Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Wizrom Software: „Pandemia forțează companiile să-și regândească procesele de business”
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Companii

Wizrom Software: „Pandemia forțează companiile să-și regândească procesele de business”

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 18 martie 2021
Distribuie

Sănătatea angajaților, digitalizarea și reinventarea proceselor de business sunt principalele provocări cu care se confruntă, la ora actuală, companiile din sectorul producției, notează Wizrom Software, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori și integratori de software de business din România. Pandemia de coronavirus a impactat foarte multe industrii, printre ele numărându-se și afacerile care activează în producție, pe care le-a obligat să își reașeze obiectivele strategice și investițiile în dezvoltare pentru a susține operațiunile.

În 2020, numeroase companii din România au investit mai mult ca niciodată în soluții IT de digitalizare, de comerț electronic și de lucru remote, ca urmare a schimbărilor impuse de COVID-19. Cei mai mari jucători de pe plan local continuă și în 2021 să mizeze pe aportul tehnologiei, pentru a fi pregătiți și flexibili în a răspunde altor posibile schimbări în mediul și modul lor de lucru, dar și a veni în întâmpinarea nevoilor clienților în moduri noi.

Adrian Bodomoiu

„Companiile din sectorul producției, pentru care întreruperea activității nu a fost o opțiune, anul trecut, au fost printre primele care au înțeles rolul crucial al tehnologiei și au investit consistent în soluții IT și de software, care să le ajute să își digitalizeze o parte din procese, să automatizeze activități sau să permită, în anumite contexte, lucrul remote – totul în interesul menținerii sănătății angajaților, în special a celor din liniile întâi de producție. Deoarece impactul acestor afaceri este unul foarte mare în economie, a devenit deosebit de important pentru ele să minimizeze principalele riscuri cu care se confruntă în cadrul acestei crize sanitare mondiale și să găsească metode de adaptare a business-urilor. Tot ele sunt cele care, în momentul de față, își redefinesc prioritățile și abordează noi strategii de lucru în domeniile lor”, explică Adrian Bodomoiu, Director General în cadrul Wizrom Software.

De altfel, potrivit unui sondaj global (“Reinventing the future of manufacturing”) realizat de compania de consultanță PwC, în rândul managerilor operaționali (COO) din aproape 600 de companii mari din opt industrii din Marea Britanie, Germania, SUA, China și Japonia și publicat la începutul lunii martie a.c., sănătatea angajaților, locurile de muncă, concurența și digitalizarea vor fi principalele preocupări ale companiilor din producție în următoarele șase luni ale anului.

Conform studiului PwC, 41% dintre producători au menționat ca principală preocupare în următoarele șase luni amenințările concurențiale, de business, în timp ce 35% dintre manageri s-au declarat îngrijorați privind sănătatea angajaților lor, precum și a joburilor acestora. 34% dintre directori au menționat digitalizarea ca fiind principala provocare a următoarelor luni, iar 34% dintre ei au specificat siguranța și sustenabilitatea afacerilor pe care le conduc.

Printre punctele slabe menționate de manageri, punctate în același studiu, se numără lipsa lanțurilor digitale de aprovizionare și de comerț electronic, precum și lipsa fabricilor inteligente. În ceea ce privește digitalizarea, 70% dintre companii spun că IoT și cloud vor fi pilonii tehnologiei de fabricație, iar aproximativ jumătate vor acorda prioritate automatizării proceselor (RPA).

KPMG în România anunță parteneriatul cu Skyline Drones
1 aprilie 2021

„În timpul crizei pandemice, numeroase companii din producție au ajuns să conștientizeze și să pună presiune pe viteza și pe eficiența afacerilor lor, pe importanța și controlul calității, pe optimizarea proceselor și a producției în timp real, pe digitalizarea operațiunilor și pe dezvoltarea angajaților. Au fost angajați care au experimentat în pandemie, pentru prima oară, lucrul remote. Experiența aceasta globală, prin care trecem cu toții forțat, ne determină să fim tot mai conștienți de beneficiile tehnologiei, dar și de faptul că foarte multe afaceri se pot reinventa și își pot redefini modelul de business”, adaugă Bodomoiu.

Organizațiile trebuie să își pregătească infrastructura IT pentru a sprijini transformarea digitală accelerată. Un prim pas la îndemâna tuturor companiilor și cu beneficii semnificative se referă la implementarea unui ERP robust și performant, precum WizPro. În contextul companiilor din producție, acesta este utilizat pentru planificarea fluxurilor de producție și a resurselor utilizate, monitorizarea stocurilor de materii prime și alocarea optimă a resurselor, inventarierea produselor finite și gestionarea aspectelor financiare. Un astfel de ERP poate fi personalizat suplimentar pentru activitatea companiilor de manufacturing prin adăugarea unui modul WMS (warehouse management system), care este un soft de logistică pentru depozite, ce gestionează toate aspectele operaționale, de la primirea în depozit la procesele de stocare, la inventariere, management al reaprovizionării, ridicare și împachetare, încărcare și livrare, și până la functionalități mai complexe, precum facturare sau transferuri între depozite.

„Este esențial ca soluțiile de digitalizare alese să poată fi interconectate pentru a crea o platformă de suport IT pentru operațiuni care să fie cuprinzătoare, scalabilă și adaptabilă la cerințele relevante ale companiei”, a mai precizat Bodomoiu.

Nu în ultimul rând, sănătatea angajaților și tranziția către un nou mod de lucru se numără printre prioritățile companiilor din producție, care se vor concentra pe îmbunătățirea competențelor digitale ale personalului, pe găsirea de talente, precum și pe munca flexibilă (lucru remote, ore flexibile etc.).

Deloitte România a asistat AQUILA, unul dintre liderii în servicii de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum, în extinderea sa pe piața maghiară prin achiziția KITAX
20 decembrie 2024

Potrivit studiului Deloitte Millennial Survey, efectuat pe baza a două sondaje, primul, derulat în 43 de ţări, înainte de apariţia noului coronavirus, iar al doilea, în 13 ţări, după declanşarea pandemiei, și publicat în martie a.c., programul de lucru flexibil ar putea reprezenta o soluție pentru reducerea nivelului de stres pe care îl resimt tinerii, în condițiile în care aproape 70% dintre Millenials și 64% dintre exponenții Generației Z spun că posibilitatea de a lucra la distanță, în viitor, le-ar scădea nivelul de stres.

- Publicitate -

Reprezentanții Wizrom Software cred că noile tendințe creează și vor crea noi și noi provocări pentru companiile din producție, care vor fi nevoite să accelereze inovația și să pună accent pe digitalizarea produselor și a serviciilor, precum și pe îmbunătățirea metodelor și a forței de muncă. Numeroase industrii vor alege personalizarea completă a softurilor de business, în funcție de specificul și de nevoile fiecărei companii, iar componenta de inteligență artificială se va regăsi frecvent în dezvoltarea afacerilor.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Retrospectivă Ulrike Ottinger la One World Romania 14
Articolul următor Finanțare de 100 de milioane euro pentru proiectul „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Ilie Bolojan: PSD a încercat să fie la decizie, dar să fugă de răspundere
Politic
George Simion: AUR va vota eventuale moțiuni de cenzură împotriva guvernului
Politic
Nicușor Dan: „România ar putea intra într-o perioadă de instabilitate politică“
Politic

RSS Știri Financiare

  • Peste 1200 de vehicule electrice au fost înmatriculate în luna martie pe plan local
  • Vascar lansează gama de ciorbe ready meals Moldova în Bucate, în format monoporție
  • Vastint semnează primul contract de închiriere pentru faza a doua Timpuri Noi Square
  • Klass Wagen deschide un punct operațional la Târgu Mureș, al 12-lea birou local
Companii

Prospecţiuni S.A, liderul pieţei de servicii geologice, a ieşit din insolvenţă

5 minute
Companii

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Toshiba Materials Co, Ltd. de către Niterra Co., Ltd

1 minute
Companii

Consiliul Concurenței analizează preluarea Be Shaping The Future de către Engineering Ingegneria Informatica S.p.A.

1 minute
Companii

70% dintre companiile vest-europene și-au mărit substanțial bugetul pentru AI în 2024

6 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?