National Hockey League, sau pe scurt NHL, cum este cunoscută de iubitorii hocheiului din toată lumea principala ligă de hochei pe gheață din Statele Unite ale Americii (reamintim că, pe lângă diverse ligi minore, există și American Hockey League – AHL -, care funcționează ca un fel de pepinieră pentru NHL, majoritatea echipelor participante fiind afiliate câte unui club din NHL), a depășit cu puțin jumătatea sezonului regular.
Deși mai sunt peste 30 de etape de disputat până va începe marea aventură a play-off-ului, se remarcă unele evoluții și poziționări care nu erau ușor de anticipat la startul sezonului:
– Echipe care în sezonul precedent au strălucit, precum Florida Panthers, campioana en-titre (aflată chiar la al doilea titlu consecutiv!) și Winnipeg Jets, deținătoarea Trofeului președinților, sunt în momentul de față în mare suferință: Florida Panthers se află pe poziția a 12-a în Conferința de Est, situându-se deocamdată în afara locurilor care asigură prezența în playoff, în timp ce Winnipeg Jets stă și mai rău: locul 15 (penultimul!) în Conferința de Vest, după o serie de înfrângeri ce părea să nu se mai termine, chiar dacă multe dintre ele au fost la un singur gol diferență.
– Echipe care au avut un start fulminant, părând că vor avea un drum lung în actualul sezon, precum Anaheim Mighty Ducks, sub conducerea legendarului antrenor Joel Queneville, și New Jersey Devils, care a și condus mult timp Conferința de Est, și-au pierdut suflul înainte de vreme! Anaheim Mighty Ducks se află în prezent pe locul 8, în Vest – sigur, cu șanse la playoff, dar fără să strălucească -, în timp ce New Jersey a căzut tocmai pe locul 13, în Est, după o serie negativă similară cu cea a echipei din Winnipeg!
– Formații care se zbăteau de mai mult timp în anonimat (amintim că în NHL nu se retrogradează) au renăscut acum, având evoluții surprinzătoare: San Jose Sharks, cu starul în devenire Macklin Celebrini în prim-plan, este pe locul 7 în Vest, în timp ce Buffalo Sabres, în mare revenire de formă, ocupă locul 7 în Est. De remarcat și că Chicago Blackhawks – cu tânărul Connor Bedard printre vedete -, care se abonase în sezoanele trecute la ultima sau penultima poziție (foarte trist pentru o triplă câștigătoare, în istoria recentă, de Cupă Stanley!) și-a mai revenit, deși nici în momentul de față nu se situează pe o poziție onorantă.
– În sfârșit, avem cel puțin trei echipe care probabil se vor implica în lupta pentru cucerirea trofeului, având evoluții entuziasmante: Colorado Avalanche, văzută de mulți mare favorită, lider detașat în Vest, Carolina Hurricanes, liderul Estului, și Tampa Bay Lightning, locul doi în Est, care sub conducerea lui Jon Cooper a jucat mai mereu bine (a și obținut două trofee, în 2020 și în 2021).
Sigur, mai este destul până la final, iar ierarhiile se mai pot schimba într-o ligă în care competiția este atât de acerbă încât uneori și dacă pierzi două meciuri la rând te poți trezi că ai căzut câteva locuri în clasament. Vom vedea care va fi situația la sfârșitul sezonului.