Cristina Nălbitoru – membru UZPR și LSR
Într-o toamnă de septembrie (2025) în care pădurea începea să se adapteze noului anotimp începând să-și schimbe „veșmântul” verde cu altul multicolor, am pornit de pe frumoasele meleaguri din Țara Loviștei, către vestitele ținuturi bihorene, cu miturile și legendele sale.
O primă escală am făcut-o la cea mai frumoasă peșteră din România, Peștera Urșilor.
De acolo ne-am îndreptat, a doua zi, către municipiul Oradea. După ce ne-am cazat la un hotel cu patroni minunați, care ne-au oferit un „check-in” cu care aveam o reducere de la 10-20% la unele restaurante (și ne-a dat lista), intrarea gratuită la muzee și chiar transportul cu autobuzul în oraș.
Parcă am pășit pe un tărâm nou! Parcă nu mai eram în România!
Înainte de a pleca în acest pelerinaj s-au găsit și „sfătuitori”, să avem grijă că orădenii sunt cam rasiști, mai ales că noi veneam din nordul Olteniei. Dar dacă te comporți civilizat, așa vei fi răsplătit. N-am avut nici cel mai mic complex, fiindcă am călătorit prin toate zonele țării și peste tot ne-am simțit „ca la noi acasă”!
Orădenii sunt oameni minunați, indiferent de etnie! Am cerut informații pe stradă cum să ajungem într-un anumit loc și, indiferent că era român sau ungur, s-au comportat decent și binevoitori cu noi. Ba chiar erau bucuroși că doi scriitori și jurnaliști olteni sunt interesați atât de mult de edificiile și muzeele orașului, că sunt dornici să viziteze cât mai mult în cele cinci zile rezervate acestui oraș.
Am pătruns în magazine, unde se vorbea ungurește, ne-au primit zâmbitori și ne-au vorbit cu blândețe. Am mers cu taxiul și am nimerit șoferi maghiari care nu ne-au evitat și ne-au oferit toate informațiile solicitate.
Am pătruns, cât am stat acolo, în diferite restaurante, unde se mănâncă foarte bine, deservirea este excelentă. Într-o zi am nimerit la unul unguresc. Văzând că nu suntem de-ai lor ne-a vorbit foarte frumos și deservirea a fost la fel, exemplară. La toate am avut reducere de 10 și 20% din consumație, pe baza acelui „check-in”.
Și dacă v-am vorbit despre sufletul și comportamentul orădenilor, care chiar ne-au surprins prin comunicarea și comportamentul de tip occidental, dar cu suflet de europeni răsăriteni, ospitalieri și primitori, să trecem la „vraja” oferită de orașul în sine!
Am fost încântați de centrul municipiului și nu numai! Oradea este încă în plină renovare și modernizare.
Într-una din zile am decis să luăm, la pas, orașul de la Cetatea medievală la muzeul Țării Crișurilor! Patronul hotelului s-a oferit să ne ducă cu mașina la cetate, iar de acolo să ne desfășurăm programul propus.
Am vizitat Cetatea Oradea, unde ne-am oprit și am făcut poze la statuia regelui Ladislau cel Sfânt, întemeietorul acestei așezări.
După aceea am traversat pe un pod și am ajuns la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Centrul Civic. Am fost surprinși când în fața acesteia, la vreo 30-40 de metri, cu fața spre biserică, se afla statuia lui Mihai Viteazul! Am făcut fotografii, am pătruns în biserică….
Apoi, pentru a simți cu adevărat spiritul bihorean, dar și splendorile orașului, am cerut informații unui tânăr cum să ajungem în centru și apoi la Muzeul Țării Crișurilor. N-am știut că este ungur. Dar a fost foarte drăguț, ne-a însoțit cred că vreun km și apoi ne-a detaliat pe unde să mergem ca să ajungem în centru, iar de acolo să întrebăm localnicii și vom putea ajunge ușor la muzeu.
Ajunși în Piața Regele Ferdinand I ne-am oprim la statuia Regina Maria, aflată în fața clădirii Teatrului de Stat Oradea care are două instituții: Teatrul Regina Maria și Teatrul Szigligeti.
Apoi ne-am îndreptat către Piața Unirii unde ne-a întâmpinat statuia Regele Ferdinand!
Pelerinajul pe jos, cu escale din loc în loc, ne-a creat o impresie deosebită despre „capitala bihoreană”!
Am traversat Crișul Repede, care izvorăște din Munții Apuseni și traversează municipiul de la răsărit la apus, prin centrul istoric. De pe pod am admirat clădirea primăriei și vestitul Turnul Primăriei.
Ajunși în parcul din fața Muzeului „Țara Crișurilor”, ne-am odihnit câteva minute pe o bancă, pentru a ne reface forțele, căci aveam de „colindat” prin acest complex muzeal în care se regăsește istoria acestor locuri din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre.
Complexul Muzeal Țara Crișurilor are mai multe secții:
– Secția de istorie care cuprinde fotografii, documente, arme, cărți etc.;
– Secția de artă care cuprinde picturi și sculpturi;
– Secția de etnografie care cuprinde portul popular românesc și unguresc din zona de vest a țării,
– Secția de științele naturii care cuprinde „tunelul timpului”, purtându-te de la începuturile cele mai îndepărtate până azi, apoi reconstituirea de schelete de animale preistorice în urma descoperirilor arheologice din zonă și chiar un mic fragment din Peștera Urșilor.
La finele minivacanței ne-am întors în ținuturile vâlcene luând cu noi o impresie foarte frumoasă despre acele minunate locuri, cu promisiunea că și în anii următori „Țara Crișurilor” va fi trecută în „agenda” noastră de pelerinaje prin țară!
Recomand iubitorilor de patrie și a frumuseților sale să viziteze ținutul bihorean, cu splendorile sale!
