De curând, Universitatea din Torino, Departamentul de Limbi şi Literaturi Străine, a instituit premiul In Memoriam Alexandra Nicolescu, premiu care va fi decernat anul acesta pentru cea mai bună lucrare de diplomă în domeniul Filologiei, susţinută în cadrul acestui Departament.
Născută în anul 1954, Alexandra Nicolescu era fiica profesorilor G.G. Nicolescu şi Tatiana Nicolescu, ambii făcând parte mai multe decenii din corpul didactic al Universităţii din Bucureşti, ilustrând cu lucrări de referinţă istoria literaturii române şi, respectiv, ruse.
Alexandra Nicolescu s-a afirmat de timpuriu pe tărâmul traducerilor – a tălmăcit în limba română, printre alte volume, monografia Lev Tolstoi de Viktor Şklovski – şi este autoarea unei cărţi despre cuvintele de origine slavă în limba română. Timp de mai bine de un deceniu a fost cercetătoare în cadrul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al.Rosetti” al Academiei Române. Apoi, timp de douăzeci şi cinci de ani, a funcţionat în cadrul Universităţii de Stat din Torino.
S-a stins din viaţă în plină putere de muncă la 1 august 2018, lăsând frumoase amintiri de competenţă profesională şi dăruire intelectuală. Prin instituirea premiului care îi poartă numele, Universitatea de Stat din Torino, Departamentul de Limbi şi Literaturi Străine înţeleg să-i aducă un binemeritat omagiu.