Summitul Consiliului European din 17-20 iulie 2020 este considerat de către unii politicieni români ca fiind ”un succes istoric” care marchează ”solidaritatea solidă manifestată între țările membre și victoria obținută de către țara noastră în negocierile pentru obținerea unei sume cât mai mari pentru economia românească”.
Este timpul să fim mai realiști și mai atenți cu aprecierile și să evităm festivismul politicianist care devine din ce în ce mai ridicol în contextul politic actual nu numai intern, dar și european. Realitatea este diferită și ar fi bine nu numai să se țină seama de ea, dar și să se înțeleagă consecințele pe care aceasta le implică.
Doar la București se consideră un succes istoric respectivul summit. În Europa se consideră că acesta a avut doar ”un succes relativ”, dar se spune cu claritate că este un ”insucces istoric” faptul că dispar complet fondurile pentru politicile de sănătate, fondurile pentru cercetare și se înjumătățesc cele pentru dezvoltarea rurală. (Vezi ”France 24” 21/07/2020).
Prezentarea festivistă a rezultatelor obținute de România nu se justifică deoarece România nu a obținut nimic mai mult decât oricum i-ar fi revenit conform principiilor de atribuire a fondurilor (ponderea suprafață și populație). România a primit substanțial mai puțin decât alte țări din zonă care au negociat și au obținut sume suplimentare peste limita principiilor arătate mai sus, argumentând nevoia de combatere a crizei coronavirus (Grecia, Bulgaria, Polonia, Cehia). Suma de 80 miliarde euro care este prezentată ca pe o victorie a negocierilor este de fapt suma normală care ne revine din cota-parte a Programului de Relansare European și cota normală care ne revine din exercițiul bugetar 2021-2027. Nimic mai mult. Dacă se scade contribuția pe care o vom plăti la bugetul european, cei 80 de miliarde se subțiază și mai mult.
Personal, îmi arog însă dreptul de a considera acest Summit ca fiind ”istoric” deoarece, în opinia mea, marchează un moment important de cotitură în existența și funcționarea Uniunii Europene.
Din punctul meu de vedere, Summitul a atestat intrarea clară a UE într-o perioadă în care ledearshipul franco-german este puternic contestat și atacat de apariția altor factori de decizie care se bazează pe două argumente: primul, conjunctura crizei coronavirus care a favorizat pozițiile țărilor stabile din punct de vedere economic, al doilea, exploatarea principiului unanimității în luarea deciziilor.
Summitul a arătat puterea de negociere și de impunere a celor patru țări ”austere” (frugale) care au reușit nu numai să redimensioneze structura fondurilor alocate, dar și să impună elemente de condiționalitate în accesarea lor.
La cererea clubului austerelor (Olanda, Austria, Danemarca și Suedia), granturile sunt condiționate de planuri naționale de relansare economică, de proiecte ecologice și de respectarea statului de drept.
Puterea, devenită discreționară, a acestor țări printr-un simplu vot de veto elimină orice altă influență sau presiune pe care ar exercita-o alte țări sau chiar tandemul franco-german în direcția aprobării unor cereri sau proiecte venite din partea altor țări membre. Totul depinde de cum dorește guvernul olandez, austriac, danez sau suedez.
Pentru România, situația a devenit dramatică, fiind dependentă de ”dorințele” pe care le vor avea cele patru austere.
Să discutăm câteva ipoteze: Olanda este tradițional împotriva României și se opune constant intrării noastre în Schengen. Oare va fi de acord cu proiectele noastre și nu va contesta existența statului de drept, așa cum a făcut-o dintotdeauna? Sau va uita de statul de drept dacă obține portul Constanța și câteva comenzi pentru Damen?
Austria nu va condiționa veto-ul său de accesul la tăierea pădurilor și la resursele de gaz? etc etc etc.
Desigur, sunt ipoteze, dar istoria foarte recentă ne dă dreptul să luăm în serios chiar astfel de ipoteze.
Concluzia este una singură: acceptarea condițiilor impuse de frugali arată nu numai slăbiciunea tandemului franco-german care nu a dovedit că este la înălțimea pretențiilor de leadership pe care le are, dar și nivelul submediocru al actualei conduceri a UE, care nu a putut să evite intrarea Uniunii sub puterea discreționară a celor patru care au reușit să controleze întregul program de Relansare Economică Europeană ca și exercițiul financiar 2021-2027.
Personl, nu stiu ce sa cred. Citesc presa europeana si toate relatarile, comentariile refritoare la summitul de la Bruxelles sustin articolul semnat de dl. Cosea. Vad azi o luare de pozitie a Parlamentului European care considera ca asupra acordului privind bugetul UE nu exista acordul negociatorilor din partea Parlamentului European. Dar vad repetatele declaratii la posturile romanesti de TV despre acordul „istoric”, despre marele succes al negociatorului din partea Romaniei. Cine evita sa spuna adevarul(ca sa ma exprim elegant)?
Dar cand a fost asa ceva ? Sin ura uniune pe care o stiu era cea sovietica. Pare mai xurand un imperiu sau o adunatura de imperii, dupa cum vom vedea in anii urmatori, pentru ca acestea nu au viata lun a