Zenovia Zamfir
Fiecare Om are povestea lui. Fiecare dintre noi poartă în sine picături de lumină și umbre întunecate, care deseori se prind în luptă și ne fac să devenim mai puternici. Uneori suntem tentați să spunem că viața este un roman, un munte pe care urcăm și coborâm de nenumărate ori. Talanți primiți în dar i-am înmulțit și spre toamna vieții ne bucurăm de roadele muncii noastre. Printre oamenii minunați pe care am avut șansa de a-i cunoaște, familia Țene m-a impresionat în mod deosebit. Domnul Florin Al Țene, poet, critic literar, cronicar, jurnalist, istoric și filozof apreciat atât în țară cât și străinătate , fii – Florin, specialist în imagine de televiziune, Ionuţ, istoric, poet , scriitor cu un doctorat în istoria recentă a poporului român iar soția, Titina, poetă cunoscută și apreciată. Ce frumos ! Mai rar o astfel de familie ! Greu de înțeles, dar cunoscând opera fiecăruia în parte ai ocazia să constați că este vorba de talent, de har și dar. Mai întâi am citit despre domniile lor, apoi i-am zărit de la distanță iar într-o toamnă aurie, spre seară, pe la chindie, am avut ocazia de a dialoga cu doamna și domnul Țene. Cu vorba dulce și frumoasă, cu chipul senin și zâmbetul strălucitor, doamna Titina Nica Țene este fermecătoare. Cu talentul și imboldul de a scrie, își cucerește publicul iubitor de cultură prin sinceritatea și aparenta simplitate a versurilor care pornesc din inimă și ajung la sufletul cititorilor. Versurile poetei amintesc de vremuri de demult, de satul copilăriei, de părinți, ele au o muzicalitate și o emoție profundă. Locurile natale, natura, oamenii dragi din jur, sunt principale teme de versificare iar sprijin permanent i-a fost Bunul Dumnezeu … ’’Ce m-aș face, Doamne, fără tine?’’ …’’ Mă agăț de Tine, ca ultimă speranță,/ De multe ori cad, dar și mă ridic,/ conștientă fiind, că, pe-acest Pământ ,/ Fără Tine, Doamne, nu am fi NIMIC…’’ (Ce m-aș face, Doamne, fără tine?) ’’. De multe ori se spune că în spatele unui bărbat puternic stă o femeie înțeleaptă. Soție, mamă, bunică, scriitoare , spre bucuria tuturor, doamna Țene se descurcă admirabil. ’’Ne ținem, strâns, de mână, trecem pragul/, Lăsând în urmă vise și amintiri,/ Pe care le-am clădit din ce te miri/ Și, curajoși, trecurăm iarăși pragul…’’(Trecurăm pragul). Ce tablou frumos de familie ! Greutățile vieții însă nu i-a ocolit . Cel mai greu moment a fost și cel mai dificil . În anul 1981, după o noapte de stat la coadă, la ulei, cu toată familia și nereușind să vină acasă cu nici-o picătură de ulei, țiganii i-au călcat în picioare, a scris o scrisoare lui Adrian Păunescu, la revista Flacăra. Cu o săptămână înainte venise la Cluj însoțind familia dictatorului Ceaușescu. În scrisoare a arătat că în Cluj și în țară se moare de foame și ar fi de bun simț să nu-l mai susțină pe dictator. Adrian Păunescu a trimis scrisoarea la Securitatea din Cluj și, ca urmare Titina Nica Ţene a fost dată afară din servici. A fost nevoită să lucreze la revista Tribuna șapte ani pe un post neadecvat studiilor, cu o jumătate de normă. După Revoluție a fost pusă în drepturi. Înaintând pe drumul vieții, doamna Titina simte o mare bucurie să scrie pentru nepoți, povestind despre copilărie și confirmând spusele lui Ellen Glasgow:’’ Cu cât îmbătrânesc, cu atât simt mai profund că puținele bucurii ale copilăriei sunt cele mai bune pe care ți le poate da viața.’’ –( Ellen Glasgow). În cartea ’’Copiii îngerii lui Dumnezeu..’’ spunea :’’ nu am învățat așa de multe, din altă parte, cum am învățat de la copii. Toți copiii sunt îngeri trimiși de Dumnezeu pe pământ’’. Locurile natale, care sunt locuri sfinte pentru fiecare dintre noi, sunt prezente în scrierile domniei sale. S-a născut o copilă ‚’’cam pirpirie și cam neagră’’ și ’’vânată’’, pe care părinții o crezuseră moartă ,căci avusese cordonul ombilical în jurul gatului și nu plânsese la naștere, dar Dumnezeu i-a dăruit nu doar zile, i-a dăruit o viață frumoasă, plină de roade, cu amintiri minunate, din care povestește cu har de povestitor înnăscut tuturor cititorilor. La Ușurei, pe plaiurile natale, cerul era ‚’’albastru ca vioreaua’’, a cunoscut ‚’’cântecul sapelor’’ acolo, spune autoarea în Antologia de povestiri ‚’’Clipe pe puntea vieții’’ ‚’l-am cunoscut pe Dumnezeu’’ , acolo a înțeles ‚’’ce înseamnă să fii bun : ’’Adică să nu dăm dracu’, să nu rupem copacii, florile că și ele au viață și sunt făcute tot de Dumnezeu. Să nu chinuim animalele.’’. Lipsurile materiale ale perioadei copilăriei au fost considerate normale pentru copilul de atunci dar sunt descrise de autoare cu multă seninătate și împăcare: ’’În copilărie nu am avut calculator, televizor, ca acum, nu am avut păpuși. Păpușile le făceam din coceni de porumb, plămădindu-le capul din lut amestecat cu apă și uscat la soare. Le îmbrăcam frumos cu pânză rămasă de la mama, de la țesut. Mingea cu care ne jucam o făceam din păr de capră sau dintr-un ciorap tetra umplut cu cârpe, după care împleteam cu sfoară gheomotocul obținut.’’ Acum, privește partea pozitivă a lucrurilor, considerând că au contribuit pe deplin la dezvoltarea creativității: ’’Nu-mi pare rău că nu am avut jucării frumoase cum au azi copii. Și ale noastre erau frumoase, țineam la ele ca la ochii din cap. Doar erau făcute de noi. Eram mai legați de natură și ne bucuram din inimă de lucrurile confecționate de noi. Pe deasupra eram atenți la discuțiile oamenilor mari. Nu aveam curent electric în comună. Satul era luminat de stele și Lună’’. Despre viața și cărțile doamnei Titina Țene, s-a scris și se va mai scrie multă vreme de acum încolo, însă pentru noi vâlcenii este timpul să-i oferim doamnei scriitoare Titina Nica Țene un strop din respectul și considerația noastră de iubitori de cultură. Ca o concluzie… ’’ Ce să-nțeleg, din asta, Doamne,/ unde ne ducem, de ce venim,/ nici nu am mers prea mult prin viață/ și-am și-nceput să ruginim’’(Ce să-nțeleg?)
