Ţinutul aurului
O altă relatare despre comorile descoperite în Sarmizegetusa Regia datează de la începutul secolului XIX.
Arimie Popa, un sătean din Ocolişu Mic, aflase de la fiul său că în apropierea unor ruine antice, pe locul unde copilul păştea porcii, se află mai multe monede strălucitoare de aur. Porcii au scurmat pământul şi au scos la iveală comoara, însă copilului i-a fost teamă să se atingă de ea, ştiind că banii aceştia sunt păziţi de Diavol, iar cine îi va lua va fi blestemat. Arimie nu s-a temut, ci a pornit căutările găsind mai multe grămezi de monezi din aur, sute de galbeni risipiţi printre rădăcinile unor copaci.
„Oamenii au pornit o adevărată migraţie spre Grădişte. Fiecare om sărac spera că fabuloasele comori ce se ascund printre ruine îl vor scăpa odată pentru totdeauna de mizerie şi-l vor face bogat.
Grupurile ce se îndreptau spre munţi cu topoare, sape, lopeţi, au atras pe drum şi pe oamenii ce prăşeau porumbul de la marginea satelor. Munca se oprea, iar fiecare om sănătos mergea spre Grădişte”, consemna Sigismund Jako în volumul „Cercetări arheologice la cetatea Grădiştea Muncelului” (1966). A fost nevoie de intervenţia autorităţilor, care au pus zona cetăţii sub pază, pentru a domoli goana după aur a localnicilor.
Matriţa
lui… Nunu
Matriţa
descoperită după furtuna de Sânziene, zi în care m-am născut şi
eu.
Fascinantă
este povestea descoperirii, în vara anului 2013, a matriţei antice
din bronz, cu ajutorul căreia în Sarmizegetusa erau ornamentate
podoabele.
Obiectul
antic, unic în România, a fost descoperit întâmplător, în urmă
cu doi ani, în situl fostei capitale dacice din Munţii Orăştiei.
În
timpul unei furtuni, din noaptea de Sânziene, vântul a rupt un fag
vechi de peste un secol din incinta cetăţii dacice Sarmizegetusa
Regia, iar în cădere trunchiul a antrenat un alt copac pe care l-a
smuls din rădăcini.
În
groapa creată de sub rădăcina trunchiului doborât, a doua zi
Nunu/ Vladimir Brilinsky, omul care se ocupă, cu foarte multă
seriozitate, de administrarea monumentului UNESCO, a descoperit,
împreună cu câţiva copii pe care îi însoţea în acel loc,
piesa unică din bronz.
„Era
noaptea de Sânziene, atunci când poveştile spun că bat flăcările
pe comori. O furtună, un copac, doi copaci, trăznet, prăbuşire,
groapă şi Ionuţ Trufaş. Copilul m-a întrebat: ”Nenea Nunu,
ce-i aia verde de acolo?”. Inima mi-a stat în loc, asemenea
timpului care nu voia să se mai scurgă. Şi da, era ea, cea care ne
aştepta cuminte, nederanjată de fascinanta lăcomie, deja
tradiţională, a locului: matriţa din bronz de la Sarmizegetusa
Regia.
Ridicând-o
tremurând, sub privirile uluite ale copiilor ce mă însoţeau, am
simţit că a venit vremea să înţeleg că nu am trăit degeaba pe
pământ, că pe lângă doi copii ai mei, pe lângă o carte citită
şi răscitită, “Noi nu suntem urmaşii Romei”, pe lângă un
pom sădit am mai făcut şi altceva. Ceva pentru care, acum, Domnul
Zeu mă răsplătea. Un dar de la Dumnezeu, pentru cei 20 de ani
bătuţi pe muchie în care Sarmizegetusa mi-a ocupat întreg
sufletul, mi-a mâncat sănătatea, mi-a fermecat mintea, mi-a dat
tot ce poate primi un om mai de preţ, într-o viaţă
întreagă”, relata, recent, Vladimir Brilinsky.