duminică, 29 martie, 2020
8.2 C
București

Beijingul și Washingtonul au un răgaz de 30 de zile pentru a găsi o soluție de ieșire din actualele tensiuni comerciale

Donald Trump și Xi Jinping s-ar putea întâlni la sfârșitul lunii februarie, în vederea încheierii unui acord, ale cărui baze au fost puse la negocierile de miercuri și joi dintre administrația Trump și vicepremierul chinez Liu He.

«China și Statele Unite au încă serioase divergenţe în privința multor subiecte și, probabil, s-a manifestat prea mult optimism în ultimele săptămâni în privința posibilelor rezultate ale discuțiilor bilaterale», consideră Shi Yinhong, directorul Centrului de studii americane de la Universitatea Renmin din Beijing, consilier al guvernului chinez în probleme economice.

Este, spun analiștii americani, un termen prea scurt – stabilit de Trump și Liu He – pentru găsirea unui teren de înțelegere în materie comercială. Este însă bine știut faptul că, dacă în următoarele 30 de zile nu se ajunge la un rezultat pozitiv, o nouă salvă de taxe vamale vor intra în vigoare începând cu 2 martie. Un impuls spre o înțelegere pare să fi fost dat totuși de discuțiile demarate miercuri la Casa Albă între o delegație chineză condusă de experimentatul vicepremier Liu He și reprezentanți ai administrației Trump, discuții de la care nu era așteptată vreo înțelegere, un compromis imediat, ci punerea bazelor unei soluții de ieșire din actualul conflict comercial.

Surpriza lui Donald Trump

Joi dimineață, la prima oră, președintele american a anulat – printr-un mesaj pe Twitter – chiar și puținele speranțe de succes în demersul făcut cu o zi înainte la negocierile bilaterale la nivel de experți. «Nici un acord final nu va fi încheiat fără să-l văd pe prietenul meu Xi Jinping într-un viitor apropiat pentru a ne înțelege asupra punctelor cele mai dificile aflate încă în suspensie», a avertizat Donald Trump, cu puțin timp înainte de a avea o întrevedere cu vicepremierul chinez Liu He. Negociatori americani urmează, totuși, să plece la Beijing în primele zile ale lunii februarie.

Suprataxe de 25%

Potrivit presei americane, citată de corespondentul la New York al ziarului «Les Echos», Beijingul ar fi propus o întâlnire între Donald Trump și Xi Jinping în marja summitului prevăzut între președintele american și liderul nord-coreean la sfârșitul lunii februarie, în stațiunea balneară chineză Hainan. Întâlnirea Trump- Xi Jinping este așteptată cu mare interes de către investitori, care văd în tensiunile comerciale dintre primele două economii ale lumii un factor major de destabilizare. Fără un acord înainte de sfârșitul lunii februarie, taxele vamale suplimentare deja prevăzute la importuri provenite din China în valoare de 200 miliarde de dolari vor ajunge de la 10% la 25%, începând din noaptea de 1 spre 2 martie.

Până acum, niciun progres

Discuțiile chino-americane se lovesc, de mai bine de o lună de zile, de aceleași dificultăți. Statele Unite cer Beijingului să-și regândească modelul de dezvoltare economică axat pe întreprinderi controlate de stat și să reducă subvențiile de stat. Doresc, de asemenea, încetarea transferului de tehnologie impus întreprinderilor americane prezente în China, precum și a «furtului» de proprietate intelectuală, acuzații împotriva cărora Beijingul se apără în mod constant și ferm. Or, spune partea americană, de la declanșarea, în urmă cu un an, a discuțiilor bilaterale pe tema tensiunilor comerciale, China nu a făcut niciun fel de concesie pe această temă. «China înțelege să se reformeze, spune Wang Yiwei, un oficial chinez, profesor de relații internaționale la Universitatea Renmin, dar în ritmul său propriu și nicidecum sub presiuni externe». Partea chineză, reamintește corespondentul la Beijing al ziarului «Les Echos», s-a oferit să cumpere mai multe mărfuri americane, în special agroalimentare și energie, în scopul reducerii deficitului comercial dintre cele două țări, sugerând totodată că este gata să faciliteze intrarea investitorilor internaționali pe piețele chineze. Nu se arată, însă, dispusă să-și modifice modelul economic dirijist. «China și Statele Unite au încă serioase divergenţe în privința multor subiecte și, probabil, s-a manifestat prea mult optimism în ultimele săptămâni în privința posibilelor rezultate ale discuțiilor bilaterale», consideră Shi Yinhong, directorul Centrului de studii americane de la Universitatea Renmin din Beijing, consilier al guvernului chinez în probleme economice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMA ORĂ

Antonio Guterres: “Este nevoie de 3.000 miliarde de dolari” pentru ca Sudul planetei să combată coronavirusul

În condițiile în care pandemia de coronavirus continuă să câștige teren și peste 25.000 persoane au murit deja la...

Coronavirus: Noi vești îngrijorătoare de pretutindeni în lume

Sâmbătă, peste 300.000 de contaminați cu coronavirus erau diagnosticați în Europa. Jumătate din ei sunt în Italia (86.498) și...

Londra, în fața unui adevărat “tsunami” de morți și contaminați cu coronavirus

Regatul Unit a depășit încă de joia trecută cifra de 100 morți în decursul unei zile. Are loc o...

Premierul Boris Johnson și ministrul britanic al Sănătății, testați pozitiv cu Covid-19

Într-un video difuzat vineri pe rețelele de socializare, primul ministru al Regatului Unit, Boris Johnson, a anunțat că a...

TRENDING

Au fost agreate condițiile tehnice de utilizare a rețelelor mobile privind conectarea cu Sistemul RO-ALERT

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM)...