Înlăturarea de la putere a președintelui Venezuelei, Nicolás Maduro, de armata americană este o acțiune menită să redirecționeze rapid exporturile de petrol ale țării înapoi către Statele Unite – și departe de China. Acest lucru va oferi rafinăriilor americane un impuls imediat, dar planurile președintelui Donald Trump de a relansa producția în țara latino-americană ar putea fi mai lente, se arată într-un comentariu al Reuters.
Vorbind sâmbătă, după ce a anunțat arestarea lui Maduro pe Truth Social, Trump a declarat că va menține deocamdată embargoul american asupra exporturilor de țiței venezuelean sancționat, dar a declarat și că SUA vor conduce Venezuela „pentru o perioadă de timp”, sugerând că restricțiile americane ar putea fi ridicate foarte curând.
Prețurile de referință ale petrolului au crescut ușor în ultimele săptămâni, pe măsură ce Washingtonul și-a intensificat presiunea militară și economică asupra Caracasului. Însă orice nouă perturbare a exporturilor va avea probabil un impact limitat asupra pieței globale de petrol, mai ales că se preconizează că aprovizionarea va depăși considerabil cererea în 2026.
Venezuela, țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume (peste 300 de miliarde de barili) cândva un producător major, a extras anul trecut doar aproximativ 900.000 de barili pe zi, reprezentând mai puțin de 1% din oferta globală. Acest recul este urmare a anilor de scădere a investițiilor din cauza politicilor și sancțiunilor guvernamentale care în final au eșuat.
Nu este foarte clar cum se va desfășura schimbarea de regim în Venezuela, dar o trecere pașnică la un regim prietenos cu SUA ar duce aproape sigur la abrogarea sancțiunilor impuse de Washington.
Acest lucru va oferi sectorului petrolier aflat în declin din Venezuela o gură de oxigen de mult necesară și, poate mai important, va redesena harta globală a rafinării petrolului.
Redirecționarea producției
O tranziție lină în Caracas va duce probabil la o redirecționare rapidă a exporturilor de petrol din Venezuela, restabilind SUA ca principal cumpărător al volumelor de petrol ale țării sud-americane.
Rafinăriile de petrol de-a lungul coastei americane a Golfului Mexic, principalul centru de rafinare și export al Statelor Unite, au fost construite în urmă cu zeci de ani pentru a procesa țiței greu – exact tipul pe care îl produce și exportă Venezuela – pentru a produce benzină, motorină și combustibil pentru avioane.
Deși amestecul de țiței din SUA s-a schimbat dramatic în urma boomului petrolului de șist intern – un tip de țiței ușor – la începutul anilor 2010, multe rafinării încă au nevoie de tipuri grele pentru a-și optimiza operațiunile de rafinare.
Exporturile de țiței venezuelean către SUA au atins un vârf de 1,4 milioane de barili pe zi în 1997, când reprezentau 44% din producția de petrol a Venezuelei. Fluxul a scăzut treptat la 506.000 bpd în 2018, pe măsură ce aprovizionarea cu sortimente grele din SUA, Mexic și Canada a crescut.
Exporturile venezuelene s-au prăbușit la zero între 2020 și 2022, după ce Trump a impus sancțiuni directe asupra companiei energetice de stat PDVSA. Însă acestea s-au redresat la 227.000 bpd în 2024 și 140.000 bpd în primele 10 luni ale anului 2025, după ce Washingtonul a acordat în 2020 Chevron o derogare pentru a continua să-și exploateze joint-venture-urile din Venezuela.
O lovitură pentru China
O schimbare a destinației exporturilor Venezuelei ar afecta mai ales China, care a devenit principalul importator de petrol venezuelean după ce Trump a impus sancțiuni asupra industriei energetice a țării în 2019.
China și-a acontat mai mult de jumătate din exporturile de țiței ale Venezuelei, de 768.000 bpd anul trecut, potrivit datelor firmei de analiză Kpler. Trump a sugerat sâmbătă că China va continua să primească o parte din petrolul venezuelean sub un guvern condus de SUA la Caracas, dar că această cantitate va fi probabil limitată.
Aproximativ două treimi din importurile chineze de petrol din Venezuela sunt destinate rafinăriilor independente, cunoscute sub numele de „teapots”, care sunt dispuse să încalce sancțiunile pentru a cumpăra țițeiul la prețuri foarte reduse, potrivit estimărilor Reuters. Dacă sancțiunile ar fi ridicate, petrolul ar fi vândut la prețuri internaționale, eliminând astfel motivația acestor cumpărători.
Restul de o treime din exporturile actuale de petrol către China sunt destinate rambursării datoriilor mari ale Caracasului către Beijing. Nu este clar dacă acest comerț va continua, deoarece petrolul este probabil livrat la sau aproape de costurile de producție, cu mult sub prețurile pieței.
În cele din urmă, direcția de deplasare a majorității volumelor de țiței din Venezuela este clară. Statele Unite sunt o piață mult mai naturală decât China, datorită proximității geografice, ceea ce face ca costurile de transport să fie semnificativ mai mici.
Dacă cea mai mare parte a exporturilor actuale ale Venezuelei către „ceainicele” chinezești va fi redirecționată către SUA, importurile făcute de SUA ar putea crește cu peste 200.000 de bpd în câteva luni de la această acțiune, adică de peste două ori mai mult decât achizițiile SUA de anul trecut, potrivit estimărilor Reuters.
Creșterea lentă a producției
Deși rutele de export ale Venezuelei se pot schimba rapid, redresarea semnificativă a producției și exporturilor țării va dura mult mai mult.
Trump a declarat sâmbătă că marile companii petroliere americane vor reintra în țară pentru a revigora industria energetică – o perspectivă profitabilă, având în vedere că Venezuela deține cele mai mari rezerve dovedite de petrol și gaze din lume, de aproximativ 303 miliarde de barili, concentrate în regiunea centurii Orinoco.
Companiile petroliere americane au contribuit la descoperirea și dezvoltarea bogățiilor petroliere ale Venezuelei începând cu anii 1920, transformând țara în al doilea producător mondial până în anii 1930.
Cu toate acestea, companiile occidentale, printre care Chevron, Exxon Mobil și Shell au fost nevoite să se retragă după ce Venezuela a naționalizat industria pentru prima dată în anii 1970 și din nou sub Hugo Chavez în anii 2000.
Nevoia de stabilitate
În consecință, producția Venezuelei a scăzut de la un maxim de 3,7 milioane de barili pe zi în 1970 la un minim de 665.000 de barili pe zi în 2021, înainte de a se redresa ușor în 2024.
Companiile occidentale vor fi probabil dornice să exploateze resursele abundente și ieftine ale Venezuelei. Însă vor avea nevoie de un anumit grad de stabilitate politică și de încredere în respectarea contractelor înainte de a investi miliarde în noi proiecte sau de a semna acorduri comerciale pe termen lung.
Planurile de expansiune sunt complicate și mai mult de faptul că Venezuela datorează companiilor Exxon, ConocoPhillips și Chevron miliarde de dolari în costuri neplătite pentru joint-venture-uri, pe care companiile ar dori probabil să le regleze înainte de a face noi investiții considerabile.
Chiar și presupunând că aceste obstacole politice, juridice și financiare vor fi depășite, dezvoltarea de noi proiecte petroliere și gaziere ar dura totuși ani de zile.
Producția de petrol din Venezuela ar putea crește cu până la 200.000 de barili pe zi în primul an după înlăturarea lui Maduro, potrivit previziunilor Rapidan Energy, și s-ar putea dubla la 2 milioane de barili pe zi în decurs de un deceniu, în scenariul cel mai optimist al companiei de consultanță.
Dar chiar dacă acțiunile dramatice ale lui Trump nu vor duce la o reorganizare imediată a industriei petroliere din Venezuela, ele ar trebui să constituie totuși un avertisment pentru investitori: regulile jocului energetic global s-au schimbat.
