Asociația Energy Policy Group (EPG) a publicat un raport realizat de cercetătoarele Ioana Maria Vasiliu și Daria Sorescu, care analizează cât de pregătite sunt instituțiile din România pentru implementarea tehnologiilor de captare și stocare a carbonului (CCS), parte esențială a strategiei naționale de decarbonizare. Raportul identifică lacune critice în ceea ce privește guvernanța, capacitatea administrativă, implicarea publicului, finanțarea și dezvoltarea forței de muncă:
Guvernanță și capacitate administrativă: Deși România a făcut primii pași către stabilirea unor mecanisme de coordonare pentru CCS, colaborarea interministerială rămâne scăzută și nu există încă un angajament politic clar pentru implementarea acestor tehnologii. În plus, rolurile și responsabilitățile la nivel regional și local nu sunt suficient de bine definite, ceea ce limitează acțiunile integrate și eficiente.
Provocarea administrativă: Volumul de muncă disproporționat de mare cu care se confruntă instituțiile, combinat cu un număr limitat de personal cu expertiză specializată, limitează capacitatea de a elabora, implementa și monitoriza în mod eficient politicile legate de CCS. Grupurile de lucru înființate în cadrul Secretariatului General al Guvernului ar trebui menținute și consolidate ca platforme formale de coordonare și, după caz, de luare a deciziilor pentru politica CCS.
Percepția publică: În ciuda potențialului geologic teoretic al României pentru stocarea CO₂, percepția publică rămâne o provocare , marcată de un nivel scăzut de conștientizare a sectorului gestionării emisiilor de carbon și de o încredere limitată în instituții. Un sondaj național, realizat la cererea Energy Policy Group în cadrul proiectului Green Horizon CEE, a fost desfășurat pe un eșantion reprezentativ de 1.000 de respondenți din mediul urban și rural. Rezultatele arată un interes ridicat al publicului față de aceste tehnologii, însoțit însă de o atitudine prudentă privind adoptarea lor. Gradul de acceptare depinde de transparență, siguranță și de beneficiile locale vizibile. În același timp, persistă o atitudine latentă de tip „Not In My Backyard” (Nu în curtea mea) față de proiectele percepute ca fiind apropiate de comunități. Cazul Boțești ilustrează modul în care transparența și implicarea limitată a părților interesate în faza inițială pot amplifica opoziția locală și răspândirea dezinformării.
Arhitectura financiară: România nu a stabilit instrumente naționale de finanțare dedicate gestionării emisiilor de carbon și nu a valorificat în mod eficient oportunitățile de finanțare disponibile din partea UE.
Cercetare și dezvoltarea forței de muncă: Inițiativele academice sunt fragmentate și nu există o strategie coordonată pentru dezvoltarea competențelor și a forței de muncă necesare pentru a sprijini implementarea soluțiilor de gestionare a emisiilor de carbon.
Infrastructură: Reutilizarea potențială a infrastructurii existente de petrol și gaze reprezintă o oportunitate, dar necesită evaluări tehnice cuprinzătoare care să abordeze aspecte precum impuritățile, coroziunea și condițiile de presiune pentru a asigura siguranța și viabilitatea.
Obstacolul principal pentru dezvoltarea soluțiilor de gestionare a emisiilor de carbon în România, inclusiv CCS, rămâne înțelegerea politică limitată inițiativelor de gestionare a emisiilor de carbon și absența unui mandat politic puternic și consecvent pentru a sprijini integrarea acestora în strategiile naționale privind clima și energia. Această lipsă de angajament politic a dus la priorități politice fragmentate și la absența unui cadru național coerent care să ghideze implementarea inițiativelor pe termen lung. Raportul poate fi citit în limba engleză aici.
Raportul a fost dezvoltat ca parte a proiectului GreenHorizon CEE: Industrial Carbon Management for a Sustainable Future in CEE, prin care consorțiul format din cinci asociații își propune să răspundă necesității unei planificări strategice a viitoarelor inițiative de gestionare a emisiilor de carbon în regiune. Proiectul promovează o abordare țintită, asigurând utilizarea tehnologiilor acolo unde acestea pot genera cele mai mari beneficii climatice și socio-economice.
