operă de realism politic care serveşte pacea cu mult mai mult decât pactele în care limbajul de vată sau vag şi generozitatea se amestecă între ele până într-atât, încât nu se ştie totdeauna dacă dispoziţiile lor iau sau dau ceva. Tratatul de la Atena este, în sfârşit, o operă de justiţie, căci respecă scrupulos dreptul altora până într-atât, încât invită pe toţi interesaţii să participe la regimul pe care şi l-au creat semnatarii.”
iv) Bucureşti, 11 mai 1934 – vizita oficială a ministrului turc de externe, Tevfik Rüştü Aras: “Naţiunea română ştie că în opera de colaborare internaţională, căreia i s-a consacrat cu sinceritate şi spirit de continuitate, a găsit în nobila naţiune turcă prietenul credincios care, fără concertare prealabilă, a gândit şi a simţit întotdeauna ca ea… Asezaţi în virtutea comandamentului ordinii alfabetice faţă în faţă, împrejurul unei mese verzi, în timpul lungilor luni la conferinţele de la Geneva, am evoluat amândoi, domnule ministru, de la observaţie la simpatie, de la simpatie la acţiune şi de la acţiune la organizare. Dacă cea dintâi şi cea de-a treia fază au fost scurte, cea de-a doua ne-a părut la amândoi o veşnicie.”
v) Bucureşti, 11 iunie 1936 – deschiderea Conferinţei presei Înţelegerii Balcanice: “Concepţia Înţelegerii Balcanice este frumoasă pentru că se întemeiază pe nobila obligaţie a respectării dreptului celuilalt, în astfel de măsură încât cei care sunt membrii ei nu au cu acest titlu mai mult drept decât cei care nu sunt încă membri. Concepţia Înţelegerii Balcanice este frumoasă pentru că ea substituie o noţiune de armonie acolo unde nu erau decât contrazicere şi confuzie şi un sentiment de securitate şi de împăciuire într-o regiune al cărei nume era odinioară sinonim cu revoluţia şi războiul. Concepţia Înţelegerii Balcanice este frumoasă pentru că – de când Blocul nostru este constituit – noi avem nu sentimentul de a fi creat ceva nou, ci pe acela de a ne fi regăsit… De ce turcii nu inspiră decât încredere şi afecţiune, de ce Anatolia reaminteşte atât de mult unele din peisagiile noastre şi, mai ales, peisagiile satului în care m-am născut într-atâta, încât în Turcia mă consider acasă? De ce frugalitatea grecilor îmi reaminteşte pe aceea a ţăranului român? De ce privirea lor spre ceea ce nu se vede e atât de mult a noastră? De ce atâtea datini româneşti sunt socotite în Iugoslavia ca iugoslave, până intr-atât încât am totdeauna discuţii cu prietenii mei iugoslavi despre ceea ce este naţional la ei şi naţional la noi şi nu-mi pot stăpâni avântul meu de patriot român, decât amintindu-mi că sunt aliat şi că alianţa comandă asistenţă, iar nu agresiune?… Fiindcă nu suntem noi, popoare balcanice decât o singură familie pe care nenorocirile istoriei au rupt-o în bucăţi.”
vi) Montreux, 22 iunie 1936 – deschiderea Conferinţei despre regimul strâmtorilor Mării Negre: “Onorabilul ministru al afacerilor externe al Turciei avea dreptate să spună în discursul său că <cel mai vulnerabil punct al Turciei este în strâmtori; este un drept al ei să îl apere şi o datorie pentru ceilalţi să îl sprijine>. Eu voi spune că strâmtorile sunt însăşi inima Turciei, dar ele sunt, în acelaşi timp, şi plămânii României. Şi când o regiune este, prin chiar poziţia ei geografică, inima unei naţiuni şi plămânii celeilalte, cea mai elementară înţelepciune comandă celor două naţiuni să se unească.”
vii) Montreux, 20 iulie 1936 – adoptarea Convenţiei Strâmtorilor: “Principalul motiv care a determinat această adeziune este încrederea noastră nelimitată în loialitatea Turciei… Dacă ţara mea a acordat o încredere nelimitată loialităţii Turciei, ea nu face decât să execute testamentul Domnitorului Ştefan cel Mare care în secolul al XVI-lea spunea pe patul de moarte: «Dacă veţi fi vreodată nevoiţi să cădeţi la învoială cu vreunul din duşmanii voştri, alegeţi-i pe turci, pentru că ei sunt cei mai cinstiţi». Ne este cu atât mai uşor să cădem de acord astăzi cu Turcia, dat fiind că ea nu este duşmana noastră, ci dimpotrivă, o prietenă pe a cărei fidelitate punem temei.”
Închei cu trei aforisme personale, publicate în volume apărute în perioada 2016-2018: “În faţa lui Nicolae Titulescu diplomaţia îşi scoate pălăria.”; “Îmi închipui că Talleyrand şi Titulescu predau acum în Paradis cursuri bilingve de Diplomaţie Europeană pentru Îngeri.”; “Lecţie de bronz: statuia lui Nicolae Titulescu de la MAE ne arată că diplomatul român trebuie să-şi păstreze verticalitatea în orice anotimp politic: ca stejarul, nu ca ghiocelul.”
Nicolae Titulescu – un nume care a proiectat Oltenia natală şi România în diplomaţia Europei şi a Lumii, rămânând în conştiinţa acesteia prin remarcabile iniţiative şi discursuri persuasive, prin strălucita vocaţie a cooperării regionale şi universale, a bunei-vecinătăţi, a non-agresiunii şi păcii între naţiuni. În consecinţă, le recomand celor aflaţi astăzi în birourile din Aleea Modrogan să îşi găsească timpul necesar pentru a cunoaşte cât mai bine apariţiile publice titulesciene care îşi păstrează deplina actualitate şi însemnătate.
