de E. S. CHEN Feng
Ambasador al Republicii Populare Chineze în România
Taiwanul a aparținut Chinei încă din cele mai vechi timpuri. Din secolul al XII-lea, Guvernul Central al Chinei a pus bazele unei organizații administrative la Taiwan, exercitându-și jurisdicția asupra acestei regiuni. În anul 1895, Japonia a ocupat Taiwanul în urma unui război de agresiune. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, guvernul chinez a recuperat Taiwanul și și-a reluat exercitarea suveranității asupra acestuia. Aceasta a fost o parte importantă a victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial și a ordinii internaționale postbelice.
Pe 1 octombrie 1949, a fost fondat Guvernul Central al Republicii Populare Chineze, înlocuind Guvernul Republicii Chineze și devenind singura instituție legitimă să reprezinte întreaga Chină. Pe fondul evoluției războaielor interne din China și a interferențelor cu forțele externe, cele două țărmuri ale Strâmtorii Taiwan au fost implicate într-o situație atipică de opoziție politică îndelungată. Însă, suveranitatea și teritoriul Chinei nu au fost niciodată fragmentate și statutul Taiwanului ca parte din teritoriul chinez nu s-a schimbat niciodată. Taiwanul se va întoarce cu siguranță în îmbrățișarea patriei-mamă, iar China va realiza cu siguranță reunificarea națională.
În octombrie 1971, cea de-a 26-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția nr. 2758, prin care s-a decis restabilirea drepturilor legitime ale Republicii Populare Chineze în cadrul ONU. Astfel, a fost soluționată în mod definitiv, din punct de vedere politic, juridic și procedural, problema reprezentării întregului stat în cadrul Națiunilor Unite, stabilindu-se clar că există un singur loc al Chinei la ONU și că nu pot exista „două Chine” sau „o Chină, un Taiwan”. ONU utilizează denumirea „Taiwan, provincie a Chinei”.
Principiul „o singură China” constituie un consens universal al comunității internaționale și o expresie firească a respectării normelor fundamentale ale relațiilor internaționale. În prezent, 183 de țări au stabilit relații diplomatice cu China pe baza principiului unei singure Chine.
Pentru o perioadă de timp, autoritățile Partidului Democrat Progresist din Taiwan au intensificat activitățile separatiste pentru „independența Taiwanului”, depunând eforturi la nivel internațional pentru a crea noțiunile de „două Chine” și „o Chină, un Taiwan”. Acest lucru a dus la intensificarea tensiunilor în strâmtoarea Taiwan, a pus în pericol pacea și stabilitatea în regiune și a subminat perspectivele unei reunificări pașnice. Anumite forțe externe au urmărit cu vigurozitate o strategie de „utilizare a Taiwanului pentru a ține China sub control”, ajutând Taiwanul să-și extindă așa-numitul „spațiu internațional” și obstrucționând reunificarea completă a Chinei.
Principiile importante consacrate în Carta ONU, cum ar fi respectarea suveranității naționale și a integrității teritoriale și neamestecului în afacerile interne ale altor state, reprezintă pietrele de temelie ale dreptului internațional modern și ale relațiilor internaționale. Salvgardarea unității naționale și a integrității teritoriale constituie dreptul sacru al fiecărui stat suveran. Chestiunea Taiwanului este o afacere strict internă a Chinei. Guvernul chinez are dreptul deplin de a utiliza toate mijloacele necesare pentru a rezolva această chestiune și a realiza reunificarea națională și nu este tolerată nicio interferență externă.
China se opune în mod constant și ferm ca orice stat care are relații diplomatice cu China să se angajeze în orice formă de interacțiune oficială cu Taiwan, inclusiv vizite ale personalului oficial, înființarea de autorităţi de reprezentare, semnarea de acorduri oficiale sau întreprinderea de cooperări oficiale. În ultima perioadă, autoritățile din Taiwan conduse de Partidul Democrat Progresist, sub pretextul cooperării și schimburilor în domeniile economic, tehnico-științific, cultural și educațional, încearcă să determine anumite țări să încalce linia roșie în chestiunea Taiwan, subminând astfel relațiile acestor țări cu China. Toate țările care au stabilit relații diplomatice cu China ar trebui să rămână extrem de vigilente și să se opună ferm unor astfel de acțiuni.
România a fost a treia țară din lume care a stabilit relații diplomatice cu Republica Populară Chineză, astfel că anul acesta, pe data de 5 octombrie, se împlinesc 76 de ani de la stabilirea acestor relații. De-a lungul celor 76 de ani, indiferent de schimbările scenei internaționale, China și România au avut la bază principiile de respect reciproc, tratament egal și sprijin reciproc în chestiuni majore ce țin de suveranitatea și integritatea teritorială a fiecărei părți. Partea chineză apreciază în mod deosebit faptul că România a susținut în permanență politica unei singure Chine în ceea ce privește chestiunea Taiwan.
În anul 2004, în „Declarația comună privind stabilirea unui Parteneriat Amplu de Prietenie și Cooperare”, semnată de șefii de stat ai celor două țări, se menționa: „Partea română reafirmă că va continua să susțină politica unei singure Chine, recunoaște că există o singură Chină în lume, iar Guvernul Republicii Populare Chineze este singurul guvern legitim care reprezintă întregul stat, Taiwan fiind parte inalienabilă a teritoriului chinez. Partea română nu va stabili niciun fel de relații oficiale și nu va desfășura contacte de natură oficială cu Taiwanul, nu sprijină aderarea Taiwanului la organizații internaționale la care pot participa doar state suverane și se opune ‘independenței Taiwanului’”.
În anul 2013, în „Declarația comună privind aprofundarea cooperării bilaterale în noile circumstanțe”, Guvernul Chinei, respectiv al României subliniau: „respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale celeilalte părţi şi luarea în considerare a intereselor-cheie şi preocupărilor majore ale fiecărei părţi constituie trăsături intrinseci ale prieteniei tradiţionale dintre România şi China. Partea română va continua ca şi până acum să aplice ferm politica unei singure Chine şi să sprijine cauza reunificării Chinei.”
Deși nu a trecut mult timp de la preluarea mandatului, deja am simțit sentimentele de prietenie din partea Guvernului, Parlamentului, ale partidelor politice și ale diverselor cercuri sociale din România față de China, precum și dorința puternică de a apăra și de a promova relațiile bilaterale dintre cele două țări. Astfel, am dobândit o înțelegere mai profundă a rezultatelor fructuoase și a potențialului enorm al cooperării reciproc avantajoase dintre țările noastre. Am încredere că România și instituțiile sale oficiale vor continua să urmeze politica „o singură China”, vor evita să stabilească orice relații oficiale și să întreprindă contacte oficiale de orice fel cu Taiwanul. Sper că persoanele relevante din România pot înțelege pe deplin importanța și sensibilitatea chestiunii Taiwan, ca să evite să fie înșelați sau folosiți și să nu sacrifice interesele majore pentru câștiguri mărunte, respectând prin acțiuni concrete principiul unei singure Chine și protejând cu adevărat fundamentul politic al relațiilor bilaterale sino-române.
