12.8 C
București
luni, 28 septembrie

Un nou volum de Nicolae Croitoru

Zilele acestea, Editura „Niculescu” a scos de sub tipar volumul „În cercul marelui balans”, de Nicolae Croitoru. Apărută în condiţii grafice de excepţie, este a cincea carte a scriitorului care vede lumina tiparului sub egida acestei edituri. De data aceasta, Nicolae Croitoru își subintitulează volumul de poezii „Cugetări”, indicând astfel caracterul meditativ al noii sale culegeri. O amplă prefață semnată de publicistul Octavian Știreanu, intitulată „Calea spre propriul Dumnezeu”, analizează în profunzime versurile incluse de autor în noul volum. Ilustrațiile sunt semnate de Done Stan.

Reproducem postfața colaboratorului nostru, criticul și istoricul literar Valeriu Râpeanu.

Îmbogăţire prin continuitate

Cu volumul intitulat „În cercul marelui balans”1 Nicolae Croitoru urcă încă o treaptă calitativă a scrisului său. A debutat pe tărâmul poeziei în anul 2016, după îndelungi căutări şi decantări. Volumul de început se intitulează „Tu eşti, Doamne, om ca mine”. Următoarele două cărţi de versuri care s-au succedat la un an fiecare dovedeau că volumul dintâi nu a reprezentat o apariţie meteorică, o vâlvătaie surprinzătoare, ci o piatră de temelie pe care s-au ridicat construcţii lirice tot atât de temeinic alcătuite, tot atât de meşteşugite, definind portretul unui talent autentic, pe care doar exigenţa şi chiar o anumită sfială neînţeleasă l-au făcut să stea multe decenii departe de „luminile rampei”. Poetul, aflat acum la cel de-al cincilea volum, cioplea şi cizela cu îndrăzneală cuvântul, mergând nu o dată până la rădăcina lui expresivă, inovând şi inventând „ziceri” pe care lirica noastră nu le mai cunoscuse şi pe care versurile sale aveau să le împământenească în fluxul liricii autohtone.

Am relevat această trăsătură definitorie a poeziei sale deoarece ea a reţinut atenţia aprobativă şi nedisimulată a criticilor şi scriitorilor, care au zăbovit asupra volumului său de început, bucuroşi că odată cu apariţia acestei cărţi pot saluta venirea în rândurile lor a unui confrate aşteptat.

Citind cele trei volume de poezie şi ultimul alcătuit din cugetări, eseuri şi versuri, publicat acum, vom observa că ceea ce am putea numi spiritul inovator al poetului veghează tot timpul asupra scrisului său care, de la o carte la alta, nu a dat semne de oboseală sau repetiţie.

Versurile, eseurile şi cugetările lui Nicolae Croitoru transfigurează profunda nelinişte existenţială a unui om necontenit frământat de întrebări care nu-i dau pace şi al căror ecou nu se opreşte la marginile sufletului său, ci se revarsă generos asupra anonimului cititor. Fusese de mult lângă el, alături de el, dar nu-l cunoştea şi, mai mult decât atât, nu bănuia că odată îi va tălmăci neliniştile sufleteşti.

Nicolae Croitoru nu este un scriitor monocord, şi dovada o aflăm în cel de al patrulea volum al său, de proză scurtă, menit să ne ofere încă o surpriză. De astă dată nu poetul, ci prozatorul se înfăţişa publicului cu pagini care atestau că scriitorul posedă o paletă bogată, aptă să redea imagini de o asprime meditativă sesizantă, să contureze în schiţele şi nuvelele sale destine tragice, existenţiale, uneori în contratimp cu viaţa reală, cu lumea în care trăiau. De la reconstituirea unui început de drum încărcat de dramatism, de o tristeţe care putea să deznădăjduiască orice speranţă, până la translatarea în lumea visului, a fantasticului, a absurdului, a comediei bufe, totul se împleteşte în această frescă a lumii reînviată de Nicolae Croitoru în toată duritatea ei.

Şi iată că acum, la un an doar de la apariţia amintitului volum de proză scurtă, Nicolae Croitoru revine la matca scrisului cu poezia – dragostea sa dintâi – dar şi cu eseul şi cugetarea pătrunzătoare. Nu putem să nu ne aducem aminte titlul unei cărţi apărute în anii dintre cele două războaie: „Întoarcerea poetului la uneltele sale”. Nicolae Croitoru a abordat domenii diferite, numai atunci când a avut credinţa că anumite adevăruri ale existenţei sociale şi ale trăirilor sale sufleteşti se cer exteriorizate prin formulele artistice pe care le stăpânea.

De aceea volumul său de proză, dar şi eseurile inserate în ultimul volum de poezie nu au însemnat nici o evadare, nici o întrerupere, „proba de foc” fiind volumul pe care-l prezentăm astăzi cititorului. Stihurile „adunate” aici atestă acea trăsătură esenţială a scrisului său, şi anume îmbogăţirea prin continuitate. O unitate organică exprimată într-o varietate de stiluri expresive, autorul având curajul să alăture, în acest ultim volum publicat recent, entităţi artistice care îndeobşte nu ne apar îngemănate în mod curent – eseul, poezia şi cugetările. Caracterul funciarmente meditativ ideatic al versurilor sale, evident încă din cartea debutantului, reprezintă dominanta poeziei sale. Ca un poet care nu dă semne de repetare artistică sau stilistică, Nicolae Croitoru află modalităţi de expresie noi, adecvate mesajului pe care vrea să-l trimită oamenilor. Eseul, adică acea formă liberă de dezbatere a unor idei, a unor fenomene umane şi sociale se converteşte aici, fie în formula versului alb, fie în aceea a prozodiei populare. Dar relevant e faptul că niciunul dintre genuri nu-şi pierde trăsăturile. Pentru că scriitorul a simţit că tumultul gândurilor sale din această perioadă îşi află exteriorizarea potrivită pe această cale. Înzestrarea ideatică şi artistică, de a apropia şi de a topi într-o formulă proprie, direcţii pe care nu le vedeam până acum nici cel puţin apropiate, constituie încă una dintre particularităţile personalităţii sale literare. Evident încă din titlul cărţii de faţă, balansul între urcare şi coborâre îşi află încununarea în acest volum care defineşte scrisul său construit pe ceea ce putem numi „echilibru între antiteze”. Zborurile imaginaţiei sale năzuiesc spre ceea ce este „etern”, „nepătruns”, urcuşul ţinteşte „infinitul”. „Stelele”, „cerul”, „astrele” sunt reperele sufleteşti spre care se îndreaptă inima însetată de absolut a poetului. Ceea ce s-a observat încă de la primul volum capătă acum dimensiuni cosmice, trăirile reale se îngemănează până la contopire cu eternul.

Într-o emoţionantă profesiune de credinţă, şi-a numit volumul „În cercul marelui balans”, Nicolae Croitoru definindu-şi lucid personalitatea lirică. Aceste trăiri de o bogăţie sufletească neistovită, aceste necontenite călătorii în lumea visului, aceste aspiraţii către etern, această candoare pe care o cântă şi nu o dată o află, conferă versurilor sale un farmec aparte, prin sinceritatea mărturisirii. De aceea nu ne vor uimi, dimpotrivă, acele poezii în care autorul, cu francheţea care îi caracterizează expresia, respinge tot ce maculează idealul fiinţei sale însetate de puritate, pe care îl cântă necontenit, bucuros să-l pună în lumină. Mânia „bine temperată” a poetului o aflăm în versuri ce au răsărit dintr-un suflet rănit de ceea ce vede şi aude în jurul lui. Poetul a găsit de-a lungul drumului parcurs, modalităţi estetice originale, noi, moderne, a aşternut pe hârtie neaşteptate împerecheri de „gânduri”, imagini menite să pună în lumină, aşa cum spuneam, un univers în care trăiesc şi se înfruntă stări sufleteşti contrastante din care învinge acea dragoste de infinit. Omul, Umanismul, Omenirea sunt esenţe perene ale creaţiei poetice ale lui Nicolae Croitoru.

Acum, când poetul a urcat pe a cincea treaptă a prezenţei sale în literatură, poate privi înapoi cu bucuria că ceea ce a început să împărtăşească cititorilor săi nu a fost doar un spectaculos foc de artificii. Dimpotrivă, a urcat necontenit păstrându-şi neîncetat crezul, exteriorizându-l în versuri de o îndrăzneaţă expresie artistică şi de o profundă substanţă umană. Într-o perspectivă de istorie literară, numele şi opera sa de până acum se înscriu la capitolul celor care au inovat în profunzime, care de la o carte la alta au dovedit o consecvenţă ideatică funciară pusă în evidenţă cu mijloace artistice necontenit îmbogăţite de un spirit neliniştit, care nu-şi limitează orizontul, ci dovedeşte că filonul inspiraţiei sale nu s-a secătuit. Dimpotrivă. Volumul de cugetări, eseuri şi poezii „în cercul marelui balans” ne-a dat posibilitatea unor consideraţii retrospective asupra prezenţei sale crescătoare în peisajul liricii româneşti.

De aceea suntem îndreptăţiţi să aşteptăm încă un semn literar al patosului său ideatic la apropiata împlinire a trei sferturi de veac care au marcat viaţa tulburătoare a scriitorului Nicolae Croitoru.

1 A apărut la Editura Niculescu sub auspiciile căreia au fost tipărite cărţile semnate de Nicolae Croitoru. Tu eşti, Doamne, om ca mine – 2016, Destin etern – 2017, Flori de aţă des­pi­cate – 2018, Biserica de sub salcie – 2019, ultimul cuprinzând schiţe şi nuvele.

- PUBLICITATE -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW