De la început vreau să specific faptul că digitalizarea ANAF-ului este necesară, personal agreez acest lucru, însă acest lucru nu trebuie făcut ca un scop în sine, să mai bifăm o măsură cuprinsă în PNRR. Nu am cum să nu văd beneficiile digitalizării instituțiilor de stat, a tehnologiei în general, încă îmi aduc foarte bine aminte de perioada în care mergeam la ANAF cu tot felul de rapoarte pe care le depuneam la ghișeu, când luam numere de ordine pentru a depune situațiile financiare etc. Așadar, sunt pentru digitalizare, dar aceasta nu trebuie să fie un instrument de urmărire, de ,,stres tehnologic”, ci trebuie să ajute companiile, mediul economic, astfel ca rotația afacerilor din economie să crească, eficiența să crească, bunăstarea companiilor și a angajaților acestora să crească, cu alte cuvinte, toți actorii din societate să simtă binefacerile tehnologiei. Iar, ulterior, vor crește și încasările la buget, astfel că vor crește și numărul și calitatea serviciilor publice. Aceasta este ordinea, nu alta! Dar acest lucru depinde de legislația adoptată și de implementarea ei. În prezent, fără să ne referim la celelalte aplicații electronice (e-casa de marcat, e-transport, e-TVA, SAF-T, e-sigiliu și alte e-uri) avem aplicația e-factura care, din păcate, creează un haos în finanțele microîntreprinderilor și ale IMM-urilor. Asta pentru că aceste categorii de companii nu au cum să aibă personal suficient pentru câte raportări, notificări și alte tipuri de comunicări dintre contribuabil și stat sunt necesare ca urmare a avalanșei de modificări legislative implicate de așa-numita digitalizare. Aceste companii nu au alte soluții în afară de a se conforma, dispărea sau să fie… .,,creative”. Iată câteva dintre problemele cu care vine implementarea e-factura:
– înregistrarea în contabilitatea destinatarului a unei facturi care a fost primită pe alte căi, de exemplu format printat, are consecințe nebănuite, astfel: amendă de 15% din valoarea facturii, nedeductibilitatea TVA, deoarece la art.4, alin.(6) al OUG 120/2021 se arată că ,,exemplarul original al facturii electronice se consideră fişierul de tip XML însoţit de sigiliul electronic al Ministerului Finanţelor”, iar TVA poate fi dedus doar pe baza facturii originale, și, eventual, poate atrage și nedeductibilitatea cheltuielilor cu materiile prime, materialele și mărfurile sau prestările de servicii cuprinse în factură, deoarece este recunoscută ca document justificativ, prin analogie cu deductibilitatea TVA, doar factura trimisă prin sistemul e-factura. Cu alte cuvinte, la o factură de 100 lei + 19 lei TVA, primim o amendă de 18 lei, nu deducem TVA de 19 lei și nu beneficiem de 16% deductibilitatea cheltuielilor de 100 lei, respectiv 16 lei la impozitul pe profit. Total, 53 lei, adică 44,5% din totalul facturii de 119 lei. Practic, ești sancționat cu 44,5% din factura care nu a fost trimisă prin sistemul e-factura, deși, în rest, compania nu a încălcat nicio regulă financiar-fiscală: nu evaziune, nu alte încălcări.
– dacă factura printată nu este document justificativ, se pune problema deținerii legale de către destinatar a stocurilor de materii prime și materiale, de marfă, pe baza acestei facturi. Poate factura mai departe, cu TVA pe care ar trebui să-l plătească la stat, produsele rezultate din deținerea acestor stocuri?
– cum înregistrează venituri care vor duce la impozite către stat dacă deține stocuri fără document justificativ, factura printată nemaifiind document justificativ?
Numai și gândindu-ne la aceste aspecte ne dăm seama că s-a mers prea departe. Cred că este necesar ca, pe de o parte, să fie clarificate aceste aspecte, eventual să se specifice expres că singura sancțiune este cea de 15% (și aceasta este enormă, este practic egală cu TVA-ul din factură pentru că se aplică la totalul facturii, inclusiv TVA), iar pe de altă parte, pentru înregistrarea în contabilitatea destinatarului să fie considerată și factura în format print ca fiind document justificativ, dacă bunurile respective au fost recepționate și utilizate la producerea altor bunuri care au fost sau urmează să fie puse în circuitul economic. De asemenea, pentru simplificarea implementării e-factura dar și a celorlalte aplicații electronice cu impact asupra digitalizării ANAF, cred că o soluție la îndemână ar fi și aceea ca obligativitatea e-factura să fie doar de la un anumit plafon în sus, altfel, în loc să vină mai mulți bani la buget, cu impact asupra reducerii deficitului bugetar, efectul va fi invers, pentru că agenții economici vor fi nevoiți să fie ”creativi”.
