“Mă străduiesc întotdeauna să atrag în jurul ideii, al simbolului, al metaforei în care cred că trebuie închis fiecare spectacol, fapte şi semnificaţii de viaţă profunde, insesizabile la suprafaţă. Asta ţine, probabil, de spiritul feminin. Mai departe este efortul de a arhitecturiza – un demers tipic masculin, ar spune cei care ţin seama de sex în artă! – de a da sens şi formă acestei explozii vitale într-un sistem de analogii culturale.”: aceste cuvinte aparţin Cătălinei Buzoianu şi au fost preluate dintr-un interviu publicat în anul 2018 sub titlul Teatrul înseamnă pentru mine singura formă de a cunoaşte şi a înţelege viaţa.
Renumita regizoare s-a născut la Brăila în ziua de 13 aprilie 1938; acel oraş-port dunărean avea să o influenţeze peste ani în spectacolele sale, îndeosebi prin amalgamul multicultural şi multiconfesional. Primul angajament în lumea teatrului l-a avut ca actriţă în anul 1957 la “Teatrul de Stat” din Baia Mare unde a interpretat rolul iedului cel mic din piesa după povestea lui Ion Creangă, Capra cu trei iezi, contactul cu scena debutând prin intermediul teatrului de păpuşi. A urmat participarea ei în spectacole susţinute de trupa acelui teatru până în 1962 când dânsa s-a mutat la Timişoara. În 1965 era admisă la clasa de regie a profesorului Ion Olteanu din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti unde are posibilitatea de a cunoaşte rezultatele concrete ale unor ateliere conduse de personalităţi ale regiei autohtone cum au fost: David Esrig/commedia dell’arte; Radu Penciulescu/regia contemporană; George Rafael/opera teatrală a lui Caragiale.
A absolvit Institutul în 1969 cu rezultate excelente, reflectate în spectacolul Bacantele de Euripide, montând în acelaşi an primul ei spectacol pe scena unui teatru profesionist: Pescăruşul de Anton P. Cehov la „Teatrul Naţional” din Iaşi; regizoarea declarase cândva: „Înţeleg teatrul lui Cehov, având ca motto cuvintele lui Treplev (personajul fictiv Konstantin Treplev – n.n.): «Nu trebuie să înfăţişăm viaţa aşa cum ar trebui să fie, ci cum ne-o închipuim în visele noastre.».”. Cătălina Buzoianu a condus trupe teatrale la Iaşi şi la Piatra Neamţ „cu o mână de fier în mănuşi de catifea”, reuşind să stăpânească diferite orgolii actoriceşti; la teatrele menţionate a luat cunoştinţă cu experimentele poloneze prin invitarea unor trupe dintr-o altă ţară europeană pe scenele româneşti.
Imediat după începerea activităţii sale pedagogice, dânsa regiza în şcoală, în anul 1978, un spectacol de succes naţional şi internaţional: Romeo şi Julieta cu tinerii actori Mariana Buruiană şi Adrian Pintea în rolurile principale, alături de colegii lor de generaţie Adriana Trandafir, Florin Călinescu, Marcel Iureş, Dan Nuţu, Dinu Manolache, Şerban Ionescu, Mirela Gorea, Răzvan Vasilescu. Acest spectacol a fost premiat la „Festivalul Internaţional de Teatru Studenţesc” de la Durham, Marea Britanie; „Spectacolul Romeo şi Julieta în direcţia de scenă a Cătălinei Buzoianu a avut tot publicul în picioare, într-o adevărată orgie de entuziasm şi aclamaţii. Una dintre cele mai extraordinare producţii teatrale ce se pot imagina.” declara directorul acelui Festival, Clive Woolfe.
În anul 1979 Cătălinei Buzoianu i se decerna premiul revistei Tribuna. Cu acel prilej, criticul Valentin Silvestru, recunoscut şi respectat în zona artistică pentru rigurozitatea sa profesională, scria: „Cum niciun spectacol al acestei neliniştite şi exigente artiste nu seamănă cu altul, este dificil a i se identifica obsesiile estetice, factorii comuni… Premiul revistei Tribuna consacră o artistă adevărată care nu introduce niciodată în lumea scenei bagatele literare, care gândeşte pe cont propriu fiecare reprezentaţie, dorind să comunice spectatorului român de astăzi un gând însemnat, care lansează autori, piese, actori, investind încredere în talentele tinere şi care dă strălucire contemporană unei arte vechi de când lumea prin idei scenice profunde şi expresii originale cuceritoare.”.
Tot Valentin Silvestru remarca următoarele, într-o cronică apărută într-un număr din decembrie 1980 al revistei România literară, despre spectacolul Maestrul şi Margareta, pus în scenă de Cătălina Buzoianu: „Se înfăptuieşte un spectacol parabolic de amplă viziune, antrenând caleidoscopic drama universală a cunoaşterii prin suferinţă, satira grotescă a unor moravuri dintr-o perioadă istorică dată, pamfletul împotriva înţelegerii troglodite sau a neînţelegerii totale a creaţiei, tragedia eroică a artistului care, arătându-i lumii o imagine nouă, de adevăr violent, e expulzat din ea ca iraţional tulburător al ordinii ei.”.
Aprecierea unanimă a carierei Cătălinei Buzoianu în mediul criticilor şi cronicarilor noştri s-a reflectat în multipli parametri creativi printre care menţionăm: descoperirea şi lansarea unor noi texte româneşti şi internaţionale (e.g. Nu sunt Turnul Eiffel, Cerul înstelat deasupra noastră, Interviu de Ecaterina Oproiu; Efectul razelor gamma asupra anemonelor de Paul Zindell); dramatizările excelente ale unor mari romane traduse din alte limbi (e.g. Maestrul şi Margareta după Mihail Bulgakov, Dama cu camelii după Alexandre Dumas) sau create de scriitori români (e.g. Nişte ţărani de Dinu Săraru, Dimneaţă pierdută de Gabriela Adameşteanu); transformarea unor tinere talente în autentice vedete ale generaţiei lor (e.g. Valeria Seciu, Carmen Galin, Ştefan Iordache, Gheorghe Visu); pregătirea multor regizori ai teatrului autohton post-1989 (e.g. Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Felix Alexa, Mona Chirilă, Anca Colţeanu).
După 1989, talentul regizoral al Cătălinei Buzoianu s-a regăsit cu claritate de diamant în spectacolele cu piesele Patul lui Procust după Camil Petrescu, Şase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello, Copilul îngropat de Sam Shepard, Petru de Vlad Zagrafi, Turandot după Carlo Gozzi. În oraşul său natal au avut un mare succes spectacolele realizate pe baza unui scenariu axat pe romanele lui Panait Istrati, Chira Chiralina şi Poveştile lui Adrian Zagrafi; datorită marii regizoare erau readuse pe scena brăileană vremurile cosmopolite ale portului la Dunăre cu parfumul său exotic ce atrăgea numeroşi negustori şi călători străini.
Un proiect teatral de amploare al Cătălinei Buzoianu a prins viaţă prin parteneriatul dintre Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”din Bucureşti, Teatrul „Tourski” din Marsilia şi „Institutul Internaţional de Teatru Mediteranean” din Madrid: sub genericul Odiseea 2001 (scenariul şi regia i-au apartinut) s-a organizat un turneu pe Marea Mediterană cu opriri succesive în diferite oraşe portuare unde aveau loc reprezentaţii pe străzi şi în pieţe, în amfiteatre sau chiar pe scena creată pe vas în zona destinată aterizării elicopterelor; spectacolul s-a jucat în şapte limbi, cu actori din fiecare ţară participantă; traseul turneului a fost următorul: a început în Franţa (Corsica şi Marsilia), a continuat în Spania (Segunto, Valencia şi Palma de Mallorca), Maroc (Nador), Algeria (Alger şi Annaba), Italia (Cagliari şi Pescara), Croaţia (Split); Muntenegru (Kotor) şi s-a încheiat în România (Constanţa şi Brăila).
În interviul realizat înaintea acelui turneu, regizoarea Cătălina Buzoianu declara: „În general, astăzi se trăieşte fără niciun scop, aşa mi se pare, se duce o existenţă nu banală, dar în alt fel spectaculoasă, într-un fel destul de mizerabil, aş spune. Trebuie să faci faţă unor <lupte mici>, unor situaţii nedrepte, dar în modul foarte meschin. Aşa, cel puţin, te lupţi cu natura. Se ştie că Mediterana este o mare destul de agitată, vom avea aceleaşi forţe de înfruntat ca Ulise. Ce vrea spectacolul acesta este să provoace o întoarcere la condiţia noastră primordială, de om cosmic despre care a vorbit tragedia antică. Este o experienţă pe care eu am încercat în ultimii ani să o cultiv în repetate rânduri, ieşind din limitele prestabilite ale teatrului.”.
Închei articolul meu cu acest Credo al marii regizoare care părăsea scena vieţii la 3 august 2019: „Îmi face plăcere să sparg pereţii teatrelor, să merg unde nu te aştepţi!”.
