În cel mai recent număr (februarie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Doina Drăguț evocă figura marelui scriitor și om de cultură Marin Sorescu (cu prilejul aniversării a 88 de ani de la naștere), sub titlul (extrem de potrivit) ”Marin Sorescu – devorat de Opera sa”.
Reliefând faptul că opera autorului nu a intrat ”într-un con de umbră” odată cu trecerea acestuia în posteritate, semnatara articolului arată că la Editura Fundației ”Marin Sorescu” a văzut lumina tiparului integrala Marin Sorescu, iar Teatrul Național din Craiova și Liceul de Artă din același oraș poartă numele ilustrului poet, prozator, dramaturg, eseist și traducător.
Propus, cum se arată în material, de românii din diaspora pentru Premiul Nobel, Marin Sorescu nu a trăit această onoare pe care ar fi meritat-o, dar rămâne cu gloria de a trăi în continuare în inimile a mii de iubitori de literatură autentică. După cum se arată în final, ”în cazul lui Marin Sorescu, nu Autorul și-a devorat Opera, ci Opera l-a devorat cu voluptate pe El”.
Sub titlul ”Mihai Eminescu: un geniu epocal”, Ion Popescu-Brădiceni oferă cititorului contemporan nu doar o revelare a valențelor operei eminesciene ce și astăzi se cer deslușite și interpretate, ci și o restituire morală în primul rând, având în vedere că au existat și voci care, nepercepând esența, au îndrăznit să pună sub semnul îndoielii întregul.
De formație scriitor, ziarist și doctor în filologie, semnatarul articolului și-a pus în joc întreaga înzestrare pentru a-i aduce un omagiu poetului național al românilor (semnând, între altele, lucrarea ”O introducere în opera poetică a lui Mihai Eminescu”), arătând că ”românismul fără eminescianism ar fi mai sărac și mai puțin rezonant cu universaliatea (…) și cu mitologia ca formă de artă”.
Sub genericul ”Jocul minții”, un microeseu despre relația interior-exterior, individ-societate, eu lăuntric-eu social semnează Doina Drăguț, sub titlul ”Întoarcerea în sine”. Uneori, acel eu lăuntric devine inextricabil pentru cel din exterior, uneori propriile trăiri se află în disonanță cu exteriorul, creând astfel o criză. O criză ce poate fi totuși depășită, după cum relevă motto-ul extrem de sugestiv, constituit dintr-un citat din Bernardin de Saint-Pierre.
”Adesea, sub stări interioare răvășite și îndoieli, ți se pare că golul din jurul tău se umple de o lumină în care tu însuți devii o umbră purtată spre incertitudini sau că golul din jurul tău se umple cu noapte, tu însuți fiind o stea”, notează autoarea. Poetic și filosofic, în același timp.
Culese din Maximele și aforismele semnate de Nicolae Mareș, în ediția de față sub genericul ”Psalmi noi”:
”Rugă. În Piscul Muntelui, în razele Soarelui, în brațele Domnului Cerul e mai aproape. Ajută-ne, Doamne!”.
”Răul săvârșit în faptă și în cuvânt se arată. În zadar vei căuta tu, păcătosule, să îl ascunzi”.
”Există o putere de-a ierta. Aceasta nu orice împăunat vremelnic o poate avea”.
”Viața vremelnică a omului veșnică fi-va doar prin vrerea Domnului”.
Un foarte interesant eseu despre mituri semnează Al Florin Țene, sub titlul ”Miturile au fost create de om și acestea au modelat societatea umană”.
Autorul arată că, în general, mitologia nu poate fi separată de ritualuri și că aceste manifestări au apărut din cele mai vechi timpuri (ex. omul de Neanderthal), dar, mai important decât aceasta, că toate credințele (în zei, în supranatural, într-un Dumnezeu unic) au plecat de la dorința irezistibilă a omului de a înțelege de unde vine și încotro se duce, odată cu conștientizarea faptului că atât nașterea, cât și moartea (și, de fapt, și viața terestră) constituie un mare mister.
Ideea că ”tot ce se întâmplă în lumea aceasta are un corespondent pe tărâmul divin” și că ”fiecare realitate de pe pământ nu e decât o iluzie a arhetipului ei” are rezonanțe profund filosofice (putând fi întâlnită, dacă nu greșesc, și în operele lui Kant sau Blaga) și acceptarea ei aruncă într-o lumină nouă întreaga existență umană.
Nevoia de extaz și de eliberare, mai ales în fața anticipării unui sfârșit, sunt de asemenea borne importante în crearea de mituri.
O serie de poeme în egală măsură profunde, de esență, și denotând sensibilitate ne oferă Mihai Merticaru. ”Trăim de azi pe mâine/între geneză și apocalipsă/fără să observăm că ni se vând zile/la cântar, cu lipsă. (…) Iubiri ancestrale/în sânge, ne ard/pe cea mai înflăcărată am adăugat-o/într-un cockteil dinamitard” (Sfidând abisul).
Poetul confirmă trăirea profundă și fiorul liric autentic și în ”Echivocitate” (Mi-am îmblânzit singurătățile cu tristețe/suspine și disperări înzigurate/venite, într-un picior, să mă răsfețe/când chipu-ți nu-ncepuse să se arate” și ”Miresmele altui veac” (Ceva mă atrage azi spre rădăcină/mă arde depărtarea unui foc străvechi/patimi nestinse toacă vremea haină/o taină a clipei îmi bubuie-n urechi” sau ”Scrisoare Mamei”: ”Pășind pe pajiști de flori înmiresmate/înmiresmate/grăbită să prinzi un colț de eternitate/de eternitate…”
Ediția este ilustrată cu reproduceri după lucrări de Dumitru Bâșcu, pictor român căruia Filip Tudora îi consacră un medalion la final, sub titulatura ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Mihai Caba, Lucia-Elena Locusteanu, Florentin Smarandache, Marin I. Arcuș, Lucia Cosmina Vlad, Gelu Dragoș, Marian Nicolae, Silviu Doinaș Popescu, Mircea Tutunaru, Carmen Manea, Cornel Simion Galben, Vasile Moga, Andrei Breabăn, Tudor Nedelcea, Boiko Lambovski, Ionuț Țene, Maria Calle Bajo, Vlad Răzvan Baciu, William Wolak, Carmen Stoianov, Czeslaw Dzwigaj, Ioan Voicu, George Petrovai, Const. Miu, Ionuț Pande.