Mari, mijlocii, mici sau microîntreprinderi, PFA-uri, II-uri sau întreprinderi familiale, tot ce înseamnă organizare a mediului privat, sunt influențate negativ de birocrația și suprareglementările fiscale. Birocrația a devenit sufocantă în România, dorința de a reglementa tot ce mișcă se pare că naște monștri. Desigur, este nevoie de reglementări, lipsa acestora este la fel de nocivă, dar reglementarea dusă la extrem nu face altceva decât să inhibe activitatea companiilor, dar mai mult decât atât, le și expune la tot felul de amenzi, amenzi care nu ar trebui să fie un scop în sine, o sursă de venituri la buget, ci o metodă de a aduce companiile în interiorul legislației. Deja la noi este o rutină ca după emiterea unui act normativ, lege, HG, OUG sau OG, să așteptăm norme de aplicare, norme care sunt pe mai multe pagini decât actul normativ. La ce bun să dai legi dacă nu se pot aplica fără norme? Iar normele pot întârzia cu lunile. Nu cred că este normal să se întâmple așa. Mai mult, unele prevederi legislative pot crea vulnerabilități companiilor, dar mai ales micilor întreprinzători, care, cum este și normal, nu beneficiază de atâta expertiză legislativă, contabilă sau fiscală ca și firmele mari. Putem lua ca exemplu în acest sens Legea 296/2023, care prin unele prevederi creează confuzie. Iată doar câteva exemple:
1. – microîntreprinderile cu venituri sub 60.000 euro pe an vor plăti un impozit pe venit de 1% aplicat asupra acestor venituri. Nu este însă clar dacă în timpul anului se va depăși acest prag, deci va trece la un impozit de 3%/an, ce se va întâmpla din anul următor. Vor plăti 1% până va depăși pragul de 60.000 euro sau o dată trecut la 3% vor plăti acest impozit în continuare? Interpretări sunt de tot felul, dar nu ar fi bine ca reglementările să fie mai clare?
2. – în ceea ce privește soldul în casă, care este limitat la 50.000 lei, Legea 70/2015 prevede: ,,Art. 42. – (1) Sumele în numerar aflate în casieria persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) nu pot depăşi, la sfârşitul fiecărei zile, plafonul de 50.000 lei. Sumele în numerar care depăşesc plafonul se depun în conturile bancare ale acestor persoane în termen de două zile lucrătoare.” Care sunt persoanele prevăzute la art.1, alin. (1)?
Iată ce prevede acest articol: ,,Art. 1. – (1) Operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică…”
Cu alte cuvinte, și persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, liber profesioniştii, persoanele fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, trebuie să se încadreze în acest plafon de casă. Problema este că aceste entități conduc contabilitatea în partidă simplă, cu foarte, foarte mici excepții, de fapt eu nu am cunoștință să existe astfel de entități care să conducă contabilitate în partidă dublă, dar este posibil, de fapt unul din avantajele acestora este că nu sunt obligate să conducă contabilitate în partidă dublă, dar pot opta, cu costurile de rigoare, deci de ce ar face-o?. Ca urmare, acestea nu au casierie! Atunci cum să se încadreze în plafonul de casă? Ele nu depun declarații de-a lungul anului, nu depun situații financiare anuale, depun o declarație anuală pe baza căreia se stabilesc contribuțiile sociale și impozitul pe venit datorat. Deci, aceste entități sunt vulnerabile la anumite interpretări.
3. – există contradicții între alineatele aceluiași articol, cum ar fi:
,,Art. 4. – (1) Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar efectuate între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor livrări ori achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanţări, se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către/de la o persoană (…)
(4) Operaţiunile de încasări şi plăţi între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi persoanele fizice în calitate de asociaţi/acţionari/administratori/persoane fizice/alţi creditori exclusiv creditorii instituţionali care desfăşoară activităţi de intermediere financiară prevăzute de lege reprezentând împrumuturi, indiferent de natura şi destinaţia acestora, se efectuează numai prin instrumente de plată fără numerar.”
Adică, la alin (1) se pot face tranzacții în relație cu persoane fizice, în valoare de 10.000 lei/zi/persoană, iar la alin.(4) nu se pot face! Iarăși pot fi tot felul de interpretări, așadar altă vulnerabilitate, deci eventuale amenzi, ale companiilor.
Acestea sunt doar câteva exemple, dar am putea continua și cu altele. Concluzia ar fi aceea că este necesară reglementarea, dar dusă la extrem face mai mult rău decât bine. Văzând atâta zel în emiterea de reglementări, sub diferite forme, legislație, norme de aplicare etc., te întrebi: cui prodest?
