ONU anunță că este pe cale «să piardă lupta împotriva foametei» în această țară distrusă de un război declanșat încă din 2015. Cinci milioane de copii au nevoie urgentă de ajutor umanitar.
«Yemenul cunoaște cea mai gravă criză umanitară din lume», dădea semnal de alarmă încă din aprilie secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres. Șase luni mai târziu, situația apare și mai gravă decât previziunile inițiale: la război, la criza diplomatică, la criza în relațiile statelor din regiune s-a adăugat o cumplită foamete care, potrivit organizației neguvernamentale «Save the Children», lovește peste cinci milioane de copii. Într-un spital vizitat în nordul țării, relatează directoarea ONG-ului amintit, Helle Thorning Schmidt, copii cu vârste sub un an erau atât de subnutriți, încât nu mai aveau putere să plângă. Trei sferturi din populație, adică în jur de 22 de milioane de persoane, au acum nevoie de ajutor umanitar și de protecție. Dintre ei, 8 milioane se găsesc în situația în care nu știu când vor putea mânca ceva. «Ei au nevoie urgentă de un ajutor umanitar pentru a supraviețui», a declarat Mark Lowcock, secretar general adjunct al ONU pentru Afaceri umanitare.
Arabia Saudită versus Iran
În ciuda mobilizării a numeroase organizații neguvernamentale, a reuniunilor de urgență la Națiunile Unite (ultima a avut loc vinerea trecută), situația nu se poate ameliora câtă vreme țara este în război și câtă vreme beligeranţii, susținuți de marile puteri regionale, nu permit accesul ajutoarelor umanitare. Ceea ce se mai poate face în acest moment este posibil doar pe căi foarte periculoase. «Amploarea și complexitatea crizei au drept consecință grava subnutriție a populației prinsă în cleștele conflictului militar, lipsa apei, a medicamentelor, deplasarea populației în condiții sanitare deplorabile», a declarat ONG-ul «Solidaritatea Internațională», prezent în Yemen începând din 2017. Numărul celor afectați de epidemia de holeră este de aproape 500.000, cel mai mare din lume. Situat în sudul peninsulei arabice, Yemenul constituie în acest moment o miză regională majoră. Guvernul yemenit, susținut de o coaliție arabă condusă de Arabia Saudită, luptă împotriva rebelilor huthis care, susținuți de Iran, au preluat controlul asupra nordului țării. Începând din martie 2015, bilanțul persoanelor ucise în războiul din Yemen a ajuns la 10.000, în majoritate civili, iar peste 56.000 au fost rănite. Toate tentativele vizând o încetare a focului au eșuat. Iar reluarea, zilele trecute, a unei ofensive a forțelor pro-guvernamentale asupra portului strategic Hodeida – principal port accesibil ajutoarelor umanitare internaționale – pun în pericol și mai mare posibilitățile de a veni în ajutorul populației infometate.
Yemenul, Sahelul, Libia sau Republica Centrafricană se vor afla pe agenda actualei sesiuni a Adunării generale a ONU, cu scopul găsirii de soluții pentru reglarea conflictelor interne și ajutorarea populațiilor acestor țări aflate într-o deplorabilă situație economică.