Titina Nica Țene
După zeci de ani m-am întors acasă,
N-am găsit nimic din ce am căutat,
Doar in magazie un picior de masă,
Stătea, printre fleacuri, aruncat…
În căsuța veche o fotografie,
Mama si cu tata, mire si mireasa,
Îi privesc si-mi pare că sunt bucuroși,
Că-n sfârșit, Titina s-a întors acasă…
În grădina casei, altădată vie,
Nucul verde, mare și rotat,
Prin foșnet de frunze azi mă dojenește,
Că de atâta vreme am plecat…
Totu-n jur e vraiște, totu-i dezolant,
Nu știu ce să fac, de ce să m-apuc,
Sa repar căsuța, sa-nfloresc grădina,
Sau cât văd cu ochii iarasi să mă duc?
Numai Luna clară sus pe ceru-albastru,
Mă încurajează în felul ei tăcut:
„Nici nu știi ce rău e să le termini toate
Și să nu mai ai nimic de făcut!”
