Periodic suntem ținuți la curent cu scenariile pentru începerea viitorului an școlar. De fapt, același lucru e repetat caragialesc: una din trei – ori să înceapă școala normal, cu toți elevii în clasă, ori cu toți elevii online, ori cu unii în clasă și unii online; și nici nu sunt scenarii, ci idei cum ar fi să fie, din moment ce în afara enumerării, nu se întâmplă nimic drept semn că începerea școlii e pregătită cumva.
Soluția „școală hibrid”, cu jumătate dintre elevi în clasă și jumătate acasă, prin rotație, capătă întâietate pentru că se arată a fi rezonabilă la nivelul simțului comun și al posibilităților de ordin economico-financiar, nu pentru că ar fi rezultatul unor analize profesioniste. Succesul organizatoric al examenelor naționale (numai organizatoric!) îndeamnă la o organizare în vârful picioarelor și a revenirii la școală, cu speranța că vor putea fi îndeplinite cerințe vizibile ușor, precum efective mici și distanțare în spațiu și astfel nu vor apărea probleme. Condiția esențială a reușitei e socotită, ca și în perioada premergătoare examenelor, dotarea cu dispozitive IT, prin asta înțelegându-se tablete. Făcându-se o astfel de socoteală, cel puțin un element este ignorat: în vederea examenelor, exista un obiectiv țintit și ocazional, în vederea anului școlar, ar fi vizat un mod cotidian de lucru. În vederea examenelor, accesul elevilor și profesorilor la tehnologie a fost facilitat prin susținere considerabilă și din partea ministerială a educației, și din mediul economic, și din cel organizațional. A fost un sprijin de moment. Vor putea companiile private, ele însele în dificultate, să susțină de data asta o activitate curentă?! Vor mai putea fi susținuți părinții să stea acasă cu copiii, nu într-o situație de urgență, ci pentru un timp căruia nu i se vede capătul, pe deasupra organizat în sistem „o săptămână de lucru, o săptămână acasă”?! La rândul lor, unitățile de învățământ au disponibilități audio-video să țină toți elevii la un loc, din clasă și de acasă, prin transmisie live a orelor cu aparatura actuală, folosită doar pentru supravegherea unor probe de examen (și nici acelea în timp real, ci prin derularea la nevoie a unor imagini)?! Și chiar să se poată transmite orele acasă, ar rămâne cu totul ignorat că școală, elev, profesor, clasă nu înseamnă doar parcurgerea orarului, ci și recreație, coridoare, curtea școlii, after school, program „Școala altfel”, activități extracurriculare, excursii, drum spre și dinspre școală, ba (asta este!) școală înseamnă și un fum, un chiul, măcar o privire asupra unui coleg, unei colege, o etalare a cine știe ce lucru, o scăpare de-acasă. Astea nu le poate rezolva nicio achiziție publică de dispozitive, oricât de la termen s-ar finaliza ea, adică fix la 10 septembrie.
În afara inducerii cu atâta asiduitate a ideii de școală hibrid încât să fie impusă drept convingere, ceva măsuri pentru începerea normală a școlii nu se văd. În fond, normalitate înseamnă măsurile luate pentru desfășurarea examenelor naționale: dezinfectant, apă, săpun, hârtie, circulație pe o parte a coridoarelor, a scărilor (ține de educația elementară), toate ușile de acces ale școlii deschise pentru intrare și ieșire separate, efective mici în clase. Nu se constată vreo grijă ca așa ceva să fie de-acum obișnuință. Dimpotrivă, a dispărut cu totul o temă sanitară esențială, cea a toaletelor, a instalațiilor sanitare din școli. Nu se înregistrează nicio cerere către unitățile de învățământ de revalorificare a tuturor disponibilităților de spațiu și niciun apel către administrațiile publice locale, instituții, agenți economici etc. de a oferi spații pentru activitate didactică. Soluțiile găsite de unele universități pentru organizarea admiterii sunt de apreciat, de urmat. Lecții se pot ține (în ultimă instanță, în picioare sau din mers) și într-o sală de expoziții, într-un parc, pe treptele unei construcții publice etc. De clase cu mai puțini elevi, de mai mulți profesori, de școli mai multe, cu săli mai largi nu se vorbește. Cu o tristă seninătate, repartizarea elevilor în licee și concursul pentru posturi didactice s-au desfășurat pentru același număr de elevi în clase și de profesori la catedră de parcă nimic nu s-ar întâmpla chiar în clipa aceasta. Modificarea legislativă în sensul reducerii numărului de ore din planurile de învățământ rămâne vorbă goală; la fel, posibilitatea, și ea legiferată, de recunoaștere a învățării nonformale și informale.
Se tot spune că revenirea la vechea normalitate nu mai e posibilă; păi nici nu trebuie să fie la normalitatea claselor cu 30 de elevi și a 6-7 ore pe zi, în bănci, din 10-15 septembrie (câte cineva propune 1 septembrie!) până în toiul verii. Desprinderea de o asemenea normalitate presupune efort economic, adică investiții în spații pentru educație, în personal didactic și în mijloace de învățământ.
