Momentele Sfintei Sărbători de Paște, marcate de rememorarea Învierii Domnului Iisus Hristos, dar și a patimilor Sale, sunt unele care trebuie să ne aducă o anumită stare de spirit, dar și să ne îndemne la reflecție.
Am să încerc în următoarele rânduri, cerându-mi scuze celor care le vor parcurge că nu sunt inspirate din analiza vreunei învățături teologice, ci constituie doar reflecții proprii, să mă refer la câteva semnificații ale circumstanțelor în care a avut loc sacrificiul cristic.
Mult timp m-am întrebat: cum de a fost posibil? Chiar așa? Să-L ai lângă tine pe Dumnezeu întrupat și să-L pironești pe cruce?
Dincolo de aceea că, de fapt, Iisus știa care îi va fi soarta, pe care a acceptat-o doar pentru a ne deschide calea către mântuire, pentru a ne ajuta să răscumpărăm păcatul originar, ar fi de remarcat două lucruri:
– Iisus a ajuns să fie judecat pentru că devenise o persoană ”incomodă”. Propovăduind pacea și iertarea, dar înfierând și iubirea de arginți (vezi dărâmarea templului din Ierusalim), adunând tot mai mulți adepți, este limpede că ajunsese nu numai să se situeze pe contrasens cu conducătorii vremii, dar să și stea în calea acestora.
Îngrijorați că s-ar putea institui o nouă ordine care să le pericliteze funcțiile și privilegiile (desigur, unele deșarte, dar ce mai conta…), acești cârmuitori de nimic nu au găsit altă soluție decât să-i intenteze un ”proces” lui Iisus.
– Supus judecății mulțimii, care trebuia, conform unui obicei, să aleagă grațierea unui condamnat, și nu osândit direct, Mântuitorul a sfârșit tot răstignit pe cruce, fiindcă a fost preferată grațierea lui Baraba, un tâlhar care a fost văzut ”mai popular” sau ”mai apropiat” decât Iisus. Mulțimea a părut inițial că-L urmează, pentru ca apoi să se dezică de El, așa cum apostolul Petru s-a lepădat de trei ori de Iisus, deși inițial a negat că va face asta.
Dar dacă Dumnezeu ar fi folosit forța? Dacă ar fi trimis de sus un foc de pucioasă să-i ardă pe nelegiuiți, precum cu Sodoma și Gomora? Dacă i-ar fi amenințat cu chinurile Iadului (de care, oricum, au avut/vor avea parte) pe cei care ar îndrăzni să se atingă de Fiul Său?
Desigur, nu a făcut-o pentru că nu a vrut. Pentru că, din rațiuni superioare pe care, poate, mintea omenească nici nu le poate înțelege în totalitate, soarta omenirii trebuia să aibă un alt curs – pornind pe drumul extrem de anevoios și de sinuos al reconvertirii.
Foto: Freepik
Dar se dovedește din plin în zilele noastre, când pare că trăim de-a dreptul Apocalipsa pomenită în Scriptură, că omul nu știe decât de frică și că, dacă alegerea binelui este ceva ”facultativ”, nu o va face decât dacă corespunde intereselor sale.
Vedeți bine unde a ajuns planeta – pe de o parte din cauza războaielor și a conflictelor care sunt pe cale să distrugă orice urmă de liniște și armonie, pe de alta, din cauza atitudinii noastre, care facem aceeași alegere nefericită în viețile noastre particulare, desconsiderând o rudă sau o persoană apropiată, rănind un semen al nostru, cu cuvântul sau cu gândul, făcând compromisuri morale pentru înavuțire ș.a.m.d.
Dacă nu ne obligă nimeni să alegem binele, de ce să o mai facem?
Împingând lucrurile la limită, pentru a fi cât mai lesne de înțeles, dacă Iisus ar fi trăit în zilele noastre și ar fi devenit un personaj incomod, credeți că ar fi avut vreun scrupul conducătorii care au ”dinamitat”, prin acțiunile lor, planeta? Sau L-ar fi găsit vinovat de ceva pentru a scăpa de el?
De asemenea, admițând că există în continuare pe lume mulți buni creștini (din fericire, chiar există), câți însă, din restul celor care își duc existența pe Pământ, aleg binele din convingere, nu din frică?
Veți vedea că foarte puțini. Repet, cât timp alegerea binelui este ceva ”facultativ”, pe care nu îl controlează nimeni, ea nu va fi pusă în practică, preferându-se calea facilă a obținerii de avantaje prin compromisuri sau fapte reprobabile.
Problema cea mai mare este că aceste alegeri pe care le fac atât conducătorii lumii, cât și destui dintre noi echivalează (și acum, după mai bine de 2000 de ani – de fapt, mai ales acum) cu ”Eliberați-l pe Baraba!”.
Iar ”Eliberați-l pe Baraba!” înseamnă încă un piron în trupul Mântuitorului.
Merită ca acum, de Paște, să ne gândim mult mai serios la asta, pentru a respecta sacrificiul celui care s-a jertfit pentru lume. Altfel, nu ne vom dovedi demni de sacrificiul Său.
