În perioada când am fost Secretar General Adjunct al “Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre”/O.C.E.M.N., am avut posibilitatea de a vizita de nenumărate ori măreţul edificiu de la Istanbul: cu delegaţii de nivel, venite din ţară, cu toţi membrii familiei mele şi cu mulţi prieteni români din anii tinereţii. De fiecare dată, aveam impresia că mă aflu într-un Paradis de pe pământ şi nu ştiam cum se scursese durata vizitelor mele. Nu cred că exagerez dacă voi adăuga faptul că această Catedrală care a rezistat Timpului şi diverselor denumiri a rămas un reper esenţial al culturii şi spiritualităţii universale.
S-a scris mult despre grandiosul monument, s-a consumat multă cerneală tipografică din dorinţa de a găsi epitetele cuvenite; s-ar putea să greşesc, dar nu cunosc nicio poezie închinată acestuia, cei mai talentaţi poeţi de pe toate meridianele dovedindu-se neputincioşi în găsirea metaforelor nimerite.
Pentru început – câteva elemente istorice. Cea mai mare capodoperă a arhitecturii bizantine de pe aşa-numita “peninsulă istorică”, cu vedere către Bosfor, Cornul de Aur şi Marea Marmara, s-a născut pe vremea Împăratului Iustinian care dorea ca edificiul să depăşească, prin măreţie, orice templu sau biserică existente vreodată. După înfrângerea răscoalei Nika din ianuarie 532, Împăratul, în semn de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru biruinţa asupra celor revoltaţi, a poruncit vestiţilor profesori de geometrie ai “Universităţii din Constantinopole”, Isidor din Milet şi Anthemios din Tralles să proiecteze o biserică închinată înţelepciunii divine; “Aghia Sofia” înseamnă în limba greacă “Sfânta Înţelepciune”.
Proiectanţii au dat viaţă unui plan clasic de bazilică: lungimea de 75 de metri; lăţimea de 70 de metri; cupola cu diametrul de 31 de metri, înaltă de 54 de metri. Împăratul şi Împărăteasa Teodora au supravegheat în permanenţă lucrările de ridicare a grandiosului edificiu, care au durat cinci ani (532-537). S-au utilizat cantităţi imense de aur, argint, fildeş, pietre nestemate, jasp (o rocă silicioasă compactă şi colorată, folosită ca piatră semipreţioasă), aduse din diferite ţinuturi. Marmura avea multiple provenienţe: cea albă din Insula Proconessos/Marea Marmara; cea cu nuanţe verzi din Insula Eubeea şi din Munţii Tayget de lângă Sparta; cea cu nuanţe roz din Synada/Asia Mică; cea cu nuanţe de galben şi roşu închis din Africa. Iniţial, duşumeaua era îmbrăcată în aur masiv, Cupola era susţinută de 8 coloane din jasp, iar pereţii erau împodobiţi cu mozaicuri (dintre care primele de pe Absidă şi Altar fuseseră create în anul 867). La capetele răsăritean şi apusean, deschiderile arcuite sunt extinse de semi-domuri, la rândul lor suspendate pe construcţii semi-circulare/exedre.
Se povesteşte că, la încheierea amplelor lucrări, Împăratul Iustinian ar fi exclamat: “Solomoane, te-am întrecut!”; “Templul lui Solomon”, lăcaşul sfânt al evreilor antici, construit pe Muntele Moria din Ierusalim, fusese distrus în timpul cuceririi Regatului Iudeei de către babilonieni în anii 587-586 Î.Hr.
Mozaicurile – din fericire păstrate până în zilele noastre (în perioada dominaţiei otomane, acestea au fost acoperite cu un strat subţire de tencuială) – încântă privirile numeroşilor vizitatori care stăruie în faţa lor minute în şir: Mozaicul Porţii Imperiale, datând din secolul al IX-lea, Îl înfăţişează pe Iisus aşezat pe un tron imperial, care ne binecuvântează, ţinând în mâna stângă un text unde sunt scrise următoarele cuvinte: “Pace vouă, eu sunt lumina lumii.”; Împăratul Leon al VI-lea se închină Mântuitorului, iar în medalioanele laterale sunt portretele Fecioarei Maria şi Arhanghelului Gabriel; Fecioara cu Pruncul în braţele Sale, aflată în semicupola Absidei Altarului, este încadrată de cei doi Arhangheli (din care doar Gabriel înfăţişat într-un mozaic înalt de 5 metri se mai păstrează);Deesis: în dreapta Mântuitorului, stă cu smerenie Sfântul Ioan Botezătorul, iar în stânga Sa, se află Fecioara Maria (din păcate, mozaicul este parţial distrus, îndeosebi în partea inferioară); Iisus Hristos,în mijloc, împreună cu Împărăteasa Zoe şi Împăratul Constantin Monomachos (se povesteşte că Zoe a fost măritată de 3 ori şi, de fiecare dată, mozaicul era schimbat cu figura şi numele noului soţ); Fecioara Maria cu Iisus în braţele Sale, încadrată de Împăratul IoanComnenus şi Împărăteasa Irina;Fecioara Maria cu Pruncul, aşezată pe un tron de argint şi flancată la dreapta de Constantin cel Mare care îi oferă macheta oraşului Constantinopol şi la stânga de Iustinian I care îi oferă macheta Bisericii “Hagia Sofia”; Iisus Pantocrator din centrul cupolei(mozaic ce fusese înlocuit temporar de către turci cu un verset din Coran).
Catedrala a suferit o serie de modificări substanţiale privind elementele arhitecturii sale în timpul transformării în moschee: apariţia nişei semicirculare de rugăciune din perete, rezervată imamului/mihrabul; introducerea mihbarului/amvonului în care se urca imamul pentru a predica; apariţia candelabrelor ş.a.
Pentru mai mult de nouă veacuri, “Sfânta Sofia” a reprezentat Scaunul “Patriarhiei de Constantinopol” şi sediul ceremoniilor imperiale, al sinoadelor ecumenice, al unor impresionante slujbe şi întruniri ortodoxe. La o asemenea slujbă a asistat şi o delegaţie a Cneazului Vladimir al Rusiei, venită cu scopul culegerii de informaţii referitoare la credinţa creştină răsăriteană; revenind la Kiev, solia i-a spus Cneazului: “Am văzut Cerul pe pământ!”.
În biografia Catedralei au existat şi o serie de episoade dificile: *Între anii 729 şi 843 a fost perioada neagră a iconoclasmului când toate mozaicurile ce reprezentau figuri umane (Fecioara Maria, Iisus Hristos, Sfinţii) au fost distruse; mozaicurile-icoane care pot fi văzute în zilele noastre sunt, în totalitatea lor, realizate către sfârşitul secolului al IX-lea; *În anul 1204, Cruciada a IV-a a făcut prăpad în Constantinopol: Bazilica a fost jefuită de nobilii creştini apuseni; au fost luate, practic furate, multe icoane preţioase din aur, argint şi pietre scumpe, candelabre din aur şi argint masiv, structura din argint aurit care placa imensa Poartă Imperială; *În anul 1453, după căderea Constantinopolului şi instaurarea dominaţiei otomane, biserica a fost transformată în moschee de către Sultanul Mohamed al II-lea Cuceritorul. Deoarece, în Islam, iconoclastica (reprezentarea formelor omeneşti) era considerată o blasfemie, toate mozaicurile bisericii au fost acoperite cu un strat de ipsos şi, din fericire, nu au fost distruse; în ceea ce priveşte biserica, aceasta a fost folosită ca model de inspiraţie pentru construirea, de către arhitecţii otomani, a unor mari moschei din Istanbul. Aflasem, de pildă, de la colegii mei turci din “Secretariatul Internaţional Permanent” al O.C.E.M.N. că dorinţa lui Mehmet Ağa, format la şcoala celebrului arhitect Mimar Sinan, care proiectase Moscheea “Sultan Ahmet”/“Moscheea Albastră” ar fi fost ca, prin dimensiunile sale, să permită amplasarea virtuală a edificiului “Sfânta Sofia” în interiorul acestui lăcaş islamic; *Din ordinul Sultanului Abdul Medjid, în perioada 1847-1849 s-a efectuat o restaurare complexă a moscheii sub coordonarea arhitecţilor italo-elveţieni, fraţii Giuseppe şi Gaspari Fossati care au descoperit multe mozaicuri ale bazilicii creştine, dar le-au acoperit apoi la loc; atunci au fost fixate pe pereţii navei centrale medalioanele imense de culoare verde care conţin, în variantele caligrafiate ale limbii arabe, numele lui Allah şi Profetului Mohammed, ale nepoţilor acestuia şi ale primilor patru califi. A fost o ajustare semantică pentru a evidenţia noul statut islamic al străvechiului edificiu bizantin.
În 1934, în timpul Preşedintelui Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk, Moscheea a fost secularizată şi transformată în “Muzeul Ayasofya”; personal, ori de câte ori am avut ocazia, am apreciat, în convorbirile mele cu oaspeţii sosiţi din ţară şi cu alţi vizitatori români, acel gest lucid şi remarcabil al liderului turc, recunoscut şi lăudat ca atare de comunitatea internaţională ca o expresie a toleranţei religioase şi a interculturalităţii. Peste decenii, în iulie 2020, autorităţile turce au anunţat oficial că Muzeul va fi reconvertit în Moschee.
Cine ajunge astăzi la Istanbul, în vizite oficiale sau turistice, trebuie să vadă neapărat acest monument emblematic al marelui oraş situat pe două continente.
Fotografii: Mihai Manolescu
