Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: „Aida”, „Bărbierul din Sevilla”, „Samson și Dalila”, pe scena Operei Naționale București
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

„Aida”, „Bărbierul din Sevilla”, „Samson și Dalila”, pe scena Operei Naționale București

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 18 mai 2022
Distribuie

Săptămâna aceasta, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Aida” de Giuseppe Verdi, „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini și „Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns din cadrul Stagiunii Centenare a Operei Naționale București.

Joi, 19 mai, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul cu opera „Aida” de Giuseppe Verdi. La pupitrul dirijoral se va afla în calitate de invitat maestrul Victor Dumănescu, dirijor și profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, muzician cu o bogată activitate dirijorală, desfășurată cu mari succese în țară și în străinătate, în cadrul căreia a colaborat cu mulți artiști valoroși atât români cât și străini. Distribuția reprezentației: Aida – Lăcrimioara Cristescu (invitată), Radames – Daniel Magdal, Amneris – Sidonia Nica (debut), Amonasro – Cătălin Toropoc, Ramfis – Leonard Bernad (debut), Regele – Filip Panait, Mesagerul – Valentin Racoveanu, Marea Preoteasă – Simona Neagu. Cu participarea Orchestrei, a Corului și a Ansamblului de Balet al Operei Naționale București.

Sâmbătă, 21 mai, ora 18:30, vă invităm la spectacolul cu opera „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, capodoperă a teatrului liric menținută în repertoriul teatrelor și în sufletul publicului din întreaga lume de peste două secole câte au trecut de la premiera absolută. Cesare Sterbini a preluat comedia omonimă a lui Beaumarchais aplicându-i o tratare sintetică într-un libret care l-a stimulat pe Rossini să scrie nemuritoare pagini vocale pentru toate personajele integrate cu umor și bun gust într-o acțiune fascinantă. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu. Distribuția reprezentației: Figaro – Adrian Mărcan, Rosina – Oana Andra, Contele Almaviva – Bogdan Mihai (invitat), Don Bartolo – Iustinian Zetea, Don Basilio – Marius Boloș, Berta – Daniela Cârstea (invitată), Fiorello/Sergentul – Daniel Filipescu, Notarul – Andrei Bolohan. Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București.

Duminică, 22 mai, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul cu opera „Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns. Grandioasa capodoperă vocală și muzicală a lui Saint-Saëns a fost inițial proiectul unui oratoriu biblic; inspirația fantastică a unui talent componistic neobișnuit a făcut ca amploarea structurilor muzicale și a liniilor vocale să depășească limite oratoriale, devenind o extraordinară grand opéra cu o tratare orchestrală de factură simfonică. Arii, duete și scene de ansamblu de mare bogăție stilistică oferă soliștilor satisfacția unor momente artistice de mare intensitate interpretativă a unor pagini vocale care au atins o deosebită popularitate. Scenele de balet grandioase din actul al treilea reprezintă o evoluție în care frumusețea muzicii se împletește admirabil cu eleganța ansamblului de balet. Este una dintre operele care oferă totdeauna publicului emoțiile unei seri memorabile. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea. Invitata specială a serii va fi mezzosoprana Hermine May, artistă născută în România, la Timișoara, dar plecată de timpuriu în străinătate; a studiat la Academia de Muzică din Stuttgart devenind imediat solistă a ansamblului Operei din Berlin unde a avut prilejul unei eficiente ucenicii artistice timp de trei ani, după care a devenit o artistă cu o carieră internațională îmbogățită an de an atât în privința repertoriului cât și a marilor nume cu care a colaborat precum dirijorii Zubin Mehta, Marek Janowski, Sylvain Cambreling, Rafael Frühbeck de Burgos, Gustav Kuhn, Pinchas Steinberg, Marcello Viotti în teatre prestigioase și improtante festivaluri; în repertoriul său eclectic în care se află compozitori precum Wagner, Strauss, Brahms, Mahler, atât în repertoriul operistic cât și în cel vocal simfonic, rolul Dalila ocupă o poziție specială datorită vocii sale bogată în expresivități și a figurii sale scenice de semnificativă eleganță și frumusețe. Distribuția reprezentației: Samson – Daniel Magdal, artist valoros care s-a impus cu mare succes în acest rol, Dalila – Hermine May (invitată), Marele Preot – Vicențiu Țăranu, Abimeleh – Filip Panait, Un bătrân evreu – Horia Sandu, Solul – Andrei Lazăr, Filistean I – Valentin Racoveanu, Filistean II – Daniel Filipescu. Cu participarea Orchestrei, a Corului și a Ansamblului de Balet al Operei Naționale București, arată un comunicat de presă.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Sponsor oficial: Enel România

Câștigătorii Concursului Internațional de proză scurtă „Zătreni, file de legendă”, ediția a VII-a , 2024
30 aprilie 2024

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR

Parteneri: Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Pop Cola, Sansha

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, a7tv, Ballet Magazine, Mediatrust

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Apariţii editoriale: Prizonier în URSS, de Sorin Piscati
Articolul următor Josep Borrell: ”UE nu va lăsa Ucraina fără echipament militar”
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Hidroelectrica avertizează asupra utilizării frauduloase a numelui companiei în scheme de investiții online
Energie
„Tati, o să fie bine?”– întrebarea unui copil de 11 ani diagnosticat cu o formă agresivă de cancer
Actualitate
„Nelson” și „Ziua mea norocoasă”, la final de martie pe scenele din București, Iași, Bacău, Ploiești și Târgoviște
Cultură și Educație

RSS Știri Financiare

  • Număr record de investitori la Bursa de Valori București în 2025
  • AnimaWings a recepționat o nouă aeronavă Airbus A220-300. Încă două vin în aprilie
  • Clădirea U1 adaugă 11.000 mp birouri de clasă A în Coresi Business Campus Brașov
  • Peste o treime dintre investitorii în criptomonede sunt femei
Cultură și Educație

Laude-Reut – Noul an şcolar sub un nou nume, dar cu aceeaşi misiune în educaţie

6 minute
Actualitate

Peste șapte din zece copii de la sate n-au mers niciodată la un spectacol de Crăciun sau într-o excursie de iarnă

8 minute
Cultură și Educație

Premiile Doru Dinu Glăvan pentru publicistică culturală

1 minute
Cultură și Educație

„Fantoma de la Operă”, închis pe Broadway, deschis la București

5 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?