Dan Pîrșan
Suntem probabil SINGURA țară din Europa care a prevăzut in lege că: “Membrii Comitetului de reglementare ANRE nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanțele judecătorești constată îndeplinirea ori omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credință și fără neglijență, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, a atribuțiilor prevăzute de lege” – (OUG 33 din 4 mai 2007, Art.4 – alin.11) LEGE nr.160 din 2 octombrie 2012
De aproape 25 de ani, România tolerează o aberație instituțională: conducerea autorității care reglementează una dintre cele mai sensibile piețe ale economiei – energia – este numită direct politic, prin vot parlamentar. Această procedură, „inventată” la începutul anilor 2000 și perpetuată consecvent de PSD, PNL si UDMR, au transformat Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) dintr-un arbitru independent într-o captură politică permanentă, cu efecte directe asupra facturilor, investițiilor și securității energetice.
Numiri politice mascate în „procedură democratică”
În România, membrii Comitetului de reglementare al ANRE sunt numiți de Parlament, pe baza negocierilor dintre partide. Nu există concurs real, nu există comisie independentă de selecție, nu există criterii transparente comparabile cu cele din statele occidentale. Există, în schimb, algoritm politic, troc de funcții și recompensarea fidelităților.
Această arhitectură nu este un accident. Ea a fost inventată și apărată sistematic de PSD, PNL si UDMR, partide care au înțeles foarte devreme că cine controlează regulatorul controlează piața: tarife, licențe, sancțiuni, toleranță față de abuzuri.
Rezultatul? Un ANRE care:
- reacționează lent sau deloc la derapajele trio-ului: Producători- furnizori- distribuitori
- validează costuri discutabile în tarife, TOATE documentele aferente măririlor de tarife si le-au secretizat intern
- devine mut în momente de criză sau
- și rareori contrazice interesele politice ale celor care i-au semnat mandatul.
Ce face restul Europei (și de ce România este excepția)
Apărătorii status quo-ului susțin că „și în alte țări politicul numește”. Afirmația este intenționat incompletă. Diferența nu este cine decide, ci cum.
Germania – filtru instituțional, nu algoritm de partid
În Germania, conducerea Bundesnetzagentur este propusă printr-un Consiliu consultativ și numită de executiv, cu confirmare la nivel de stat. Procedura este instituționalizată, predictibilă și separată de negocierile de partid. Nu există „împărțire” a funcțiilor între SPD, CDU sau Verzi.
Italia – consens larg sau nimic
La ARERA, membrii conducerii sunt validați doar cu majoritate calificată (două treimi) în comisiile parlamentare. Mandatul este ne-reînnoibil. Mesajul este clar: regulatorul nu aparține unei majorități temporare, ci statului.
Irlanda și Marea Britanie – concurs, nu carnet de partid
În Irlanda, comisarii Commission for Regulation of Utilities sunt selectați prin concurs public organizat de serviciul național de recrutare.
În Regatul Unit, membrii non-executivi ai Ofgem sunt recrutați prin proceduri de public appointments, cu criterii publice și interviuri documentate.
Suedia și Finlanda – profesionalizare administrativă
În statele nordice, regulatoarele funcționează ca agenții publice conduse de directori generali profesioniști, nu de consilii politizate. Independența este garantată prin cultură administrativă și reguli stricte de incompatibilitate, nu prin voturi în Parlament.
România: numiri politice, experiență zero (sau confecționată din pix)
În acest context european, România rămâne o excepție negativă. Numirea parlamentară directă a conducerii ANRE:
- încalcă spiritul, dacă nu și litera, legislației europene privind independența regulatorilor,
- creează conflict structural de interese,
- subminează încrederea consumatorilor și a investitorilor,
- și explică parțial de ce piața energiei funcționează deficitar, opac și scump.
Nu este o coincidență că această schemă a fost concepută și menținută de PSD, PNL si UDMR. Un regulator cu adevărat independent ar fi incomod. Ar sancționa, ar contesta, ar spune „nu”. Iar politica românească nu a fost niciodată confortabilă cu instituții care nu pot fi controlate.
Ce trebuie schimbat – urgent
România are nevoie de:
- Eliminarea numirii politice directe a conducerii ANRE.
- Concurs public real, cu criterii de competență, experiență și integritate.
- Comisie independentă de selecție, cu rol determinant, nu decorativ.
- Mandate unice, ne-reînnoibile, pentru a elimina obediența.
- Audiere publică transparentă, nu vot formal în plen.
Fără aceste schimbări, orice discuție despre „protecția consumatorului” sau „piață funcțională” este ipocrizie instituționalizată.
Concluzie
ANRE nu este o sinecură și nu este un trofeu politic. Este o instituție-cheie pentru siguranța economică a României. Faptul că, în 2026, încă acceptăm ca ea să fie condusă prin algoritm de partid este un eșec de stat.
Europa a mers înainte. România a rămas captivă într-un model inventat acum 25 de ani, de un partid care a confundat constant interesul public cu interesul propriu.
Schimbarea nu mai este o opțiune. Este o urgență democratică și economică.
Romania este un stat mafiot. Nimic nu se poate schimba decat prin revolta, altfel nu vom scapa niciodata de jigodii si incompetenti. Cum spune un cantec: „Ne conduc analfabetii!”