Țări europene au început să-l susțină direct pe noul președinte interimar venezuelean. În plan intern, Nicolas Maduro a început să piardă susținători de bază ai regimului său (din armată sau din diplomație).
Juan Guaido a afirmat într-un interviu acordat publicației «China Morning Post», din Hong Kong, că este gata să dialogheze cu Beijingul, știind că datoria Venezuelei față de China este estimată la 50 miliarde de dolari. Guaido s-a arătat interesat de ajutorul Chinei la redresarea țării și a garantat că, dacă ajunge la putere, va onora toate acordurile încheiate de Beiijing cu Maduro.
Un ultimatum dat lui Maduro de un grup de țări europene a expirat duminică seară. Germania, Spania, Franța, Olanda, Portugalia și Marea Britanie i-au dat lui Maduro un termen de opt zile pentru a convoca noi alegeri prezidențiale. În cazul în care nu acceptă această condiție, țările menționate au avertizat că-l vor recunoaște pe Juan Guaido drept președinte al țării. Refuzând orice «dictat» venit din partea unei țări străine, Nicolas Maduro a respins ultimatumul european. Rezultatul: după Statele Unite, țările Americii Latine (cu excepția Mexicului), plus Canada l-au recunoscut drept președinte interimar pe Guaido. Joi, Parlamentul European a recunoscut autoritatea lui Juan Guaido și a cerut tuturor țărilor UE să facă același lucru. Maduro, spun surse din Caracas, contează încă pe sprijinul Greciei, al Turciei, Cubei, Rusiei, al Chinei și Coreei de Nord, dar balanța este pe cale să încline în favoarea opoziției care nu încetează presiunile.
Nou apel la manifestații
«Vom continua să ieșim în stradă până când vom fi liberi, până la sfârșitul uzurpării puterii», a declarat sâmbătă Juan Guaido, anticipând o lună februarie «determinantă». În fața unei uriașe mulțimi, Guaido a lansat apelul la o nouă amplă manifestație pentru 12 februarie, Ziua Tineretului în Venezuela. Corespondenții agențiilor internaţionale de presă au relatat că sâmbătă, cu prilejul aniversării «revoluției bolivariene», în centrul Caracasului și în alte puncte ale capitalei au venit mii de venezueleni purtând drapele naționale. Unii cereau plecarea lui Nicolas Maduro de la putere, alții și-au reafirmat sprijinul față de acesta.
Maduro pregătește alegeri legislative anticipate
Apărut după o perioadă ceva mai mare în fața partizanilor săi, Nicolas Maduro a amenințat cu organizarea de alegeri legislative în cursul acestui an, deși ele sunt prevăzute pentru anul 2020, scopul urmărit de Maduro fiind înlocuirea actualului parlament, controlat de opoziția condusă de Juan Guaido, deținător al președinției forului legislativ. La ideea unui dialog cu opoziția, Maduro a primit un răspuns categoric: «Noi», a spus liderul opoziției, «suntem interesați în negocieri care ar avea drept singur scop definirea termenilor în care ar urma să aibă loc transferul puterii și… lansarea unui proces de tranziție care să ducă la alegeri libere».
Personalități proeminente l-au părăsit pe Nicolas Maduro
Cu doar câteva ore înaintea manifestațiilor de sâmbătă prilejuite de aniversarea «revoluției bolivariene» din 2 februarie 1999, ce l-a adus la putere pe Hugo Chavez, mentor al lui Nicolas Maduro, un important general al armatei aeriene venezuelene a anunțat că devine susținător al lui Juan Guaido. Corespondenți de presă au relatat că într-un video difuzat pe rețelele de socializare, generalul Francisco Yanez, care s-a prezentat drept director al planificării strategice a forțelor armte aeriene, a respins «autoritatea dictatorială» a lui Maduro și l-a recunoscut pe Guaido drept președinte al țării. Anterior, tot în frontul militar, punctul de sprijin al lui Maduro, un atașat militar al Venezuelei în Statele Unite a luat o decizie similară, de a-l susține pe Juan Guaido. O fisură a apărut și în diplomație: ambasadorul din Irak s-a raliat și el echipei lui Guaido. O noutate importantă: Juan Guaido a afirmat într-un interviu acordat publicației «China Morning Post», din Hong Kong, că este gata să dialogheze cu Beijingul, știind că datoria Venezuelei față de China este estimată la 50 miliarde de dolari. Juan Guaido, care s-a arătat interesat de ajutorul Chinei la redresarea țării, a garantat că, dacă ajunge la putere, va onora toate acordurile încheiate de Beiijing cu Maduro.