Lucia Bibarț
Articol publicat în Așii României din 22 noiembrie 2021
Există ființe care prin anduranța la suferință, prin lupta și chiar jertfa de sine pentru o idee, pentru un ideal, sunt comparate cu sfinții, numite, tratate chiar, ca sfinți….
Există ființe care prin anduranța la suferință, prin lupta și chiar jertfa de sine pentru o idee, pentru un ideal, sunt comparate cu sfinții, numite, tratate chiar, ca sfinți.
Dar există sfinți? Cine sunt ei ?
Există. Sunt creaturi divine, spunem, pe care nu le putem cuprinde.
De unde provin acestea?
Din oameni, răspundem, luând în calcul convingerea și porunca părintelui Arsenie Boca: ”nașteți sfinți!” Și completăm răspunsul la întrebarea noastră: sființii sunt născuți de oameni, iar oamenii se sfințesc eliberându-se de condiția dată, devenind ai lui Dumnezeu, îndumnezeindu-se.
Judecând lumește, sfinții sunt ființe trăitoare întru spiritualitate, pentru care binefacerile pământești sunt nesemnificative, trecătoare și iluzorii. Pentru ei mundanul are valoarea clipei și, contrar aparenței, agoniselile lumești sunt fără consistență comparativ cu cele ale eternității creștine. Pare neverosimil că sfinții au fost / sunt totuși și oameni. Că își consumă viața pământească lângă noi, conectați la divin oricare ar fi riscurile.
„…A fi sfânt înseamnă a fi suveranul tău perfect. Sfântul are forța de coeziune a pietrei. (Petre Țuţea)
Cărei perioade aparțin sfinții? Sunt ei azi umblători printre noi?
Sfinții nu au timp, ei aparțin Timpului și sunt deasupra lui. De aceea, sfințenia lor ne poate atinge pe noi cei care vorbim astăzi despre ei, deși au atins civilizații demult apuse. Prin ”atins” înțelegem: impresionat, influențat existențe, comunități, popoare, vremuri, epoci, mărturisind credința hristică în numele căreia au venit.
Pot trăi sfinți într-un regim totalitar comunist, când credința e dezrădăcinată din sufletul oamenilor, interzisă și astupată cu pretinsele realizări ale omului de tip nou, ”cetățean demn al societății românești multilateral dezvoltate”?
Se pare că restriștile istoriei le forțează manifestarea.
Pentru a-i ”cuminți” sistemul totalitar a recurs la încarcerarea și reeducarea sfinților în închisorile ”regimului criminal comunist”, după expresia dlui Al. Florin Țene, Președintele Ligii Naționale a Scriitorilor din România.
În preocuparea noastră măruntă de-a tria, de-a aplica etichete și de-a organiza ca să ne fie mai simplu, am putea – firește, fără pretenția de-a le impune! – ”contabiliza” două mari categorii de sfinți.
Primei categorii îi aparțin fețele mănăstirești și bisericești: monahi, ierarhi, preoți, oastea cea ”oficială” a Domnului. Aceștia sunt mărturisitorii sau mucenicii lui Hristos, suferitorii ”legitimi” pentru credința lor. ”Legitimi” pentru că aparțin oștirii oficiale, instituționalizate și deci formați în spiritul dăruirii pentru credință. Întâii chemați în apărarea ei.
Din rândul slujbașilor bisericilor și ai mănăstirilor o parte a suferitorilor au fost canonizați, iar altă parte încă așteaptă să fie. Aici se cuvine să amintim câteva nume, dintr-un lung și neepuizat șir. Toți importanți.
Arsenie Papacioc, Marcu Dumitrescu, Daniil de la Rarău, Ilarion Felea, Arsenie Boca, Benedict Chiuș, Ilie Lăcătușu, Sofian Boghiu, Dimitrie Bejan, Dumitru Stăniloae, Gheorghe Calciu, Gherasim Iscu, Nicolae Steinhardt, Iuliu Hossu…și mulți alții.
Cealaltă categorie de sfinți, mărturisitori și ucenici din afara oastei ”oficiale” a Domnului, este a laicilor, reprezentată de oameni de cultură, oameni de diverse profesii sau mari anonimi. Aceștia, chiar dacă nu au cu toții recunoașterea statului sau a clerului, beneficiază de aprecierea – unii de venerația! – mentalului colectiv, fiind prețuiți potrivit sacrificiului lor.
Din această a doua categorie de sfinți face parte Radu Gyr, poetul credinței ortodoxe, personajul cărții scriitorului Al. Florin Țene. Dar, mai întâi, să înțelegem sau să ne reamintim în ce condiții trăiau întemnițații, sfinții despre care vorbim.
”…regim de teroare, cu percheziţii,
suspendarea plimbărilor, mâncare slabă şi pază dublă, atât în
cordonul de pază al închisorii, cât şi pe coridoarele Celularului.
Îşi făceau loc din plin înjurăturile, bătăile, ba chiar mai mult,
punerea în lanţuri sau izolarea în camera de tortură a celor mai
periculoşi deţinuţi.” (”Întoarcerea …” Al.Florin Țene)
Alături de Gyr îi vom așeza pe cei care de pe pozițiile lor de intelectuali sau de oameni simpli au oferit un model excepţional de raportare la credință, la neam, în condiții de mare cumpănă pentru România, asumându-și eroismul căii alease.
Valeriu Gafencu, Elisabeta Rizea, Petre Țuțea, Constantin Noica, Ioan Ioanide, Paul Goma, Virgil Ierunca, Marcel Petrișor, Nicolae Mărgineanu, Alexandru Paleologu, Gheorhghe Ursu și mulți, mulți alții.
Romanul dlui Țene, Întoarcerea din cruciadă – viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste, este numit după titlul uneia dintre poeziile glorioase ale lui Radu Gyr.
Sfințenia și macularea sunt cele două coordonate ale romanului.
În cartea dlui Al. Florin Țene, ca cititori, vom oscila între cele două ipostaze ale vieții poetului Radu Gyr – un sfânt al închisorilor și un om aproape obișnuit.
Biografic, dar și cu adaos de ficțiune, atât cât să răspundă nevoii autorului de a-l accesibiliza pe poet, romanul este ca o rugăciune binefăcătoare, o rugăciune coborâtă din pacea cerului în tenebrele bicisnice ale bestialității umane, cea a realității concentraționare comuniste românești.
Pe cât de lină și înaltă este trăirea eroului în apropiere credinței, înaltă până la atomizarea și dispariția umorilor omenești, pe atât de spurcate și diabolice sunt mecanismele umilirii pe care le suportă în celulă omul – Gyr din partea semenilor său.
„Şi, după ce te bat, dacă leşini, iau o căldare de apă, te
stropesc ca să-ţi revii şi continuă… Apoi, te trimit la tinetă şi
acolo, lângă hârdăul cu necesităţi, zvârle o cârpă udă pe care te
pun să alergi. E ca şi când ai călca pe sticlă. Din cauza bătăii,
hainele sunt lipite de tine, eşti amorţit şi te pun să stai «în
poziţie». Adică să stai pe marginea patului, cu mâinile pe
picioare, să priveşti în jos, să nu mişti, să nu te uiţi în stânga şi-n
dreapta. Ce diabolică născocire! Iar aceasta este definiţia
absolută a infernului, aşa arată lumea fără Dumnezeu.” (”Întoarcerea …” Al.Florin Țene)
Poetul Radu Gyr este prezentat în cele mai firești ipostaze omenești, de la naștere și până la apus. Din pruncie, până la moarte.
Născut într-o familie iubitoare, el este crescut în respectul față de tradiție, credință, țară, cultură. Ca matur, apoi ca bătrân, rămâne la fel de curat precum s-a născut. Dacă ipostazele casnice, lumești, ne apropie de personajul principal prin găsirea similitudinilor, ipostaza de trăitor al credinței până la jertfelnicie, îl îndepărtează pe eroul cărții de comun, de noi implicit și-l transformă într-o personalitate remarcabilă, în sfânt.
În ce constă sfințenia eroului Radu Gyr din romanul dlui Al. Florin Țene? A lui Radu Gyr și a multor întemnițați asemenea lui.
În puterea de a contracara creștin și poetic umilirea ființei umane. Umilința coboară până la cel mai de jos nivel: nerespectarea condițiilor minime de supraviețuire, de igienă și hrană, modul de adresabilitate, modul de a dispune josnic de cei încarcerați, de a-i trata cu dispreț și cu superioritatea forței. Cine erau umilitorii? Inși grobieni, primari, scursori ale societății, împinse doar de instinctul de-a se căpătui într-un regim nou ce permitea asta, având ca recomandare violența și criminalitatea:
”Îmi pare rău că nu te pot omorî ! aș fi avut o mare plăcere să te ciurui cu câteva gloanțe. De alaltăieri n-am mai tras…” (”Întoarcerea …” Al.Florin Țene)
Îndurarea jignirilor, batjocurelor, schingiuirilor, a amenințărilor necontenite cu moartea, se transformă la Radu Gyr în rugă poetică.
„Doamne, fă din umilință / pod de aur, pod înalt.
Și din lacrimă, velință, / ca pe-un pat adânc și cald.” (…)
Rezistența se confruntă cu nesiguranța continuă, cu suferința fizică și sufletească, cu obligația de-a abdica de la crezurile creștin, poetic, patriotic, uman. Amenințarea cu osândirea familiei, cu omorârea altor sute de nevinovați, de nu te supuneai politicii bolnave și nu te deziceai de idealuri, erau constante ale ”tratamentului” sfinților închisorilor.
”Am acceptat să dau o declaraţie la Aiud prin care să îmi reneg trecutul şi opera.
A trebuit să o fac în termenii dictaţi de securişti. Doream să-i eliberez pe colegii de temniţă de mustrările de conştiinţă şi să fie liberi… Liberi într-o temniţă mai mare: România ocupată de comunişti…” (”Întoarcerea …” Al.Florin Țene)
Ion Caraion, Nichifor Crainic, Dinu Pillat, Traian Dorz, Vasile Voiculescu, Valeriu Anania. Toți și mulți alții mântuiți prin credință.
Ca indivizi cârtitori ne-am putea lăsa pătrunși de îndoială și în neputința noastră de tină, să punem piedici desprinderii de meschin a acestui soi aparte de oameni. Ba chiar să le legăm câteva cărămizi de aripi, ca să nu se înalțe. Să ne întrebăm răutăcios: care oare sunt ”secretele” acestora și ce anume le-a transformat rezistența de carne într-una de granit, un trup ca un sac de oase, într-unul de moaște?
Răspunsul ni-l dau ei: credința.
”- Unde ești, Doamne ? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de cățui.
M-am pipăit. Și pe mâinile mele,
Am găsit urmele cuielor Lui.” (Radu Gyr – Iisus în celulă)
”…și-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb : – Tu ești? Și umbra spune : – Sânt.”( Radu Gyr – Întrebare)
Ne-am permite să mai adăugăm un ”secret” al întemnițaților la cel deja ”divulgat”: poezia. E cazul eroului cărții dlui Țene. Poezia există și ea ca un soi de credință păgână, dar care în codițiile întâlnirii cu fiorul mistic are toate șansele să se curețe de pământesc și să urce spre Dumnezeu, purificându-se. Cum reușeau scriitorii să consemneze, să rețină versuri, citate, ziceri într-un univers concentraționar fără creion și hârtie, este un mister, un miracol care le este dat doar cei aleși. Ca Radu Gyr.
”Stau în pat pe spate şi mă uit în plafon.
Fiind alb, mi-l închipui hârtia mea. Acolo, în faţa ochilor, scriu
versurile aşa cum vin ele din inspiraţie. Şi aşa, strofă cu strofă,
până termin poezia. Când ies afară, la plimbare, îl iau pe unul
dintre voi şi-i spun poezia făcută în cameră.(…) Scrise pe câte un crâmpei de geam, pe o plăcuță de lemn prețuită ca un tezaur sau pe curelele pantalonilor, peste care se aplica cu studiată pricepere un strat de săpun, poeziile bardului
craiovean au fost memorate de mii de osândiți.” (”Întoarcerea …” Al.Florin Țene)
Scriitorul Al. Florin Țene a fost ”favorizat” în scrierea cărții sale alegând un ”aliat” excepţional, cu un destin tragic și minunat. Pentru că viața poetului Gyr s-a mistuit ca o torță și-a degajat energie generatoare de cuvinte. Cuvintele cărții.
Meritul scriitorului este acela de-aș fi făcut personajul veridic. Nu numai ca poet, ci și ca om. Autorul l-a înzestrat cu nevoia acută de dreptate, cu dragoste de cultură, de neam și de țară. Aceste atribute îl salvează pe Gyr și-l absolvă de vina inevitabilelor alegeri greșite pe care le recunoaște și le pune la îndoială el însuși:
”…poate, uneori greşim tocmai în credinţele noastre cele mai curate, cele mai cinstite. Istoria va vedea unde am greşit şi unde nu.” (”Întoarcerea …” Al.Florin Țene) – susține Radu Gyr.
Chiar cutezanța de a se pune pe sine la îndoială, firescul punerii și durerea onestă transmisă prin îndoială fac din eroul romanului ”Întoarcerea …” unul adevărat.
”…Radu Gyr era egal. Spiritul lui era atât de viu, energia lui lăuntrică atât de covârșitoare, încât pentru noi toți reprezenta un miracol. Nu discuta despre suferințele lui decât atunci când îl depășeau și numai pentru a se scuza”. (”Întoarcerea …” Al.Florin Țene)
Sfințenia nu are culoare politică, nici sex, nici nu e sectară, nici nu e corectă politic! Nu răspunde niciuneia dintre formalismele noastre meschine. Ea se construiește pe conștiință, pe curățenie sufletească și pe fapte. Ea este sau nu este! Sfinții, asemeni lui Radu Gyr, nu așteaptă legitimațiile conferite de noi, nevrednicii. Ei sunt!
Indiferent de poziția noastră.
