VTEX raportează rezultatele financiare pentru al doilea trimestru din 2021

GMV de 2.4 miliarde USD, creștere YOY de 25.4%, excluzând efectele fluctuațiilor cursului de schimb.

Venituri totale de 30.9 milioane USD, creștereYOY de 18.2%, excluzând efectele fluctuațiilor cursului de schimb.

VTEX (NYSE: VTEX), platforma enterprise de comerț digital, lideră în accelerarea transformării comerțului în America Latină, care se extinde în prezent la nivel internațional, anunță rezultatele pentru cel de-al doilea trimestru al acestui an, care s-a încheiat pe 30 iunie 2021. Rezultatele VTEX au fost elaborate în conformitate cu International Accounting Standard 34, “Interim Financial Reporting”.

„Suntem onorați să prezentăm primele rezultate financiare semestriale în calitate de companie tranzacționată public. Performanța noastră solidă accentuează amploarea oportunității digitalizării pe piețele emergente, inclusiv în România, în pofida redeschiderii graduale a retailului fizic”, afirmă Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager & EMEA Sales VP în cadrul VTEX., potrivit unui comunicat de presă.

Principalele rezultate financiare pe al doilea trimestru al lui 2021

– GMV a ajuns la 2.4 miliarde USD în cel de-al doilea trimestru al anului 2021, reprezentând o creștere YOY (year-over-year) de 30.4% în USD și 25.4%, excluzând efectele fluctuațiilor cursului de schimb.

– Veniturile totale au crescut până la 30.9 milioane USD în cel de-al doilea trimestru al anului 2021, de la 25.3 milioane USD în cel de-al doilea trimestru al anului 2020, reprezentând o creștere YOY de 22.1% în USD și 18.2%, excluzând efectele fluctuațiilor cursului de schimb.

– Veniturile din abonamente au reprezentat 96.1% din veniturile totale și au crescut până la 29.7 milioane USD în cel de-al doilea trimestru al anului 2021 de la 23.9 milioane USD în cel de-al doilea trimestru al anului 2020, o creștere YOY de 23.9% în USD și 20.0%, excluzând efectele fluctuațiilor cursului de schimb.

– Profitul brut din abonamente a fost de 20.2 milioane USD în cel de-al doilea trimestru al anului 2021, comparat cu 15.9 milioane USD în primul trimestru al anului 2021.

– Marja brută din abonamente s-a îmbunătățit cu 68.1% în cel de-al doilea trimestru al lui 2021, de la 64.7% în primul trimestru al anului curent. Îmbunătățirile YOY ale marjei brute de profit din abonamente reflectă eficientizarea costurilor pentru hosting operațional.

– Pierderile Non-GAAP din operațiuni au fost de 10.4 milioane USD pe durata celui de-al doilea trimestru al lui 2021, comparat cu venitul Non-GAAP din operațiuni de 6.7 milioane USD în cel de-al doilea trimestru al anului 2020, în principal din cauza investițiilor progresive în vânzări, marketing și cercetare și dezvoltare, întrucât compania a continuat să investească pentru a profita de accelerarea dezvoltării comerțului electronic.

– Fluxul de numerar liber Non-GAAP a fost de (14.7) milioane USD în cel de-al doilea trimestru al anului 2021, comparat cu 5.4 milioane USD în cel de-al doilea trimestru al anului precedent.

– La data de 30 iunie 2021, numărul total de angajați ai VTEX a crescut la 1486, reprezentând o creștere anuală de 88.1%.

Inovații ale produselor VTEX în al doilea trimestru al lui 2021

– VTEX a dezvoltat și lansat îmbunătățiri ale capabilităților de comerț pentru a se diferenția în continuare. VTEX Intelligent Search este interconectat de acum la VTEX OMS și legat de inventory intelligence pentru a regionaliza rezultatele căutării, crescând astfel ratele de conversie. De asemenea, VTEX OMS a lansat o nouă funcționalitate care le permite clienților să își gestioneze capacitatea pentru livrări planificate, având ca obiectiv îmbunătățirea preciziei SLA-urilor promise cumpărătorilor și procentajul de SLA-uri îndeplinite la livrările planificate.

– VTEX a lansat multiple funcționalități pentru a îmbunătăți diferențierea locală în anumite piețe strategice. În Brazilia, noi parametri de plată au fost adăugați integrărilor native, astfel încât clienții noștri să respecte noile reglementări pentru marketplace. În Argentina a fost îmbunătățită precizia de geolocație la checkout pentru a spori conversia. În SUA au fost adăugate regulile locale fiscale pentru rapoartele OMS.

– Noul VTEX Admin, cu o nouă interfață unificată pentru utilizatori și cu un nou dashboard de vânzări, se lansează pentru toți clienții din SUA. Mai mult, VTEX continuă să își dezvolte produsul într-un mod care înlătură „fricțiunea” de utilizabilitate pentru utilizatorii enterprise și a îmbunătățit experiențele utilizatorilor pentru a gestiona inventarul, a crea promoții și pentru ca operatorii de marketplace să poată evalua și cataloga noi oferte din partea vânzătorilor.

Perspective de afaceri

Putem observa cum economia își revine încet în 2021, întorcându-ne la normal după contracția din 2020, cauzată de efectele pandemiei COVID-19.

Creșterea comerțului online pe piața din America Latină continuă la un nivel mai mare decât era înaintea pandemiei, demonstrând că accelerarea legată de carantină din 2020 este sustenabilă. Ecommerce crește chiar și atunci când magazinele fizice de retail încep gradual să se redeschidă în întreaga regiune.

Clienții VTEX care au inclusiv prezență fizică în retail pot acum opera pe o strategie omnichannel. Ne așteptăm ca VTEX să treacă prin tendințe similare și în cel de-al treilea trimestru. Credem că evoluțiile favorabile solide ale sectorului vor continua să stimuleze dezvoltarea și că ratele de creștere generale ale comerțului electronic în regiune să continue, în pofida predicțiilor pe termen scurt. Preconizăm că tendințele sezoniere vor rămâne la fel ca în anii precedenți și ne așteptăm ca venitul nostru să crească secvențial pentru trimestrele rămase din 2021.

Luând în considerare tendințele menționate anterior și performanța VTEX în cele șase luni care s-au încheiat la 30 iunie 2021, în prezent ne așteptăm să obținem o creștere solidă. Țintim venituri care să se situeze în intervalul de 31,0 milioane USD și 31,5 milioane USD pentru cel de-al treilea trimestru al 2021 și în intervalul 124 milioane USD și 126 milioane USD pentru anul fiscal care se va încheia la 31 decembrie 2021, luând în considerare ratele FX ale perioadei curente.

Mai important, vom continua să investim în dezvoltarea business-ului, să ne consolidăm poziția de lider în America Latină și să explorăm noi oportunități în afara regiunilor deja acoperite.

Perspectiva evoluțiilor menționate mai sus constituie informații anticipative și se bazează pe un număr de presupuneri și este sub rezerva unor riscuri. Rezultatele reale pot varia ca rezultat al mai multor factori, inclusiv anumiți factori de risc, dintre care mulți sunt în afara controlului VTEX. A se vedea mai jos observația de avertisment cu privire la „Declarații anticipative”. Fluctuațiile rezultatelor operaționale ale VTEX pot fi deosebit de pronunțate în mediul economic actual. Nu există nicio siguranță că VTEX va raporta aceste rezultate.

Următorul tabel rezumă câteva valori esențiale operaționale și financiare pentru cele trei și respectiv șase luni care s-au încheiat la 30 iunie 2021 și 2020.


Trei luni încheiate la 30 iunieȘase luni încheiate la 30 iunie
(în milioane USD, cu excepția cazului în care este indicat diferit)2021202020212020
GMV2.439,31.870,84.475,32.823,2
Creștere GMV YoY FXN (1)25.4%178.0%64.8%108.6%
Venit30,925,356,841,9
Creștere venit YoY FXN (1)18.2%118.6%41.5%84.2%
Profit brut din abonamente (2)20,218,136,128,5
Marjă brută de profit din abonamente (2)68.1%75.7%66.5%72.4%
Venit (pierdere) Non-GAAP din operațiuni (3)(10.4)6,7(18.9)4,3
Număr total de angajați14867901486790
- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW