Încep acest articol cu câteva precizări: nu am avut prilejul de a ajunge la Roma în perioada când eram Secretar al “Uniunii Internaţionale a Studenţilor” deoarece uniunea naţională studenţească din Italia nu era membră a U.I.S.; nu am fost niciodată după 1989 numit în vreun post diplomatic la Roma; ca Secretar General Adjunct al “Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre” nu aveam acţiuni în Capitala Italiei pentru simplul motiv că acest stat nu era membru al organizaţiei regionale, aparţinând zonei altor mări.
Devenisem la un moment dat gelos pe soţia mea care, în timp ce se afla la o bursă de cercetare la Universitatea “La Sapienza” din Roma a reuşit să îi invite pe ambii noştri feciori la o frumoasă şi instructivă excursie prin Roma şi multe alte locuri emblematice din Italia.
Cu toate acestea, am avut parte de câteva ocazii de a ajunge la Roma în perioada 1973-1989 când mă aflam în tranzit spre diverse locaţii ale unor manifestări internaţionale de studenţi sau de tineret, organizate în anumite ţări de pe continentul african (Tunisia, Libia Senegal). Obişnuiam să fructific la maximum prezenţele scurte în Capitala Italiei unde fiecare vizită reprezenta un memorabil eveniment. Iată ce a reţinut “prietenul” meu credincios, carnetul de însemnări:
*Colosseum este cel mai mare amfiteatru construit vreodată în Imperiul Roman; ridicarea sa a început în anul 72 D.Hr. pe vremea Împăratului Vespasianus şi s-a încheiat în anul 80 D.Hr. în timpul Împăratului Titus, suferind unele modificări ordonate de Împăratul Domiţian între anii 81 şi 96 D.Hr. A fost gazda multor evenimente: spectacole de gladiatori; festivităţi religioase denumite “Munera” etc. În Evul Mediu Colosseumul a avut rolul de fortăreaţă, iar începând cu veacul al XV-lea a constituit sursa principală a unor materiale de construcţie pentru frumoasele palate din Roma. Devenind până la sfârşitul secolului al XVII-lea o “ruină romantică”, grandiosul monument de odinioară a fost sfinţit ca Memorial al martirilor creştini. Este situat pe o suprafaţă de 2,4 hectare, măsurând 188 de metri lungime şi 156 de metri lăţime şi înălţându-se la 48 de metri deasupra solului; avea 3 niveluri de Arcade împodobite cu semicoloane în stilurile ionic, doric şi corintic şi un articul.
*Forumul Roman este amplasat într-o fostă zonă mlăştinoasă dintre colinele Capitolin şi Palatin care era pe vremuri un loc de întrunire a proprietarilor aşezărilor agricole din împrejurimi. În acea zonă – în contextul sporirii rolului Romei ca putere politică şi financiară – s-au construit temple, arcuri de triumf, monumente ce omagiau victoriile armatelor romane ş.a.; Via Sacra traversează Forumul. Cel mai bine conservat este Templul lui Antonius şi al Faustinei, fiind transformat în secolul al VI-lea într-o biserică creştină; de asemenea, se mai păstrează ruinele Templului circular al celor Şase Vestale, preotesele care se ocupau de menţinerea focului sacru. Impresionează vestigiile Arcului lui Titus şi ale Basilicii lui Maxentius.
*Capela Sixtină a fost construită în perioada 1473-1481 drept capelă privată a Papei Sixtus al IV-lea şi loc de întrunire a conclavului cardinalilor pentru alegerea unui nou Papă. “Cartea de identitate” a Capelei constă din minunatele fresce pe teme religioase din Vechiul şi Noul Testament. Papa Sixtus al IV-lea a chemat o serie de artişti celebri de la Florenţa care au lăsat posterităţii capodopere remarcabile. În 1508 Papa Iulius al II-lea a comandat tavanul Capelei, terminat patru ani mai târziu de către Michelangelo Buonarroti care a făurit aceste scene memorabile ale Genezei: Separarea luminii de întuneric; Crearea Soarelui şi a Lunii; Crearea planetelor; Separarea Pământului de ape; Crearea lui Adam; Crearea Evei; Izgonirea din Rai; Jertfa lui Noe; Potopul; Beţia lui Noe. Papa Paul al III-lea l-a chemat tot pe Michelangelo în anul 1535 pentru a decora peretele Altarului cu scene din Judecata de Apoi, splendidăoperă finalizată peste şase ani, în 1541.
Capela Sixtină Foto: Clayton Tang, CC BY-SA 3.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0, via Wikimedia Commons
*Columna lui Traian – despre care am scris în câteva articole anterioare publicate în această gazetă – a fost finalizată în anul 113 marcând victoria Împăratului roman Traian în războaiele dacice din 101-102 şi 105-106. Columna este celebră pentru basorelieful său în spirală, alcătuit din 20 de tronsoane din marmură de Carrara, fiecare dintre ele cântărind aproximativ 32 de tone.
*Fontana di Trevi, o capodoperă a barocului italian a fost inaugurată oficial în mai 1762 după trei decenii de la începerea construirii sale. Fântâna este dominată de statuia Zeului Neptun aflat într-un car ce are forma unei scoici; acesta este tras de doi cai de mare şi doi tritoni (creaturi mitologice pe jumătate oameni şi pe jumătate peşti). Neptun este încadrat de statuile alegorice ale Abundenţei şi Sănătăţii. Prima dată când am ajuns în Capitala Italiei şi am vizitat renumitul monument, am respectat legenda locală potrivit căreia cine aruncă o monedă cu mâna dreaptă peste umărul stâng, stând cu spatele la fântână, se va întoarce cu siguranţă la Roma; spre bucuria mea, legenda s-a adeverit în anii următori de cinci ori.
*Basilica “Sfântul Petru” din Cetatea Vaticanului este cel mai mare lăcaş romano-catolic din lume: 228 de metri lungime; 137 de metri înălţime; o suprafaţă acoperită de 22.067 de metri pătraţi; 778 de coloane; 44 de altare; 395 de statui; 135 de mozaicuri; o amplă cupolă proiectată de Michelangelo. În acel loc Împăratul Nero ordonase răstignirea în anul 67 a Sfântului Petru, iar Împăratul Constantin construise în anul 324 prima Basilică chiar peste mormântul acestuia. În interior se află renumita statuie La Pietà începută de Michelangelo în 1498 când avea 24 de ani; este singura lucrare a Maestrului semnată cu numele său gravat pe o eşarfă de marmură albă din jurul pieptului Fecioarei Maria. În spaţiul exterior am admirat “Colonada lui Bernini” alcătuită diu 288 de coloane şi 140 de statui. Obeliscul amplasat aici a fost adus de Împăratul Caligula de la Alexandria/Egipt.
*Castelul “Sant’ Angelo” fusese comandat de Împăratul Romei, Hadrian. Denumirea edificiului cilindric are la bază următoarea legendă: în 590 când la Roma a izbucnit o mare epidemie de ciumă, Papa Gregorius cel Mare a organizat o procesiune; când locuitorii oraşului s-au apropiat de acel mausoleu, statuia Arhanghelului Mihail s-a ridicat către Cer ţinând în mâna sa o sabie de foc şi marcând astfel sfârşitul epidemiei; de atunci a apărut sintagma “Castelul Sfântului Înger”.
*Arcul lui Constantin înalt de 21 de metri are 3 arcade, iar mansarda sa este decorată cu marmură. A fost construit în anul 315 pentru a marca victoria Împăratului Constantin cel Mare asupra tiranului Maxentius şi recunoaşterea de atunci a Credinţei creştine.
*Monumentul Naţional “Vittorio Emanuele II” este o amplă structură arhitectonică realizată în perioada 1911-1935 de către un grup de sculptori italieni în onoarea primului Rege al Italiei unificate. Acesta cuprinde statuia ecvestră a Regelui şi 2 statui simetrice ale Zeiţei Victoria conducând o cvadrigă.
*Basilica “San Pietro in Vincoli” a fost sfinţită în anul 439 de către Papa Sixtus al III-lea. Acolo am putut vedea două exponate foarte preţioase: lanţurile care îl legaseră pe Sfântul Petru în timp ce se afla la Ierusalim; statuia din marmură de Carrara efectuată de Michelangelo care îl înfăţişează pe Moise ţinând în braţele sale Tabla celor Zece Porunci.
Purtându-mi paşii spre monumentele menţionate şi încă multe altele, îmi aminteam de scumpa mea mamă, fostă profesoară de limba şi literatura italiană la “Liceul Comercial” din Botoşani, care îmi citea seri la rând – când eram copil în oraşul Roman – cărţile lui Edmondo De Amicis (1846-1928), Cuore/Inimă şi Dagli Appennini alle Ande/De la Apenini la Anzi, nici măcar visând în acele momente că fiul ei cel mare, viitoarea lui soţie şi cei doi nepoţi ai dânsei vor ajunge cândva în “Cetatea Eternă”. Datorită acestei admirabile şi unice Fiinţe din viaţa mea am reuşit să învăţ limba italiană folosită peste ani în anumite discuţii diplomatice sau manifestări internaţionale organizate în ţară sau în străinătate timp de patru decenii.
