Urmărind evoluţiile de la recenta ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris, mi-am amintit cum am cunoscut-o pe Nadia Comăneci când lucram la Praga în calitate de Secretar al Uniunii Internaţionale a Studenţilor. Era la mijlocul lunii mai 1977 la Campionatele Europene de Gimnastică unde participa “Zeiţa de la Montréal”. Nadia a reuşit să îşi păstreze titlul european la individual-compus cucerit în 1975 înaintea a două gimnaste din U.R.S.S.; la proba de sărituri – deşi avusese un exerciţiu cu grad de dificultate mai mare – arbitrele au dat pe nedrept un calificativ superior uneia dintre concurentele sovietice; au urmat probele la paralele şi la bârnă (acel “pod al suspinelor”) pe care Nadia le-a câştigat fără probleme, pe ultima dintre ele chiar cu calificativul 10; mai rămăsese proba de la sol.
Priveam la televizor împreună cu soţia mea transmisia cu o emoţie maximă generată de ceea ce vedeam pe micul ecran. Sunt sunat de secretara ambasadorului nostru care, fără prea multe comentarii, mi-a transmis să vin urgent la Ambasadă; m-am urcat în maşină şi în câteva minute am ajuns văzând că acolo erau întruniţi toţi membrii personalului diplomatic si consular, precum şi reprezentanţii unor organizaţii internaţionale. La o jumătate de oră a sosit delegaţia noastră cu un microbuz al Ambasadei şi atunci am aflat că autorităţile române au decis în regim de urgenţă retragerea delegaţiei noastre de la Campionatele de la Praga si revenirea acesteia în ţară. Ţin minte că micuţa şi fermecătoarea Nadia care nu ştia ce se întâmplă a avut parte de sentimentele noastre de prietenie: toţi o sărutau şi primise un mare buchet de flori cumpărat chiar atunci. Avionul special a sosit într-o oră şi jumătate de la Bucureşti. În toată acea perioadă comentariile de la televiziunea cehoslovacă erau cvasi-absente, fiind cunoscută obedienţa autorităţilor locale faţă de Uniunea Sovietică.
Au trecut anii şi am văzut-o din nou pe Nadia la recenta Olimpiadă de la Paris. Minunata româncă a făcut tot ce a putut pentru a se restabili adevărul constatat de milioane de telespectatori, dar contestat de arbitrajul dominat de subiectivism şi părtinire evidentă. În mare parte ca urmare a demersurilor sale spontane, dar foarte eficiente, Ana Maria Bărbosu şi-a recâştigat pe bună dreptate medalia de bronz la sol. Citind în dimineaţa zilei de luni, 12 august 2024 gazeta “Curierul Naţional”am luat cunoştinţă de un nou gest extraordinar al celei care a fost şi care rămâne o Mare Sportivă şi un Mare Avocat al Adevărului: felicitând-o pe Sabrina Voinea, i-a transmis că îi va da acesteia medalia sa de bronz cucerită la Montréal. Deoarece emoţia profundă nu mi-a permis să îmi aleg mai multe cuvinte ce ar fi meritat cu prisosinţă, voi scrie în final doar atât: “Bravo, Nadia! Naţiunea căreia îi aparţii şi comunitatea internaţională te felicită pentru acest gest lăudabil şi nemaiîntâlnit!”.
