Un buget telefonat

După o lungă întârziere, proiectul de buget a fost publicat și trebuie să ne bucurăm pentru că, oricum, este mai bine mai târziu decât niciodată.

Există însă o problemă cu acest niciodată, căci, așa după cum s-a construit acest buget, poate ar fi fost mai bine să fie chiar niciodată, adică să nu fie deloc.

Poate nici nu mai este nevoie de buget.

Oricum, s-a dovedit că în România se pot face legi fără să se asigure sursele bugetare aplicării lor și se pot face cheltuieli chiar dacă nu există legi care să le reglementeze din punct de vedere bugetar.

Totuși, avem un buget și ne putem chiar mândri cu faptul că este construit într-o manieră extrem de originală prin conlucrarea telefonistică a majorității parlementare cu opoziția, evident, ”în interesul întregului popor român”, așa după cum îi stă bine unei clase politice în epoca telefoniei mobile.

Acțiunea începe prin oferta de conlucrare cu opoziția a primului-ministru care lansează chemarea: ”Tovarășe Ciolacu, când ai timp dă-mi un telefon să discutăm despre buget”. Imediat, i se răspunde de către dl. Ciolacu: ”Vrei să dai telefoane, Cîțule? Hai, pune mâna pe telefon și formează”.

Niciun comentariu nu-și mai are rostul! Parafrazând, am putea spune: ”telefonia salvează România”. Consultarea sau chiar conlucrarea dintre putere și opoziție la elaborarea unui document de importanță capitală cum este bugetul, mai ales în condițiile speciale ale crizei pandemice și economice, ar fi fost extrem de necesare demonstrând românilor că politicienii lor știu ce înseamnă consens pentru apărarea interesului național în condiții atât de grave.

Nu a fost să fie așa !

Mai mult decât atât, nici membrii guvernului, reprezentanți ai partidelor care formează coaliția, nu s-au înțeles între ei asupra cotelor de finanțare revenite diverselor ministere, situație care a impus intervenția președintelui țării prin chemarea liderilor la Vila Lac pentru ajungerea la o înțelegere.

Evocarea acestui periplu dâmbovițeano-telefonistic al construcției bugetare pentru 2021 nu are ca scop doar provocarea unei stări de râsu-plânsu relativă la calitatea și seriozitatea actualului mediu politic, dar și încercarea de deslușire a cauzelor profunde ale situației grave în care se află România după un an de pandemie.

Într-o economie de piață, liberă și democratică, bugetul devine cel mai important instrument de politică economică a statului. Dispariția economiei centralizate a luat statului posibilitatea utilizării unor instrumente de tipul deciziilor politice și a planificării decizionale pentru punerea în aplicare a politicii economice pe care și-o dorește. Reglementarea, reformarea sau simpla orientare a economiei sunt realizate în economia liberă de către stat, în mod indirect, prin buget în sensul în care alocă fondurile stimulativ, în funcție de priorități și obiective strategice ale dezvoltării.

Rezultă că o simplă citire a bugetului prin evaluarea modului în care sunt distribuite fondurile ar trebui să arate în ce direcție dorește guvernul să orienteze economia, care sunt obiectivele prioritare ale anului în curs, ce reforme dorește să inițieze, ce își propune în domeniul social ș.a.m.d.

Din păcate, proiectul de buget pentru 2021 (în momentul în care scriu acest text, este la stadiu de proiect, nefiind încă discutat în Parlament) nu reușește să ne lămurească asupra orientărilor și direcțiilor în care guvernul dorește să ducă economia în acest an.

Există o declarație a domnului prim-ministru în care se spune că acest buget ar avea ca scop repararea ”nenorocirilor” produse de către guvernările PSD, dar este doar un element de discurs politic căruia nu putem să-i acordăm atributul de explicație exhaustivă a obiectivelor guvernamentale.

Ce obiective ne-am fi așteptat să aibă bugetul pentru anul 2021? Iată pe cele mai așteptate dintre ele:

În primul rând, atingerea nivelului stabilit al deficitului, adică să scadă de la aproximativ 10% la aproximativ 7%. În al doilea rând, fixarea unor piorități ce nu pot fi ocolite în condițiile pandemiei, adică sănătatea și educația. În al treilea rând, accelerarea ritmului investițiilor. În al patrulea rând, reformarea sectorului public. În al cincilea rând, respectarea unor legi existente referitoare la pensii și alocații.

Cifrele proiectului (se pot modifica în urma discuțiilor din Parlament) nu arată prezența interesului pentru atingerea obiectivelor de mai sus.

Realizarea reducerii deficitului depinde mult – conform declarațiilor domnului prim-ministru- de o altă realizare, aceea a reformării întreprinderilor cu capital majoritar de stat, considerate pe ansamblu ca fiind adevărate găuri negre ale economiei. Din păcate, planurile de reformare nu au fost predate în termen de către ministerele de linie și nici nu puteau fi, deoarece astfel de acțiuni cer mult mai mult timp de realizare. Reducerea cheltuielilor prin reevaluarea anvelopei salariale în direcția eliminării unor sporuri nu se aplică deși inițial era una din prioritățile guvernului. Legea de majorare a punctului de pensie și a alocațiilor pentru copii nu se respectă, pensiile și alocațiile fiind înghețate pe parcursul lui 2021.

Sănătatea primește un modest spor, dar total insuficient pentru stăpânirea pandemiei, ceea ce a determinat apariția, chiar în spațiul public, a unei extrem de contondente contradicții între ministrul sănătății și primul ministru. O situație aproape identică se găsește și în cazul educației.

Se alocă mai multe fonduri pentru investiții, mai ales în zona infrastructurii, dar trebuie precizat că este un element cu efect pervers deoarece lipsa de ofertă a industriei românești (bitum,sticlă, fier beton, elemente metalice etc) face ca orice investiție să contribuie la sporirea importurilor, deci la o depreciere și mai mare a balanței comerciale.

Lipsa de obiective sau lipsa evidentă a capacității financiare de realizare a lor arată că proiectul de buget 2021 nu este un instrument de politică economică, ci doar, la limită, un cont contabil bazat pe aritmetica simplă, de menținere a economiei la o cotă de supraviețuire. Este rezultatul nu al unui consens al coaliției pe obiective și prorități, ci al luptei dintre membrii coaliției pentru accesarea unui părți cât mai importante din resursa bugetară.

Cu un astfel de buget, fără obiective de modernizare și restructurare a economiei în sensul stimulării dezvoltării unor ramuri apte de a crea valoare adăugată mai mare din zona 4.0 a revoluției industriale, nu sunt destule și reale garanții că se va atinge un ritm de creștere de cca 4.0% și că anul 2021 va fi platforma de lansare a redresării post-pandemice a economiei.

Un buget ca un cont contabil care încearcă să acomodeze veniturile cu cheltuielile poate fi considerat ca un instrument util în perioadă de criză numai că, acum, România are nevoie de ceva mai mult. Are nevoie de un buget ca instrument al unei politici de ieșire din criză, ceea ce presupune viziune strategică și o ierarhizare a priorităților.

Să sperăm că decidenții noștri politici vor ajunge la un consens privind viitorul post-pandemic al României, chiar dacă Tovarășul Ciolacu și Cîțu nu-și vor telefona.