Cronică academică la volumul Teatru de Al. Florin Țene
Dumitru Velescu
Al. Florin Țene, Teatru, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2024, 233 p., ISBN 978-606-062-858-3
În peisajul literaturii române contemporane, creația lui Al. Florin Țene se remarcă prin diversitatea genurilor abordate și prin preocuparea constantă pentru relația dintre literatură, istorie, memorie și condiția umană. Volumul Teatru, apărut la Editura Napoca Star în anul 2024, reprezintă o sinteză relevantă a vocației sale dramaturgice, reunind cinci texte dramatice care traversează epoci și spații existențiale diferite. Datele editoriale ale cărții confirmă apariția la Cluj-Napoca, în 2024, sub egida Editurii Napoca Star.
Volumul este precedat de studiul „Teatrul dramaturgului Al. Florin Țene”, semnat de Voichița Tulcan Macovei, care fixează câteva dintre coordonatele esențiale ale dramaturgiei autorului. Autoarea observă că dramaturgul a fost atras încă din adolescență de teatru și amintește prima sa piesă, Elevul de la fereastră, scrisă în perioada liceului. În concepția exprimată de autor, dramaturgia depășește statutul de simplă literatură, deoarece textul dramatic își găsește deplina expresivitate prin reprezentarea scenică, prin actori și prin relația directă cu spectatorul.
Această concepție explică, în mare măsură, particularitatea volumului: teatrul lui Al. Florin Țene este construit ca teatru al ideii, dar și ca teatru al memoriei. Istoria nu apare numai ca decor, ci devine materie dramatică, iar personajele sunt confruntate cu dileme morale, afective și politice.
Prima mare direcție a volumului este reprezentată de teatrul istoric. Florile Sarmisegetusei și Cozia valorifică două momente fundamentale ale istoriei românești și transformă trecutul într-un spațiu al reflecției asupra identității.
În Florile Sarmisegetusei, dramă istorică în versuri, autorul construiește confruntarea dintre Dacia și Roma nu doar prin conflict militar, ci prin intermediul unor destine individuale. Personajele Decebal, Traian, Dochia, Licinius, Zada și Tehomir sunt implicate într-o rețea dramatică în care iubirea, loialitatea, sacrificiul și destinul colectiv se intersectează. Piesa este concepută în trei acte, iar textul însuși o definește drept prima piesă din seria Epopeea Română.
Un element particular al piesei este îmbinarea istoricului cu miticul și poeticul. Decorul Sarmizegetusei, templul lui Zalmoxis, fântâna sacră, munții Daciei, ritualurile și corurile creează o atmosferă de epopee. Autorul nu urmărește exclusiv reconstituirea documentară a unui moment istoric, ci construiește o mitologie dramatică a originilor.
Conflictul militar dintre daci și romani este dublat de conflicte interioare. Iubirea dintre Dochia și Licinius, sacrificiul Zadei, destinul copilului Ionuț și raportarea lui Decebal la propria familie introduc dimensiunea umană în marea confruntare istorică. Astfel, istoria devine, în primul rând, istorie a oamenilor.
Decebal este construit ca personaj al responsabilității colective. În finalul piesei, moartea sa capătă o valoare simbolică, iar Traian însuși recunoaște măreția iubirii de țară manifestate de poporul dac. Sabia lui Decebal transmisă lui Ionuț devine un obiect-simbol al memoriei și al continuității.
A doua dramă istorică, Cozia, dezvoltă un alt moment al istoriei românești, avându-l în centru pe Mircea cel Bătrân. Piesa este construită în versuri și combină istoria politică, iubirea, legenda și motivul ctitoriei.
Relația dintre Mihai și Cozia introduce în piesă problema diferențelor sociale și a libertății afective. Cozia este o fată simplă, provenită din popor, în timp ce Mihai este fiul domnitorului. Iubirea lor intră astfel în conflict cu rigorile statutului social și ale autorității domnești.
Mircea cel Bătrân este prezentat într-o dublă ipostază: conducător politic și om supus greșelii. Decizia sa de a despărți cei doi îndrăgostiți este compensată, la nivel simbolic, prin construirea mănăstirii. Cozia devine astfel mai mult decât un edificiu religios: este spațiul în care se întâlnesc memoria, vina, credința și eternitatea.
Un procedeu dramatic semnificativ este utilizarea visului și a apariției spectrale. Cozia devine o prezență care îl urmărește pe Mircea cel Bătrân dincolo de timpul concret al acțiunii. În acest mod, dramaturgul transformă istoria într-un proces de conștiință.
Mănăstirea se constituie, în economia piesei, ca simbol al memoriei. Zidirea ei nu înseamnă numai construcția unui lăcaș, ci și încercarea omului de a lăsa o urmă durabilă asupra timpului.
O schimbare evidentă de registru apare în Arca frumoaselor vise de vânzare, piesă într-un act, definită drept farsă comică. Dacă primele două texte cultivă registrul istoric și liric, aici dramaturgul se apropie de satiră și de comedia de moravuri.
Personajele Arcadie Visescu, Cocuța și Minodora sunt plasate într-un univers comercial în care „visul” devine marfă. Magazinul în care se vând discuri, CD-uri, casete și alte produse culturale devine metafora unei societăți în care aspirațiile, imaginea și divertismentul sunt transformate în obiecte de consum.
Titlul are, prin urmare, o evidentă funcție ironică. „Arca” sugerează salvarea, iar „visele de vânzare” sugerează comercializarea imaginarului. Se conturează astfel o critică a societății de consum și a mecanismelor prin care cultura și aspirațiile individuale pot fi transformate în produse.
Dialogul constituie principalul instrument al satirei. Personajele discută despre muncă, bani, comerț, televiziune, gusturile publicului, cultură și publicitate, iar comicul se naște din contradicția dintre discursul intelectual și realitatea comercială.
Prin această piesă, Al. Florin Țene demonstrează că dramaturgia sa nu este limitată la trecutul istoric. Ea poate surprinde și mentalitățile prezentului, utilizând ironia și farsa ca instrumente de observație socială.
Una dintre cele mai interesante construcții simbolice ale volumului este O stafie tulbură speranța, piesă într-un act.
Dreptaciul și Stângaciul, două personaje definite prin absența câte unei mâini, sunt construite ca figuri alegorice. Diferența fizică devine o diferență de perspectivă asupra lumii.
Cele două personaje discută despre societate, poezie, muncă, egalitate, comunism și ideologie. În acest context, „Tărâmul Făgăduinței” devine o metaforă a societății perfecte proiectate de utopie.
Originalitatea piesei constă în faptul că autorul transformă disputa ideologică într-un dialog dramatic al contradicțiilor. Nu avem doar un discurs explicativ despre o anumită epocă, ci două conștiințe care își confruntă concepțiile.
Piesa folosește intens ironia. Stângaciul susține idealul egalității și al societății comuniste, dar propriul comportament dezvăluie contradicțiile dintre discurs și practică. Dreptaciul introduce în dialog îndoiala, spiritul critic și întrebările despre libertate, proprietate și responsabilitate.
Astfel, piesa devine o meditație asupra diferenței dintre utopie și realitate, dintre promisiunea ideologică și experiența concretă a individului.
Cea mai amplă și, probabil, cea mai complexă construcție dramatică din volum este Vă somez, domnule doctor!. Textul abordează perioada comunistă prin intermediul unei construcții scenice în care prezentul, memoria și trecutul se intersectează.
Familia Roșianu devine nucleul unei drame despre responsabilitate, compromis și supraviețuire. Piesa urmărește mecanismele prin care oamenii au fost integrați într-un sistem ideologic și confruntarea dintre convingerile personale și obligațiile impuse de structurile politice.
Un procedeu compozițional important este suprapunerea planurilor temporale și spațiale. Acest procedeu permite ca trecutul să revină în prezent, iar personajele să se confrunte cu propriile acțiuni. Studiul introductiv al volumului remarcă tocmai această tehnică a inserției, prin care diferite timpuri și ipostaze ale personajelor se reunesc într-un întreg dramatic.
Dumitru și Maria Roșianu sunt personaje care trec printr-un proces de reevaluare a propriei existențe. Importantă nu este doar denunțarea unui sistem, ci și întrebarea privind responsabilitatea individului care a participat, într-o formă sau alta, la funcționarea acestuia.
De aici rezultă una dintre ideile centrale ale piesei: istoria nu trebuie doar povestită, ci și asumată prin memorie și conștiință.
Drama capătă accente puternice în scenele anchetei și ale confruntării cu aparatul represiv. Interogatoriile, frica, delațiunea și abuzul instituțional sunt transpuse în dialoguri tensionate. Finalul, construit prin răsturnarea situației și apariția lui Traian Trifoiu sub identitatea falsă a lui „Matei”, introduce un element de teatru polițist și de rezistență.
În final, experiența individuală se transformă în mărturie. Dumitru Roșianu relatează urmările arestării și ale represiunii, iar faptul că propriul său fiu devine regizorul piesei Vă somez, domnule doctor! introduce o interesantă metateatralitate: teatrul devine teatru despre teatru, iar memoria personală este transformată în spectacol.
Din punct de vedere stilistic, volumul evidențiază o dramaturgie construită pe mai multe registre.
Primul este registrul poetic, dominant în Florile Sarmisegetusei și Cozia. Versul este folosit nu numai pentru frumusețea expresiei, ci și pentru solemnizarea discursului istoric.
Al doilea este registrul satiric și comic, evident în Arca frumoaselor vise de vânzare și prezent, prin ironie, și în celelalte texte.
Al treilea este registrul dramatic-documentar, mai ales în Vă somez, domnule doctor!, unde dialogul dobândește uneori aspectul unei mărturii istorice.
O constantă a volumului o constituie dialogul dens în idei. Autorul însuși consideră concentrarea ideilor în replică drept una dintre virtuțile dramaturgiei, deoarece dialogul poate substitui descrierea narativă și poate aduce ideile direct în fața spectatorului.
Se observă, de asemenea, predilecția pentru simboluri: floarea, sabia, mănăstirea, fântâna sacră, lumina, întunericul, arca, tărâmul făgăduinței, stafia. Acestea organizează imaginarul dramatic și oferă textelor o dimensiune alegorică.
Una dintre caracteristicile definitorii ale volumului este raportarea constantă la problema responsabilității.
În Florile Sarmisegetusei, responsabilitatea se raportează la apărarea țării și la sacrificiu.
În Cozia, ea este legată de exercitarea puterii și de consecințele deciziilor personale.
În Arca frumoaselor vise de vânzare, responsabilitatea se transferă asupra individului prins într-o societate dominată de interese comerciale.
În O stafie tulbură speranța, problema este raportată la responsabilitatea intelectualului și la consecințele ideologiei.
În Vă somez, domnule doctor!, responsabilitatea devine problema centrală a memoriei istorice: cine răspunde pentru compromis, cine își asumă trecutul și cum poate o societate să-și recupereze memoria?
Această coerență tematică permite citirea întregului volum ca pe o meditație dramaturgică asupra libertății și responsabilității.
Volumul Teatru de Al. Florin Țene, apărut la Editura Napoca Star în 2024, se înscrie într-o preocupare amplă a autorului pentru recuperarea istoriei, pentru valorile identitare și pentru examinarea critică a experienței individuale în raport cu marile schimbări istorice.
Cele cinci piese alcătuiesc un spectru dramaturgic divers: de la epopeea istorică și drama în versuri la farsă, alegorie și dramă de conștiință.
Forța volumului provine tocmai din această diversitate. Florile Sarmisegetusei și Cozia valorifică trecutul ca memorie fondatoare; Arca frumoaselor vise de vânzare observă cu ironie mecanismele prezentului; O stafie tulbură speranța examinează utopia și ideologia; iar Vă somez, domnule doctor! transformă memoria comunismului într-un proces dramatic al conștiinței.
În ansamblu, dramaturgia lui Al. Florin Țene poate fi înțeleasă ca un teatru al memoriei active. Autorul nu privește trecutul ca pe un muzeu, ci ca pe o realitate care continuă să interogheze prezentul. Personajele sale sunt puse în situația de a alege, de a iubi, de a trăda, de a se sacrifica, de a se căi sau de a rezista.
De aici și semnificația profundă a teatrului său: scena devine locul în care istoria este retrăită, iar memoria se transformă în conștiință.
Volumul Teatru confirmă, astfel, vocația polivalentă a lui Al. Florin Țene și reprezintă o contribuție distinctă la dramaturgia română contemporană prin interesul pentru istorie, identitate națională, memorie, libertate și condiția morală a individului.
Bibliografie
- Țene, Al. Florin, Teatru, Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 2024, 233 p., ISBN 978-606-062-858-3.
- Tulcan Macovei, Voichița, „Teatrul dramaturgului Al. Florin Țene”, în Teatru, Editura Napoca Star, 2024.
- Țene, Al. Florin, Florile Sarmisegetusei, în Teatru, Editura Napoca Star, 2024.
- Țene, Al. Florin, Cozia, în Teatru, Editura Napoca Star, 2024.
- Țene, Al. Florin, Arca frumoaselor vise de vânzare, în Teatru, Editura Napoca Star, 2024.
- Țene, Al. Florin, O stafie tulbură speranța, în Teatru, Editura Napoca Star, 2024.
- Țene, Al. Florin, Vă somez, domnule doctor!, în Teatru, Editura Napoca Star, 2024.
