Medicina muncii („Occupational Health, Santé au Travail”) este chemată să armonizeze dorința patronatului de creștere a capacității de muncă a lucrătorilor și solicitările sindicatelor pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu profesional.
Creatorul medicinei muncii este considerat profesorul Doctor Bernardino Ramazzini, care, în anul 1700, publica lucrarea ,,Despre bolile meseriilor” și sfătuiește pe medicii epocii să întrebe bolnavii ,,ce profesie exercită” .
După Al doilea Război Mondial, medicina muncii s-a dezvoltat în toată lumea civilizată, inclusiv în România comunistă. Industrializarea, chimizarea agriculturii, apariția marilor ferme zootehnice, șantierele de construcții, mineritul, industria chimică, exploatarea petrolului și a cărbunelui – tot și toate au dus la apariția în România a unor boli deosebite: bolile profesionale și bolile legate de profesie.
Apar Norme de igiena muncii, se pune accent pe profilaxie (prevenirea îmbolnăvirilor), pe educația sanitară în mediul industrial.
Ca om și medic primar specialist în medicina muncii, care am trăit acele „vremuri comuniste”, pot să vă spun, ca deficiență majoră, orientarea studiilor spre aspectele științifice, medicale și mai puțin spre aspectele practice: amenzi sanitare, retragerea autorizației sanitare de funcționare, sesizarea organelor de Procuratură, sesizarea Organismelor internațional-sindicale și de medicina muncii.
În perioada comunistă, ca tânăr medic specialist la ,,Policlinica județeană” într-un județ din Ardeal, am participat la o ședință de bilanț la o întreprindere minieră de extracție a cărbunelui (șapte sectoare miniere, în tot județul, aproximativ 3.000 de mineri). Am spus, cu un curaj specific tinereţii, că se perforează uscat, fără apă care să neutralizeze praful de la rocă (de la steril – care producea fibroză pulmonară sau silicoză). Am spus că în toată lumea – până și în Africa de Sud – se perforează umed, numai aici nu și nu.
Se perfora uscat pentru a crește performanța perforării și a se raporta „producții crescute” de cărbune.
Am spus cu tărie (era o liniște de mormânt în sală) că la examenul chimic al minerilor (inclusiv radiografie pulmonară) am descoperit 200 de cazuri de „fibroză pulmonară din mediu silicogen”, care într-un an sau doi pot fi silicoze. Minerii din sală m-au aplaudat și m-au felicitat.
După Revoluția Română din Decembrie 1989, multe întreprinderi au dat faliment, altele au fost privatizate, au apărut investitorii străini. Patronii români aveau ,,probleme” cu plata creditelor bancare, cu fiscalitatea și birocrația, cu ,,organele” de control (uneori corupte), cu vânzarea produselor și serviciilor în condiții concurențiale, etc. etc.
Medicii de la Medicina Muncii au început să fie din ce în ce mai rari și s-au orientat către medicina de familie sau către examinările medicale la angajarea în muncă și control medical periodic. Asta se cerea, asta aducea bani, asta se făcea.
A venit vremea – la 30 de ani de la Revoluție – să ne întoarcem la normalitate: monitorizarea condițiilor de muncă, depistarea și tratarea bolilor profesionale, profilaxia (prevenirea) tehnică și medicală.
Partenerii sociali – patronate și sindicate – sunt dispuși să coopereze. Să încercăm, să nu ratăm ocazia care ni se oferă. Să facem din ziarul „Curierul Național” o tribună de prezentare și dezbatere a problemelor cu care ne confruntăm în activitatea curentă.
